REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  U n om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu și credincios în Hristos, care iubea pe Sfântul acesta și era iubit și el de dânsul, vrând oarecând să facă o călătorie în altă țară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfântului de și-a făcut rugăciunea după obicei și, luându-și ziua bună de la rude și de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corăbierii să întoarcă și să întindă pânzele, începând alt vânt. Deci, întru acea vreme, s-a sculat și acest smerit om să meargă după apă și, având toți de lucru cu întinsul pânzelor, s-a întâmplat că s-a împiedicat și a căzut în mare. Și, fiind întuneric și vântul pornind corabia înainte, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amară moarte a acelui om. Iar el, căzând în mare, cum era îmbrăcat, și aflându-se acum în largul mării, a zis: "Sfinte Nicolae, ajută-mi!" Și, strigând câtva timp acest cuvânt, o, minune!, s-a aflat omul în mijlocul casei sa

  N u socotesc cu dreptate nici cu vrednicie să tac și să nu grăiesc acest cuvânt, despre o altă minune a Sfântului și Cuviosului Părintelui nostru Nicolae. E ra un om oarecare, anume Agricola, cu bunătăți și evlavie viețuind și având un fiu, unul născut, anume Vasile și care trăia în țara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind împodobit, era îmbelșugat și cu avuție multă. Și avea credința multă spre Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, în toți anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire și punea mese pentru săraci și pentru vecini, prieteni și alții. Însă era o biserică zidită în numele Sfântului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, și acolo, în tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfântului Nicolae. I ară într-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic în sfânta lui biserică, atunci și binecredinciosul acela își trimise pe fiul său Vasile cu slugile sale, și zise lui: "Mergi, fiule,

  O arecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul mării lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de silă valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți deznădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slavă marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, că este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: "Iată, m-ați chemați și am venit vouă în ajutor." Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârmă, se arată că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis: "Cel ce crede în Mine va face

  A uzim pe Sfântul Duh grăind prin Proorocul David: "Precum dorește cerbul izvoarelor apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." Cu adevărat în același chip dorește și sufletul credinciosului creștin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu și cele ce se lucrează prin Sfinții Săi. Deci, iată și altă minune a Sfântului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol, hrănindu-se din osteneala mâinilor lui și era credincios lui Dumnezeu și avea rânduiala lui să nu treacă ziua Sfântului Nicolae fără de pomenire. Și aceasta, cu neobosire o făcea el, că auzea în Sfintele Scripturi grăind: "Cinstește pe Domnul prin toate ale tale osteneli!" Și avea aceasta în mintea sa totdeauna. Ș i a ajuns la adânci bătrânețe, dar și la sărăcie, nemaiputând lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întru sine ce va face. Și a zis bătrânul către soția sa: "Femeie, iată, a sosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos,

  I coana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa este cu siguranță cel mai de preț odor al Mânăstirii Pantocrator. Prăznuirea sa se face la 2 decembrie. După tradiție, ea a fost dăruită de împăratul bizantin Alexie I Comnenul, fiind o copie după icoana în mozaic a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” de la Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol. M ulte sunt minunile săvârșite de Maica Domnului prin această icoană. Ne vom opri la două dintre ele. Cea dintâi, menționată documentar, s-a întâmplat chiar în timpul împăratului Alexie, care poruncise zidirea unui mic așezământ monahal în apropierea actualei mânăstiri. Astfel icoana Maicii Domnului dimpreună cu sculele meșterilor au dispărut într-o noapte, fără să poată cineva da vreo explicație. Au fost găsite pe locul, atunci pustiu, unde acum se găsește Mânăstirea Pantocrator. Această minune s-a întâmplat în mai multe rânduri și cu toții au interpretat că este voia Maicii Domnului ca acela să fie locul noii mânăstiri. G h

  A mira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli, pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfântului Gheorghe, pe care văzând-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit să ducă și cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească. Preoții bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios și neplăcut lui Dumnezeu. Iar el, înfricoșându-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos și au murit. Văzând nepotul lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfântului Gheorghe și a poruncit să scoată cămilele afară din biserică. A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfânta Liturghie și saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă. Iar iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minții lui ș

 

  A rătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august. Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-odată a zis ucenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „ Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată ”. Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „ Preacurata se apropie! ”. S fântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie și dintr-odată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El i-a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului , care i-a zis: „ Nu te spăimânta, alesul meu! Iată, am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de

  A fost un oarecare om foarte bogat și milostiv către săraci și prea iubitor de sfintele biserici. Deci, acesta mergea odată, undeva, cu slugile sale, și, trecând pe calea unde era o mănăstire a Sfântului Nicolae, gândea, în inima sa, să dea milostenie la acea mănăstire; și, mai mergând el puțin, a văzut un om zăcând mort și gol, că înghețase de frig. Și omul acesta milostiv a făcut milă cu dânsul și a poruncit slugilor sale să-l ia, iar celorlalte slugi, le-a zis: „Voi mergeți înainte, iar eu, după ce voi duce pe omul acesta în mănăstire, vă voi ajunge pe voi.“ Apoi, mergând în mănăstire, a spus egumenului și tuturor fraților: „Părinților, mergând noi pe calea aceasta, am aflat pe acest om, zăcând mort, și noi nu știm ce i s-a întâmplat lui de a murit; ori l-au ucis tâlharii sau din ger a murit, precum îi vedeți toți. Dar, părinților sfinți, „îngropați-l pe el aici.“ Și le-a dat lor aur, rugându-i să-i facă lui rânduială. Și așa l-au îngropat pe el cu cinste, iar străinul acela s-

  Î n părțile Siriei era o cetate ce se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, în numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. Și nu era în acel loc piatră de felul acela, din care s-ar fi putut face stîlpi mari, spre întărirea zidirii, ci din alte părți depărtate se aduceau pe mare stîlpi de preț. Deci, mulți din cetățenii cei iubitori de Dumnezeu s-au dus în diferite locuri ca să cumpere stîlpi de piatră pentru biserica ce se zidea. S-a dus și o femeie dreptcredincioasă, văduvă, care avea osîrdie și credință către Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, voind, ca din sărăcia sa, să cumpere pentru biserica sfîntului un stîlp. Și, cumpărînd dintr-un loc un stîlp ales, l-a adus la malul mării, unde un alt bărbat bogat din cetatea Ramel, cumpărînd cîțiva stîlpi îi punea în corabie; și a rugat mult femeia pe omul acela, să-i ia și stîlpul ei în corabie, împreună cu ceilalți și să-l ducă la biserica mucenicului. Iar el nu i-a ascultat rugămintea și nu i-a luat stîlpul ei; ci, aruncînd

  Minunea a 6-a Pentru împăratul Leon cel înțelept Î n vremea în care a împărățit, Leon cel preaînțelept avea o soție îmbunătățită foarte și sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfințit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie. Deci mai înainte de a se sfârși Sfânta, a venit mare boală împăratului și durere nevindecată, care se zice piatră, adică se nasc oarecare pietre înăuntru în beșica udului și astupă drumul, și nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulți au murit. Așadar, chinuindu-se împăratul Leon, s-au adunat toți doctorii, dar nu puteau să-l vindece. Iar în Săptămâna brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii că moare, și i-au gătit cele trebuincioase morții. Atunci fericita împărăteasă, văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel ceresc. A intrat în cămara cea împărătească și, căzând înaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credință și cu lacrimi

  U n păgân, anume Iosif, locuia în Cezareea și era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea după față, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul sfârșitului său. Iar de Dumneze-purtătorul Părintele nostru Vasilie, văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl iubea pe el foarte și, adeseori, la sfătuirea sa, chemându-l, îl învăța să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif se lepăda, zicând: "Întru care credința m-am născut, întru aceea vreau să mor." Iar Sfântul i-a zis lui: "Să mă crezi pe mine, că nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apa și din Duh, că, fără acest dar, nu-ți este cu putință, ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos, piatra cea duhovnicească, care din Fecioară, pentru mântuirea noastră, S-a născut, pe Care păr