​Rugăciune către Sfântul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului


 



O, Sfinte și întru tot lăudate Părinte Atanasie, apărător neostenit al credinței și vindecător milostiv al credincioșilor de pretutindeni, auzi-ne pe noi în ceasul acesta și ne dăruiește cele bune și de folos sufletelor noastre. Roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care L-ai iubit fierbinte, să coboare peste noi dumnezeiescul Său har, ca să te lăudăm cu alese cuvinte și să îți dăruim ofranda sufletelor noastre rugătoare.

Păzește-ne pe noi și ne îndreaptă viața pe calea mântuirii. Pe cei slabi îi întărește, pe cei tulburați îi povățuiește, pe cei bolnavi îi tămăduiește, pe cei rătăciți îi unește cu Sfânta și apostoleasca Biserică a Mântuitorului Hristos. Fii tuturor toate cele de trebuință: orfanilor – părinte, bătrânilor – sprijinire, săracilor – ajutător în suferință, celor pe care nu îi iubește nimeni – prieten și mijlocitor în neputință. Nu lăsa fără de milostivirea ta pe cei încercați de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de asuprirea altor oameni sau de războiul dintre noi. Pe noi, pe toți, ne întărește în dragoste și frățietate, arătându-ne fii ai luminii și ai veșnicei Împărății.

Părinte sfinte, tu ai păstorit cu râvnă credincioșii din cetatea Tesalonicului, din cetatea cea mare a lui Hristos de la Constantinopol și din Moldova, iar după sfârșitul tău, ne dăruiești vindecări prin sfintele tale moaște care odihnesc în pământul Ucrainei. De aceea, cu umilință te rugăm: sădește în inimile noastre dorul și dragostea pentru unitatea tuturor drept-măritorilor tăi în Sfânta noastră Biserică, așa cum tu, ca un înțelept ierarh și învățător, ai săvârșit printre felurite neamuri aceeași bineplăcută lucrare, adunându-le și înfățișându-le Dumnezeului celui Viu.

Iar nouă, poporului cel credincios de la Dunăre, care te-am cinstit cu bucurie în Mănăstirea „Sfântul Nicolae” de la Galați vreme de doisprezece ani, înnoiește-ne astăzi darul dreptei credințe și al milostivirii iubitoare de semeni, pe care l-ai arătat străbunilor noștri. Prin puterea sfintelor tale moaște și prin binecuvântarea veșmintelor pline de sfințenia trupului tău, ridică mintea noastră spre cele cerești și dăruiește tămăduiri bolilor noastre sufletești și trupești. Ajută-ne pe noi, sfinte, să ne zidim duhovnicește, prin depărtarea de la tot răul pierzător de suflet, ca împreună să lăudăm pe Dumnezeu, Cel în Treime slăvit și închinat, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina