Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Nicon și către cei 199 de ucenici ai lui


 


Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Nicon și al celor 199 de ucenici ai lui, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roșii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin luptele cele pustnicești biruind pe răul cel meșteșugăreț, ai fost încununatcu podoabele cele mucenicești și acum stai înaintea lui Dumnezeu, rugându-te pentru noi, care te cinstim pe tine, Sfinte Preacuvioase Nicon.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu puterea Celui Ce a întărit neputințele noastre, mai întâi ai făcut vitejii în războaie, fericite. Și biruitor arătându-te, ai alergat la Botezul lui Hristos.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ceata cea preafericită a ucenicilor tăi, înțelepte, se împodobește cu mucenicia, mai înainte arătându-se strălucitoare cu sihăstrie și prin îndoite lupte și-a împletit îndoite cununi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ușa pogorârii Tale Celei către noi, Doamne, Te-a născut pe Tine, mai presus de fire, Dumnezeu și Om, în două firi, Care Te numești în Taină Răsărit, Soare și Lumină.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veselește de Tine...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oastea cea Dumnezeiască, încingând-o cu slujire duhovnicească, ai întrarmat-o către luptele pătimirii, Mucenice al lui Hristos, Sfinte Nicon.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pustnicește răstignindu-ți mai înainte trupul, preamărite, te-ai nevoit a birui cetele demonilor, prin luptele cele duhovnicești, prealăudate.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca o stea, pornind de la răsărit, ai ajuns la apusuri unde, murind, ai apus, pentru a răsări în Împărăția lui Hristos, Fericite Nicon.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceata mucenicilor a închipuit junghierea Ta, Stăpâne, cunoscându-Te pe Tine că ai odrăslit din Fecioară, Ceea ce a fost Neispitită de nuntă.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești Puterea și Scăparea și Întărirea mea, Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptății, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieștile revărsări de lumină îndulcindu-te, râurile chinurilor nerănit le-ai trecut, vrednicule de laudă, Sfinte Nicon. Și după vrednicie, ai primit cununa biruinței, mucenice.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu prealuminoase vitejii strălucind, ca un sihastru te-ai luptat, omorând mai întâi patimile trupului, iar a doua oară cu mucenicia ai pus pe fugă cetele demonilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu arma dreptei credințe v-ați războit împotriva vrăjmașului, de Dumnezeu înțelepțiților și prin moarte Strălucire Nemuritoare ați dobândit, cântând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe Una ce ești mai Înaltă decât toată zidirea, Ziditorul te-a iubit pe tine, Fecioară, Maică Preacurată, arătându-te Maică a Sa. Pe care adunările pătimitorilor te roagă cu bună cuviință.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te ascultător Dumnezeieștilor sfătuiri ale maicii tale, Puterea Crucii ai avut-o, Sfinte Nicon, în războaie, învățându-te în Taină cele bune.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina faptelor bune luminându-ți viața ta, de Dumnezeu cugetătorule, ai avut mucenicia ca pe o podoabă preaînfrumusețată, preacinstite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Arătându-se ascultător Legilor celor Dumnezeiești, mucenicii au biruit; și pe cei fărădelege, cu Dumnezeiesc ajutor, i-au pus pe fugă.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lumina Cea fără de ani, Raza Părintelui ai născut-O, făcându-Se sub ani, din bogăția bunătății, Preacurată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ție, cu glas de laudă...

Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare cu multă lumină, de Dumnezeu cugetătorule, Sfinte Mucenice Nicon, aducând cu tine ceata de ucenici ca pe niște stele, ați alergat de la răsărit și cu razele voastre, ați luminat apusul.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângelui tău, mucenice, ai înecat mările mulțimii idolilor și întru adâncul luptelor ai sugrumat pe cumplitul și preavicleanul meșteșugitor al răutății.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca niște crini în livada faptelor bune ați înflorit și ca niște trandafiri cu bună mireasmă îmbălsămați inimile noastre, purtătorilor de chinuri, de Dumnezeu insuflaților.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Biserică și Palat Însuflețit al lui Dumnezeu cunoscându-te ceata purtătorilor de chinuri, te roagă, Stăpână, pe tine care Singura dintre femei ai înlăturat necinstea femeilor.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, cea curățită de sângele demonilor, cu Sângele Cel curs din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...

În chip cuviincios viețuind mai întâi, Sfinte Preacuvioase Părinte Nicon, ai adunat mai apoi ceată de supuși lui Dumnezeu, plini de dreaptă credință și pururea următori ție. Și cu razele patimilor ca un soare purtător de lumină de la răsărit până la apus strălucind, ai împuținat înșelăciunea cu curgerea sângelui tău.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul din Babilon tinerii lui Avraam, fiind aprinși de dorul dreptei credinte mai mult decât de văpaia focului, au strigat: Binecuvântat ești în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai mult decât aurul fiind încercat, prin chinuri, cugetătorule de Dumnezeu, te-ai arătat turn al virtuții, alungând năpădirile demonilor și strigând: Binecuvântat ești, Dumnezeule și Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După sfârșit, mucenice, trupul tău fiind aruncat întru ascuns, trimițând Raze Dumnezeiești de vindecări, alungă vătămarea demonului, celui ce te-a făcut vădit pe tine, fiind silit de Dumnezeiescul Duh.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeieștile priviri îndulcindu-te cu totul, preafericite, ți-ai dat cu răbdare trupul chinurilor. Căci ai dorit să te arăți purtător de cunună înaintea Atotțiitorului, în ceruri, mărite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca un păstor al oilor celor duhovnicești, ai păzit neatins staulul de lupii cei cugetători, părinte înțelepte și împreună cu ele te-ai sălășluit în Locașul Ceresc, ca să stai înaintea Stăpânului tuturor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nestricând nicidecum Fecioria ta, Cuvântul Tatălui S-a Sălășluit întru tine și a tras la Sine ceata cea pururea pomenită a mucenicilor, care te propovăduiește pe tine, Curată, Născătoare de Dumnezeu!

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-și Daniel...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neadormită purtând înflăcărarea inimii tale și adăpând-o cu pâraiele lacrimilor, Sfinte Preacuvioase Părinte Nicon și cu sângele muceniciei, în Cămara cea nefăcută de mână locuiești acum, strigând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Podoabă a sihaștrilor și a mucenicilor te-ai arătat, cuvioase, căci în amândouă te-ai arătat iscusit, dobândind asupra vrăjmașului biruințe care îngrozesc mintea, Sfinte Nicon și strigând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sânt, Domnul.

Sufletele le-ai adăpat cu sângele tău, îndemnându-te la râvnă Dumnezeiască, cuvioase; și cu săbiile rănilor tale ai lovit tabăra demonilor, adeverind întru tine numirea ta și strigând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Smulge-mi sarcina cea grea a greșelilor mele, Ceea ce ai îndreptat căderea lui Adam, Preacurată, cu nașterea ta, Prealăudată și mă luminează ca, în cuget curat, să strig: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a închis; și puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credință, strigând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântareaa 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzutu-te-a pe tine, înflorind cu frumusețea rănilor și îmbrăcat în porfira sângelui tău mucenicesc, Dătătorul de cunună și te-ai sălășluit împreună cu Dânsul, bucurându-te Dumnezeiește, Sfinte Nicon.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de preafrumoasă este dragostea ta pe care ai dobândit-o față de Domnul, Preacuvioase Nicon; cât de fierbinte este dorul tău cel aprins de Focul Cel Dumnezeiesc și cât de minunată este pătimirea ta, care te-a împreunat pe tine cu cele cerești!

Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-te pe tine ca pe un soare mare al Bisericii, întru înălțime, adunarea pătimitorilor, întocmai ca niște stele cuprinse în Lumina Cea Dumnezeiască, cu Străluciri de Raze luminează lumea.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ridicatu-te-ai către Locașurile cele Nestricăcioase, aducând cu tine înaintea Dătătorului de cunună ceata celor două sute de mucenici pătimitori. Cu care adu-ți aminte de cei ce săvârșesc astăzi sfântă pomenirea voastră.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Te-ai arătat Locaș al Luminii, Care S-a născut din tine, pe Care roagă-L neîncetat să lumineze pe cei ce te laudă pe tine și te propovăduiesc Născătoare de Dumnezeu, Maică și Fecioară Dumnezeiască.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Prin Dumnezeieștile cuvinte ale celei ce Te-a născut, a strălucit Lumina în inima ta și cu Botezul luminându-te, cuvioase, te-ai numărat în cetele călugărilor și te-ai făcut povățuitor și luminător celor ce-ți urmau ție. Cu care, împreună, roagă-te lui Hristos, să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Cort Dumnezeiesc al Cuvântului te-ai făcut, Ceea ce Singura ești Fecioară și Maică Preacurată, cu curăția covârșind pe îngeri. Și pe mine, cel ce ni-am pângărit prin păcatele trupului, mai mult decât toți, curățește-mă cu Dumnezeieștile ape ale solirii tale, Preacinstită, dându-mi mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mielușeaua cea Preacurată, Fecioara Maica Cuvântului, cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a Răsărit dintr-însa fără durere, ca o Maică tânguindu-se, striga: vai mie, Fiul meu! Cum pătimești, vrând să scapi pe om din necinstea patimilor?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta