Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2023

OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE SFÂNTUL ANDREI

Imagine
 Sfântul Andrei, sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie, este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox românesc. El este considerat patronul României și al mării, iar sărbătoarea sa este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri. Cine a fost Sfântul Andrei.Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Tradiții și obiceiuri Sfântul Andrei 2023 Iată câteva obiceiuri tradiționale desfășurate în noaptea de Sfântul Andrei, o perioadă încărcată de tradiții și superstiții în cultura românească: Încolțirea Grâului pentru

MOLITFELNICUL PAGINA 678( RÂNDUIALA RUGĂCIUNII la ieşirea cu greu a sufletului )

Imagine
 

Cu cine se războiesc demonii?

Imagine
  Avraam, ucenicul avvei Agathon, l-a întrebat pe avva Pimen: „De ce se războiesc demonii cu mine?“. Avva Pimen i-a zis: „Se războiesc demonii cu tine? Dar ei nu se năpustesc asupra noastră, din moment ce noi facem voia noastră, căci dorinţele noastre au devenit demoni şi nu ne dau pace până când nu le împlinim. Vrei să ştii cu cine s-au războit cu adevărat demonii? Cu Moise şi cu cei asemenea lui“.  

Rugăciunea de Joi

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luati, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăteşti împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curateasca inima şi sufletul meu, că aşa, cu vrednicie,

Rugăciune către Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei

Imagine
  S finte Ierarhe Andrei – păstorul cel bun al Ardealului, luminătorul și dascălul dreptmăritorilor creștini ai Bisericii lui Hristos, neînfricat apărător al Ortodoxiei, care ai risipit întunericul eresurilor, înțelept teolog al adevărului mântuitor, cunoscător și tâlcuitor al Sfintelor Scripturi, lumină aprinsă din lumina lui Hristos, apostol trimis de Dumnezeu în ținuturile pământului transilvan să ocrotești oile cele cuvântătoare ale neamului tău, asuprite de cei de alte seminții, cel ce ai statornicit rânduieli noi pentru Biserica strămoșească, minte luminată de Duhul Sfânt care a pătruns în adâncurile tainelor dumnezeiești, Părinte al Părinților, care ai strălucit ca o lumină în sfeșnic, pe care întunericul nu a cuprins-o, iubitor al științei de carte, dascăl și luminător al tinerilor neamului tău –, ascultă-ne în ceasul acesta, pe noi, cei ce cinstim numele tău și dorim să ne adăpăm din izvorul cel nesecat al înțelepciunii tale! Fii rugător fierbinte la Preamilostivul Dumnezeu

Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei

Imagine
Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă Tatălui și Fiulu

Troparul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei

Imagine
  Glasul 4 A părător înțelept al românilor ortodocși, păstor cărturar al Transilvaniei și mare chivernisitor al vieții bisericești, Sfinte Ierarhe Andrei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

SFÂNTUL IERARH ANDREI ȘAGUNA Mitropolitul Ardealului (1808–1873)233

Imagine
  S fântul Andrei Șaguna a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului XIX. A cest ierarh s-a născut la Mișcolț, la 20 decembrie, 1808, din părinți macedo-români, anume Naum și Anastasia. După ce termină școala greco-valahă din orașul natal, urmează gimnaziul, apoi dreptul și filosofia la Budapesta și în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în orașul Vârșeț din Banatul sârbesc. Î n anul 1833 este tuns în monahism la Mitropolia din Carloviț, cu numele de Andrei, fiind hirotonit apoi diacon și preot. Astfel, din tinerețe își închină viața lui Hristos. În anul 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârșeț, apoi devine egumen la mânăstirile sârbești Hopovo și Covil. În anul 1846 este numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar în aprilie, 1848, este ales și hirotonit episcop al Ardealului. După 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală și națională, în anul 1864, episcopul Andrei Șaguna ajunge mitropolit al Ard

Ioan 1, 35-51

Imagine
  35 A doua zi iarăși stătea Ioan și doi dintre ucenicii săi; 36 și privindu-L pe Iisus, Care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ 37 Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea și I-au urmat lui Iisus. 38 Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că-L urmează, le-a zis: „Ce căutați?“ Iar ei I-au zis: „Rabbi - care se tâlcuiește: Învățătorule -, unde locuiești?“ 39 El le-a zis: „Veniți și veți vedea“. Au mers așadar și au văzut unde locuiește; și au rămas la El în ziua aceea. Și era ca la ceasul al zecelea l . 40 Unul din cei doi care auziseră de la Ioan și-I urmaseră lui Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru m . 41 Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: „Noi L-am aflat pe Mesia - ce se tâlcuiește: Hristos -“; 42 și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa“ - ce se tâlcuiește: Petru n . 43 A doua zi a vrut să meargă în Galileea și l-a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ 44 Iar Filip

Predică la Sfîntul Apostol Andrei Fiul al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu și acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit. (Condacul Sfântului) Iubiți credincioși, Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul țării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea și la Gurile Dunării. Sfântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, și se îndeletniceau cu pescuitul. La început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul și L-a întrebat: Învățătorule, unde locuiești? Iar Domnul i-a răspuns: Vino și vezi! (Ioan 1, 38-39). Și a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu după multe zile, Andrei și Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit pește. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19). Din clipa aceea au lăsat toate și au urmat lui Hristos până la moarte și înviere, fiind martori ai minunilor și Învierii Lui. Iar după înălțarea Sa la cer, trăgând sorți unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorțul să încreștineze mai ales țările din jurul Mării Negre. Deci, mai întâi a creștinat Armenia, Iviria și Sciția Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creștinat Crimeea, sudul Basarabiei și, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulți din Sciția Mică, adică Dobrogea de azi. El a stat cu ucenicii săi într-o peșteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peștera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi și se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul județului Constanța. Astăzi s-a construit acolo o mânăstire mare cu hramul "Sfântul Apostol Andrei". După ce a hirotonit episcopi și preoți la Tomis - Constanța de azi - Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia și a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în orașul Patras. Aici a creștinat pe mulți închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiștile idolilor și a mărturisit pe Hristos cu multă putere. Văzând aceasta ighemonul cetății ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare și l-a aruncat în temniță cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulți credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe cruce în formă de X, dându-și sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero. Iubiți credincioși, Aceasta este viața și pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe țări, a dărâmat capiștile idolești, a botezat nenumărați creștini, a întemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoți și episcopi și a adus la credința în Hristos mai multe țări, printre care și țara noastră. Deci noi românii avem Biserica de origine apostolică, întemeiată în primul secol, după înălțarea Domnului la cer. Noi nu suntem creștinați ca popoarele slave către sfârșitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpați și la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia și s-au creștinat în anul 950 de Ștefan cel Sfânt; iar slavii au venit și ei prin secolele VII - VIII din nord-estul Asiei și s-au creștinat mai târziu - bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 și rușii în anul 988. Așa a rânduit pronia divină ca să primim credința creștină direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade să fim permanent recunoscători. Iubiți credincioși, Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne creștineze și să ne unească cu Hristos prin Botez și pocăință. Sântem o țară creștină de origine apostolică. Să ne facem vrednici de această țară. Să păstrăm cu sfințenie poruncile Domnului scrise în Sfânta Evanghelie și propovăduite de Apostoli. Fără povățuitori nu ne putem mântui și fără preoți buni rătăcim calea pocăinței. Dar dacă ascultăm de Domnul, ascultăm și de Biserică. Sfântul Apostol Andrei ne-a creștinat și a săvârșit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni și de patimi și ne-a unit cu Hristos prin jertfă și Liturghie. El ne-a învățat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune și prin iubire. Să ascultăm de Sfinții Apostoli ca de Însuși Hristos. Să ascultăm de episcopi și de preoți ca de Apostoli, că ei vor da seama pentru sufletele noastre. Să nu lipsim de la biserică în sărbători, că aici este Hristos cu toți sfinții. Aici este mântuirea noastră, bucuria noastră, viața noastră. Să nu ascultăm pe trimișii lui antihrist, care se leapădă de Biserică, de Cruce și de toate cele sfinte. Apoi sunteți datori să învățați copiii frica Domnului. Să faceți misiune și apostolat prin școli, prin spitale, prin casele creștinilor, prin milostenii și cărți sfinte ortodoxe. Dar mai ales în casele dumneavoastră. Să trăim cu Hristos, să ajutăm la mântuirea copiilor noștri și a celor din jur și nimic să nu facem fără episcop, fără preot, fără duhovnic. Ei sunt apostolii noștri pe pământ. De vom face așa, vom dobândi mântuirea sufletelor noastre, cu rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfântului Apostol Andrei. Amin.

Imagine
  Fiul al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu și acum ne-ai umplut de bucurie c ă în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit. (Condacul Sfântului) Iubiți credincioși, A stăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul țării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea și la Gurile Dunării. S fântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, și se îndeletniceau cu pescuitul. L a început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul și L-a întrebat: Învățătorule, unde locuiești? Iar Domnul i-a răspuns: Vino și vezi! (Io