REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Al doilea mare teolog, cunoscut traducător de scrieri patristice și călugăr plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontică, după Sfântul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adică „Smeritul”, iar în limba latină „Exiguul”. Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a născut în Sciția Mică pe la anul 470 și s-a călugărit din tinerețe la una din renumitele mânăstiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat în secolele IV–VII numeroși „călugări sciți”, cunoscuți în întreg imperiul ca teologi, asceți și apărători ai Ortodoxiei. ​Unul din dascălii săi de tinerețe, pe care avea să-l evoce mai târziu în „Prefața scrisorii sinodale a Sfântului Chiril al Alexandriei către Nestorie”, tradusă în latină, a fost un anume Petru, ajuns la bătrânețe episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul mânăstirii dobrogene, unde s-a călugărit Cuviosul Dionisie, căruia i-a fost părinte sufletesc și care l-a deprins cu nevoința duhovnicească și frica de Dumnezeu. Iată cu cuvin...

  A ceastă fiică duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române și odraslă după neam a pământului românesc, sfințit prin jertfa și rugăciunile atâtor sfinți și cuvioși iubitori de Hristos, era de loc dintr-un sat de pe Valea Bistriței, nu departe de Muntele Ceahlău. Părinții ei au crescut-o de mică în frică de Dumnezeu, deprinzând-o cu rugăciunea, cu postul și prezența regulată la slujbele bisericii. Vara, mai ales, o duceau părinții în pelerinaj pe la marile mânăstiri din ținutul Neamț, iar în sărbători o lăsau să se închine la schiturile de maici din jurul Ceahlăului, precum Casiana, Sofia, Schitul lui Silvestru, zis și „Schitișor”, și mai ales la Durău, care în secolul XVIII ajunge cea mai vestită sihăstrie de călugărițe din Moldova. A jungând ca de 20 de ani și rănindu-i-se inima pentru dragostea lui Hristos, a renunțat la cele trecătoare și, părăsind casa părintească, a ales pe cele veșnice, adică viața smerită călugărească, de rugăciune și despătimire, care ajută cel mai mult l...

  1. Zicea avva Isidor Pelusiotul , că viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Căci viața și tăcând folosește, iar cuvântul și strigând supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia. 1 2. Același zicea: faptele cele bune cinstește-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting 2 . 3. Zis-a iarăși: mulți din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alții nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceștia să-i învățăm, că cu adevărat fapta bună este fapta bună. 3 4. Zis-a iarăși că răutatea și de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, și pe unii de alții i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim și să alergăm după fapta cea bună, care și la Dumnezeu ne aduce și pe unii cu alții ne unește. Iar a faptei celei bune și a...