Îngăduința neobișnuită

Era la mănăstirea Cuviosului Paisie din Egipt şi un ieromonah care suferea de delăsare duhovnicească. Era neatent în vorbe şi în fapte. Şi începuse să dispreţuiască totul.

Când îi vedea pe monahi că merg să se spovedească la Cuviosul, râdea cu batjocură şi ironie. Şi orice s-ar fi întâmplat, el o dădea pe glumă.

Cuviosul Paisie avea o atitudine «ciudată». Manifestă o îngăduinţă neobişnuită. Era binevoitor. Dar de ce? Atitudinea lui era inexplicabilă. De aceea, indignaţi, părinţii de la mănăstire s-au dus să se sfătuiască cu un alt părinte mai mare. I-au expus situaţia creată, vorbindu-i despre pericolele care pândeau. Acesta a fost de acord cu ei şi a acceptat să intervină pe lângă Cuviosul Paisie cu un sfat. I-a spus:

- Nu vezi că omul acesta a luat-o razna? De ce îi îngădui? Nu-ţi dai seama că poate aduce mare pagubă comunităţii? Tu ai o responsabilitate aici (atrage-i atenţia! Pedepseşte-l! Dojeneşte-l! Altfel, să ştii, vei da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Va fi păcatul tău).

Cuviosul i-a răspuns:

- Cunosc situaţia. O trăiesc. Şi mă preocupă zi şi noapte. Dar ce să fac? Să-l pedepsesc? El nu va înţelege pedeapsa. Iar diavolul abia aşteaptă o ocazie să-l ducă la pierzanie. Iar el, sărmanul, aşteaptă un pretext; să i se adreseze fie şi o vorbă aspră, ca să plece de a mănăstire. O dată pentru totdeauna. Şi să se întoarcă în lume. Definitiv. Tu ce zici, frate? Să-l împing eu la asta? Nu crezi că ar fi mai bine să ne rugăm împreuna ca să-l înţelepţească Dumnezeu?

Amândoi cuvioşii au căzut de acord şi s-au rugat S-au rugat mult.

Răspunsul lui Dumnezeu nu a întârziat să se arate Ieromonahului dispreţuitor i-au venit minţile. Şi s-a dus la Cuviosul să se spovedească. Şi s-a spovedit mai mult cu lacrimi decât cu vorbe.

S-a corectat. S-a îndreptat în toate şi a devenit un exemplu de viaţă duhovnicească. L-a salvat toleranţa, îngăduinţa şi răbdarea Cuviosului.