REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

 Icoana Maicii Domnului din Iviron, cunoscută sub numele de "Portărița" sau "Portaitissa", este una dintre cele mai venerate icoane făcătoare de minuni din întreaga lume ortodoxă. Aceasta se află în Mănăstirea Iviron de la Muntele Athos, un loc de pelerinaj important pentru creștinii ortodocși. **Istoria Icoanei** Conform tradiției, icoana a fost pictată de Sfântul Apostol Luca, cel care a fost și medic, și este considerată una dintre cele mai vechi icoane ale Maicii Domnului. De-a lungul timpului, icoana a trecut prin diverse peripeții, fiind aruncată în mare de o văduvă pentru a o salva de iconoclaști, cei care se împotriveau venerării icoanelor. Icoana a plutit pe mare până la Muntele Athos, unde a fost găsită de un călugăr pe nume Gavriil. **Minunea Principală** Cea mai cunoscută minune a icoanei este legată de locul în care aceasta a fost așezată. Inițial, icoana a fost pusă în altarul bisericii, dar în mod miraculos, ea se muta singură la poarta mănăstirii. Ac...

  U n păgân, anume Iosif, locuia în Cezareea și era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea după față, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul sfârșitului său. Iar de Dumneze-purtătorul Părintele nostru Vasilie, văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl iubea pe el foarte și, adeseori, la sfătuirea sa, chemându-l, îl învăța să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif se lepăda, zicând: "Întru care credința m-am născut, întru aceea vreau să mor." Iar Sfântul i-a zis lui: "Să mă crezi pe mine, că nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apa și din Duh, că, fără acest dar, nu-ți este cu putință, ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos, piatra cea duhovnicească, care din Fecioară, pentru mântuirea noastră, S-a născut, pe Care păr...

  Î n zilele Cuviosului părintelui nostru Vasilie, era în Cezareea o văduvă de neam bun și foarte bogată, care petrecând în desfătări și întru plăcerea trupului, se robise păcatului și se tăvălea în necurăția desfrâului mulți ani. Iar Dumnezeu, care caută îndreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul său și și-a venit femeia întru sine. Și fiind ea în singurătate, cugetă la mulțimea cea nemăsurată a păcatelor sale și a început a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătoasă și desfrânată, cum voi răspunde Dreptului Judecător pentru atâtea păcate ce s-au făcut de mine, casa trupului mi-am stricat, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai păcătoase decât toți, căci cui m-am asemănat cu păcatele? Desfrânatei, sau vameșului? Că nimeni nu a greșit așa ca mine. Mai ales că, după Botez, atâtea răutăți am făcut, de unde voi lua îndrăzneala să cred că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?" Așa tânguindu-se, și-a adus aminte de toate cele ce de la tinerețe până la bătrânețe le-a făcut ...

  Î n timpul ocupației germane (1941 -1944), unul din bătrânii mănăstirii, părintele Eftimie, care avea ascultarea la magazia cu alimente, a observat că uleiul din vase s-a terminat și nu mai avea de unde să dea la bucătărie și nici la candelele bisericii. A mers și a spus aceasta și la ceilalți părinți din consiliul mănăstirii și au început cu toții să se roage fierbinte la Maica Domnului Gerontissa. La câteva zile, părintele Eftimie a auzit o voce în somn, care i-a zis: „Părinte, îngrijește-te ca înainte de apusul soarelui să ai toate vasele pentru ulei curățate, pentru că mă voi îngriji ca în aceste zile să aduc untdelemn, încât să le umpleți”. P ărintele Eftimie s-a deșteptat și s-a dus la ajutorul său, spunându-i să curețe toate vasele pentru untdelemn. Atunci ucenicul i-a zis: „Părinte, dar unde vom găsi atâta untdelemn în situația de astăzi?”. Bătrânul i-a poruncit să facă precum i-a zis și, mergând și el împreună cu ucenicul, au curățat toate vasele. M inunea Maicii Dom...

S fînta Muceniță Eufimia s-a născut, a crescut și s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lîngă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăției lui Dioclețian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuiește pomenirea ei. Acum se pomenește minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaște în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinților Părinți, ce s-a ținut în Calcedon la anul 451 și prin a cărei minune s-a dovedit și s-a întărit mărturisirea dreptei credințe. Această minune a fost hotar al Sfinților Părinți, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioși. L ucrurile s-au început astfel: "Dioscur, patriarhul Alexandriei și Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, încă de pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui într-una singură, adică firea cea dumnezeiască și fir...

  Minunea a 5-a Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului celui primitor de viață S e vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, adică în Săptămâna Luminată, că în Constantinopol era un ostaș milostiv foarte și om îmbunătățit, Leon cu numele, cu porecla Machelie, pe care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaș, s-a întâmplat a fi într-o pădure deasă, aproape de cetate, și acolo a văzut un orb, care era din călătorie și arșiță foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon și îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape. Dar după ce s-a dus puțină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă și n-a aflat. De unde s-a întristat foarte, temându-se nu cumva să moară orbul de sete. Cercând dar în părțile cele mai dinăuntru, a auzit un glas zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, și adapă...

  U n om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu și credincios în Hristos, care iubea pe Sfântul acesta și era iubit și el de dânsul, vrând oarecând să facă o călătorie în altă țară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfântului de și-a făcut rugăciunea după obicei și, luându-și ziua bună de la rude și de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corăbierii să întoarcă și să întindă pânzele, începând alt vânt. Deci, întru acea vreme, s-a sculat și acest smerit om să meargă după apă și, având toți de lucru cu întinsul pânzelor, s-a întâmplat că s-a împiedicat și a căzut în mare. Și, fiind întuneric și vântul pornind corabia înainte, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amară moarte a acelui om. Iar el, căzând în mare, cum era îmbrăcat, și aflându-se acum în largul mării, a zis: "Sfinte Nicolae, ajută-mi!" Și, strigând câtva timp acest cuvânt, o, minune!, s-a aflat omul în mijlocul casei sa...

  N u socotesc cu dreptate nici cu vrednicie să tac și să nu grăiesc acest cuvânt, despre o altă minune a Sfântului și Cuviosului Părintelui nostru Nicolae. E ra un om oarecare, anume Agricola, cu bunătăți și evlavie viețuind și având un fiu, unul născut, anume Vasile și care trăia în țara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind împodobit, era îmbelșugat și cu avuție multă. Și avea credința multă spre Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, în toți anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire și punea mese pentru săraci și pentru vecini, prieteni și alții. Însă era o biserică zidită în numele Sfântului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, și acolo, în tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfântului Nicolae. I ară într-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic în sfânta lui biserică, atunci și binecredinciosul acela își trimise pe fiul său Vasile cu slugile sale, și zise lui: "Mergi, fiule, ...

  O arecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul mării lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de silă valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți deznădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slavă marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, că este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: "Iată, m-ați chemați și am venit vouă în ajutor." Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârmă, se arată că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis: "Cel ce crede în Mine va face...

  A uzim pe Sfântul Duh grăind prin Proorocul David: "Precum dorește cerbul izvoarelor apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." Cu adevărat în același chip dorește și sufletul credinciosului creștin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu și cele ce se lucrează prin Sfinții Săi. Deci, iată și altă minune a Sfântului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol, hrănindu-se din osteneala mâinilor lui și era credincios lui Dumnezeu și avea rânduiala lui să nu treacă ziua Sfântului Nicolae fără de pomenire. Și aceasta, cu neobosire o făcea el, că auzea în Sfintele Scripturi grăind: "Cinstește pe Domnul prin toate ale tale osteneli!" Și avea aceasta în mintea sa totdeauna. Ș i a ajuns la adânci bătrânețe, dar și la sărăcie, nemaiputând lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întru sine ce va face. Și a zis bătrânul către soția sa: "Femeie, iată, a sosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos, ...

  I coana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa este cu siguranță cel mai de preț odor al Mânăstirii Pantocrator. Prăznuirea sa se face la 2 decembrie. După tradiție, ea a fost dăruită de împăratul bizantin Alexie I Comnenul, fiind o copie după icoana în mozaic a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” de la Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol. M ulte sunt minunile săvârșite de Maica Domnului prin această icoană. Ne vom opri la două dintre ele. Cea dintâi, menționată documentar, s-a întâmplat chiar în timpul împăratului Alexie, care poruncise zidirea unui mic așezământ monahal în apropierea actualei mânăstiri. Astfel icoana Maicii Domnului dimpreună cu sculele meșterilor au dispărut într-o noapte, fără să poată cineva da vreo explicație. Au fost găsite pe locul, atunci pustiu, unde acum se găsește Mânăstirea Pantocrator. Această minune s-a întâmplat în mai multe rânduri și cu toții au interpretat că este voia Maicii Domnului ca acela să fie locul noii mânăstiri. ...

  A mira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli, pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfântului Gheorghe, pe care văzând-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit să ducă și cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească. Preoții bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios și neplăcut lui Dumnezeu. Iar el, înfricoșându-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos și au murit. Văzând nepotul lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfântului Gheorghe și a poruncit să scoată cămilele afară din biserică. A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfânta Liturghie și saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă. Iar iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minții l...