CAZANIA DUMINICII A DOUA DIN POST (Dumnezeu ajută neputințelor noastre)

 

Frați creștini,

Cei care purtau patul, pe care zăcea slăbănogul, au venit la ușa casei unde învăța Iisus și neputând să intre în casă, din cauza mulțimii de oameni care erau acolo, ca să pună pe slăbănog înaintea Domnului Iisus, s-au suit deasupra, pe acoperiș, l-au spart și au lăsat pe bolnav cu patul în jos, drept înaintea lui Iisus. Pentru ca să se urce pe acoperiș au folosit scări funii și lemne. În timpul urcării n-au lipsit strigătele gălăgioase, proprii unor asemenea împrejurări. Cine se îndoiește că pe toate acestea nu le vedea și nu le auzea Iisus, Care vedea și știa și cugetele cele mai ascunse ale oamenilor? El însă tăcea. Apoi, ei au stricat acoperișul casei și au coborât patul cu slăbănogul, făcând iarăși zgomot mare, cu strigăte, cum se fac de obicei când oamenii coboară vreun lucru greu. Iisus Hristos, fără îndoială, vedea și auzea toate acestea, dar tăcea. El a deschis gura Sa și a grăit numai atunci când a văzut pe slăbănog pe patul său înaintea Lui, zicându-i: „Fiule, iartă-se ție păcatele tale! (Marcu 2, 5) ... Scoală-te! ia-ți patul tău și mergi la casa ta!“ (Marcu 2, 11) Dar, oare, El, Care știa toate și putea toate, nu putea să grăiască cuvintele acestea când a văzut pe cei care aduseseră pe slăbănog la ușa casei și se sileau să intre prin ea, dar nu puteau din cauza mulțimii de oameni? El vedea nu numai ceea ce făceau cei care purtau patul cu slăbănogul, ci cunoștea și credința lor și a slăbănogului. Atunci, pentru ce a voit ca să sufere mai întâi slăbănogul atâta trudă și cei care-l purtau atâtea osteneli, și apoi să arate mila și minunea Lui cea preaslăvită?

Aceasta, frați creștini, este pentru noi o învățătură sfântă și aducătoare de mult folos sufletesc. Prin aceasta Domnul ne învață că El împlinește cererile noastre și ne ajută în neputințele și nevoile noastre, când și noi vom arăta, mai întâi, că ne-am străduit din toate puterile noastre. Pilda slăbănogului ne arată din destul că Dumnezeu a voit, mai întâi, ca slăbănogul să facă tot ceea ce putea, apoi să-i dea El și iertarea păcatelor și sănătatea trupului. În dumnezeieștile Scripturi, vom afla multe pilde, care adeveresc aceasta.

Iisus Hristos, Care era Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a făcut, cu adevărat, bine femeii cananeence vindecându-i fiica; dar mai întâi cananeanca a alergat ea singură în întâmpinarea lui Iisus Hristos, apoi a strigat dinapoia Lui: „Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David!“ (Matei 15, 22) După aceea a venit înaintea Lui și închinându-se a strigat cu glas mare: „Doamne, ajută-mi!“ (Matei 15, 25) Și, cu toate că Domnul a asemănat-o cu câinii, ea a suferit cu bucurie ocara. Cu un cuvânt, mai întâi a făcut ea, tot ce a putut, apoi a luat ceea ce a dorit. Mântuitorul a curățit, cu adevărat, pe cei zece leproși, dar mai întâi ei înșiși au strigat cu glas mare: „Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne pe noi!“ Apoi, arătându-și credința și ascultarea lor, au mers la preoți ca să-și arate mădularele lor cele leproase“ (Luca 17, 12-14). Domnul Hristos a înviat, cu adevărat, pe Lazăr, din morți, după ce mai întâi L-a mărturisit Marta, sora lui Lazăr, că este Fiu al lui Dumnezeu și Maria a vărsat lacrimi la picioarele Lui, iar prietenii lui Lazăr au ridicat piatra de pe mormânt. Tot așa a dăruit, cu adevărat, tâlharului raiul, după ce el însuși a făcut mai întâi ce a putut, căci deși spânzurat pe cruce, și neavând nici un mădular slobod, afară de limbă, printr-însa a sfătuit mai întâi pe tâlharul cel rău, zicându-i: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că întru aceeași osândă ești?“ (Luca 23, 40); apoi a mărturisit că pentru păcatele lui este vrednic de moarte, zicând: „ ară noi cu dreptate, căci cele vrednice după faptele noastre luăm, iar Aceasta nici un rău nu a făcut“; după aceea a strigat cu glas minunat: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta“ (Luca 23, 42). Întâi a făcut el singur toate acestea, și numai după aceasta a luat raiul. Știut lucru este că Dumnezeu voiește mântuirea tuturor oamenilor, dar voiește să se împlinească mai întâi voia Lui și numai după aceea își revarsă toată mila Sa cea nemărginită. Dacă oamenii nu vor face lucrurile cele plăcute dreptății Lui, nu numai că nu-i miluiește, ci îi și pedepsește cu pedeapsă veșnică. Pe cel ce a intrat la ospățul nunții, fără haina cea de nuntă, l-a mustrat și l-a scos afară legat, în întunericul cel mai dinafară, pentru că nu s-a îngrijit să se împodobească precum se cuvenea unui nuntaș (Matei 22, 11-13). Cinci fecioare au venit mai târziu la nuntă, dar au aflat încuiată ușa Împărăției; au bătut, s-au rugat, zicând: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!“, dar Mirele nu le-a deschis ușa, ci le-a răspuns că nu le cunoaște pe ele, pentru că au adormit și n-au pus untdelemn în candelele lor (Matei 25, 11). A venit sluga, care luase un talant, înaintea stăpânului său, zicând: „Doamne, iată talantul tău! Ai al tău înapoi“ (Matei 25, 25). Iar stăpânul lui, pentru că sluga s-a lenevit și n-a înmulțit talantul care i s-a dat, întâi l-a mustrat, făcându-l „slugă vicleană și leneșă“ (Matei 25, 26), apoi, ca pe o slugă nevrednică, l-a aruncat acolo, unde este plângerea și scrâșnirea dinților (Matei 25, 30). Iată deci numai câteva din pildele pe care ni le înfățișează Sfânta Scriptură.

La Judecata din urmă vor sta înaintea scaunului slavei lui Dumnezeu și cei milostivi și cei nemilostivi. Atunci, pe cei milostivi, pentru milostivirile lor, El îi va așeza de-a dreapta Sa, spunând tuturor că miluind pe cei săraci, L-au miluit pe Dânsul; îi va numi pe ei binecuvântații Părintelui Său; le va deschide ușa Împărăției și-i va chema acolo, zicându-le: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, și moșteniți Împărăția care este pregătită vouă de la întemeierea lumii“ (Matei 25, 34). Iar pe cei nemilostivi, pentru nemilostivirea inimii lor, îi va așeza de-a stânga și-i va mustra pentru că nu li s-a făcut milă de El, îi va numi pe ei blestemați și îi va trimite în focul cel veșnice, care este pregătit diavolului și îngerilor lui (Matei 25, 41-46).

Frați creștini, să nu gândim despre Dumnezeu lucruri necuviincioase! Noi vrem ca Dumnezeu să fie numai milostiv, dar aceasta este cu neputință, pentru că El, firește, pe cât este de milostiv, pe atât este și de drept în judecată. Nemărginită este mila Sa, dar nemărginită este și dreptatea Sa. Proorocul David nu desparte mila de dreptate, ci, lăudând mila lui Dumnezeu, proslăvește împreună și dreptatea Lui, zicând: „Mila și dreptatea Ta voi cânta! Ție, Doamne, cânta-voi și voi merge cu pricepere în calea fără prihană“ (Psalm 100, 1-2). Noi nădăjduim, când ne aflăm în nevoi că, dacă vom zice numai un Doamne miluiește, sau numai o rugăciune rece, Dumnezeu, cu mila Sa cea nemărginită, auzind rugăciunea noastră, îndată ne va izbăvi din necazurile noastre, fără să ținem seamă că Dumnezeu, fiind drept, voiește ca și noi să facem tot ce putem pentru dobândirea dorinței noastre. Din cauza aceasta se întâmplă că, de multe ori, cerem și nu luăm, ne rugăm și nu ni se ascultă rugăciunea.

Când te îmbolnăvești, pune toată nădejdea însănătoșirii tale în Dumnezeu și roagă-L cu toată căldura și smerenia, dar fă și tot ce poți. Cheamă doctorul, păzește rânduiala hranei, ia doctoriile. Dumnezeu este izgonitorul bolii tale și dătătorul sănătății tale, însă atunci îți dăruiește și sănătatea și viața, când vei folosi și doctoriile cele trebuincioase. Așa a făcut Iezechia, împăratul iudeilor. El a nădăjduit, de la Dumnezeu, vindecarea bolii sale de moarte, și cu multe și fierbinți lacrimi a cerut de la El și sănătatea și viața, însă a frecat și turta cea din smochine și a pus plastorul făcut din ea peste mădularul său cel bolnav, după sfatul proorocului Isaia, care i-a zis lui: „Ia o turtă de smochine. A luat-o și a pus-o pe umflătură și Iezechia s-a vindecat“ (IV Regi 20, 7). Iată deci cum Însuși Dumnezeu voiește ca să folosim la bolile noastre doctoriile pe care tot El le-a lăsat.

De ești sărac și lipsit, nădăjduiește de la Dumnezeu mângâierea sărăciei tale, însă nu sta cu mâinile la piept. nu sta fără lucru, nemișcat, așteptând să ți se coboare ajutor din cer, ci lucrează cu mâinile tale, slujește, fă ceea ce poți și atunci îți va deschide și Dumnezeu calea chiverniselii și te va scăpa de sărăcie. Două femei, soacra și nora, Noemi și Ruth, erau cu desăvârșire sărace și lipsite și nădăjduiau de la Dumnezeu ajutor în nevoile lor. Însă n-au stat în nelucrare și lenevie, ci Ruth a cerut voie soacrei sale să se ducă în țarină și să culeagă spice de pe urma secerătorilor, în țarina în care i se va îngădui acest lucru; iar Noemi, soacra, a primit aceasta cu bucurie și i-a dat voie să meargă. Deci s-a dus Ruth în țarina lui Vooz, și mergând după secerători a cules de dimineață până seara spicele acelea pe care le treceau cu vederea secerătorii și le lăsau în urma lor. Atunci Dumnezeu s-a milostivit de dânsa și nu numai că a izbăvit-o de sărăcie pe ea și pe soacrei, ci a făcut-o soție a lui Vooz, și astfel strămoașa lui David, din al cărui neam s-a născut Hristos. (Rut 2-4)

Dar, ar putea zice cineva că, după această învățătură, atunci când noi nu putem face nimic, și Dumnezeu ne părăsește. Nu! Aceasta nu este adevărat, căci Dumnezeu fiind drept, nu cere cele ce sunt cu neputință de la oameni, ci se milostivește și ne dă nouă ajutorul Său cel dumnezeiesc, pentru cererile cele ce sunt cu putință.

Voiești, frate creștine, să te izbăvești de păcatul căruia te-ai făcut rob din tinerețile tale? Crede din tot sufletul și din toată inima ta cum că, fără ajutorul lui Dumnezeu și fără harul Lui cel izbăvitor, nu poți să te eliberezi din legătura păcatului; însă nu sta nepăsător și nemișcat, așteptând să se pogoare din cer izbăvirea ta, ci postește, priveghează, roagă-te în tot ceasul, și mai întâi de toate fugi și smulge rădăcina păcatului și atunci și dreptatea și mila lui Dumnezeu vor izbăvi sufletul tău din robia diavolului și te vor scoate din gura iadului. Dorești mântuirea sufletului tău? Nădăjduiește-o pe ea, de la Dumnezeu! Crede fără nici o îndoială că El este Mântuitorul sufletului tău, că numai El poate să te mântuiască; însă să nu stea voința ta încremenită și stearpă, ci să fie lucrătoare și roditoare. Dragostea, smerenia, blândețea, dreptatea, înfrânarea, curățenia, adevărul, păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, acestea sunt lucrurile pe care dacă le va rodi voința ta, atunci ție se vor deschide ție ușile Împărăției cerurilor, ca să intri întru slava și fericirea veșnică. Amin!