CUVIOASA MAVRA DE LA CEAHLĂU (secolele XVII–XVIII)

 

Această fiică duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române și odraslă după neam a pământului românesc, sfințit prin jertfa și rugăciunile atâtor sfinți și cuvioși iubitori de Hristos, era de loc dintr-un sat de pe Valea Bistriței, nu departe de Muntele Ceahlău. Părinții ei au crescut-o de mică în frică de Dumnezeu, deprinzând-o cu rugăciunea, cu postul și prezența regulată la slujbele bisericii. Vara, mai ales, o duceau părinții în pelerinaj pe la marile mânăstiri din ținutul Neamț, iar în sărbători o lăsau să se închine la schiturile de maici din jurul Ceahlăului, precum Casiana, Sofia, Schitul lui Silvestru, zis și „Schitișor”, și mai ales la Durău, care în secolul XVIII ajunge cea mai vestită sihăstrie de călugărițe din Moldova.

Ajungând ca de 20 de ani și rănindu-i-se inima pentru dragostea lui Hristos, a renunțat la cele trecătoare și, părăsind casa părintească, a ales pe cele veșnice, adică viața smerită călugărească, de rugăciune și despătimire, care ajută cel mai mult la mântuirea sufletului. Mai întâi s-a nevoit în obștea de maici a Schitului Silvestru, numit și „Schitișor”, unde se osteneau câteva suflete iubitoare de Hristos, sub povățuirea unei egumene blânde și smerite.

După câțiva ani a luat schima monahală, primind numele de Mavra, în locul celui de botez, Maria. Și era maica Mavra foarte nevoitoare, blândă și smerită, iubind cel mai mult tăcerea, biserica și neîncetata rugăciune. Dormea câteva ore pe scaun, făcea sute de metanii, mânca o dată pe zi, seara, și se mulțumea cu câțiva pesmeți muiați în apă și cu puține legume.

Dorind mai multă liniște, fericita Mavra și-a făcut în apropiere o mică chilie din lemn și pământ. Ziua lua parte la biserică și făcea ascultare în schit, iar noaptea se nevoia aici cu neștiute osteneli duhovnicești. Și a sporit Cuvioasa Mavra atât de mult în acest rai al rugăciunii și liniștii, încât și păsările cerului și animalele pădurii o iubeau și se îmblânzeau în fața ei. Cel mai mult o cinsteau căprioarele. Spun bătrânii din jurul Ceahlăului că fericita Mavra mergea totdeauna pe cale, pe potecile muntelui și chiar prin sate, cu o căprioară după ea. Între sihaștrii români cunoscuți, Cuvioasa Mavra este singura căreia îi slujeau animalele sălbatice, ca și Sfânta Teodora de la Sihla, căreia îi aduceau de mâncare păsările cerului.

Văzând călugărițele de la Ceahlău nevoința Cuvioasei Mavra, s-au adunat mai multe suflete lângă bordeiul ei și au rugat-o să le fie povățuitoare spre Hristos și mamă duhovnicească. Și erau toate un suflet și un cuget. Nevoința lor era aceasta: neîncetată rugăciune în dragoste și smerenie, desăvârșită ascultare în bucuria Duhului Sfânt, mâncare o dată pe zi, seara; îndelungată priveghere de noapte și citirea Psaltirii și a altor cărți sfinte.

De la Schitul lui Silvestru, Cuvioasa Mavra s-a retras la și mai aspră nevoință, într-o poiană sub vârful Ceahlăului, numită Ponoare. Aici era singură cu Dumnezeu. Numai iubita ei căprioară, ca o ucenică vrednică ce-i era, o însoțea, iar mâna Domnului o acoperea de tot răul. Și se nevoia fericita, ca o adevărată mireasă a lui Hristos, pe Muntele Ceahlău, răbdând cu tărie frigul iute, vânturile și zăpezile mari, ca și focul ispitelor de tot felul, căci aici se lupta față în față cu diavolul, cu gândurile și cu neputințele firii. Ucenicele ei, căutând-o peste tot, au aflat-o pe munte și s-au adunat una câte una în jurul Cuvioasei Mavra. Apoi, rugându-se și plângând împreună, cu ajutorul credincioșilor de prin sate, au făcut în poiană mai multe chilii pustnicești și o mică biserică de lemn cu hramul Taborului – Schimbarea la Față. De la ele, poiana aceasta se numește până astăzi „Poiana Maicilor”. În această oază de liniște și rugăciune s-a nevoit Cuvioasa Mavra până la sfârșitul vieții, răbdând necazurile cu bucurie și mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Dădea încă și sfaturi înțelepte ucenicelor și credincioșilor care urcau pe munte să le ceară cuvinte de mântuire și să le aducă hrană și cele de nevoie.

Simțindu-și aproape obștescul sfârșit, a cerut Preacuratele Taine, apoi, chemând în jurul ei toate ucenicele, le-a dat multe sfaturi duhovnicești și sărutarea cea mai de pe urmă, vărsând multe lacrimi.

După puțin timp au aflat-o în chilie adormită în Domnul și, plângând-o toate călugărițele de sub Ceahlău, au îngropat-o în Poiana de la Ponoare. Moaștele ei, ca și ale atâtor nevoitoare, se află tăinuite aici în „Poiana Maicilor” până la sfârșitul veacurilor, iar sufletul ei se desfătează cu ceata sfinților în cer. SURSĂ: PATERIC