REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, S fânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne spune că Cel Unul-Născut, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, va veni iarăși pe pământ, dar nu cum a venit întâi, smerit și umil, ci cu slavă multă și cu mare strălucire dumnezeiască. Și va veni, nu ca să mântuiască lumea, ca mai înainte, ci ca să judece pe toți oamenii, pe cei vii și pe cei morți; să dea celor care au făcut cele bune Împărăția cea veșnică, iar celor care au făcut cele rele, osânda cea veșnică. Învățătura aceasta despre cea de-a doua și slăvită venire în lume a Domnului Hristos, o mărturisim toți creștinii, în Simbolul credinței noastre, care zice: „Și iarăși va să vie cu slavă să judece vii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit“. Vorbind despre Împărăția cerurilor, Iisus Hristos a asemănat-o printre altele cu cele zece fecioare, care luându-și candelele lor, au ieșit întru întâmpinarea Mirelui. Când a venit Mirele, au intrat cu El, la nuntă, numai cele cinci fecioare, care au avut untdelemn în cand

  F rați creștini, D in Sfintele Evanghelii, ce s-au citit în sărbătorile Crăciunului, am aflat că la nașterea lui Hristos s-a arătat o stea neobișnuită la Răsărit, după care s-au condus cei trei magi cu darurile lor și au venit spre a se închina lui Iisus Hristos, pe care îl vestea steaua. Magii erau niște oamenii învățați și filozofi din vremea aceea. Mulți dintre ei erau crai adică conducători de neamuri. Ajungând ei la Ierusalim și arătând lui Irod scopul călătoriei lor, au primit poruncă de la el să caute Pruncul și să-i trimită veste dacă-L găsesc. Deci, plecând ei de la Irod și fiind conduși de stea, au ajuns la locul unde era Pruncul cu Maria, mama Lui, și îngenunchind s-au închinat Lui, aducându-l daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar după aceea, arătându-li-se îngerul Domnului în vis, a poruncit magilor să nu se mai întoarcă la Irod. De aceea, plecând ei din Betleem, pe alt drum, s-au dus în țara lor. Ce s-a întâmplat mai departe, ne povestește Evanghelia de astăzi, care spun

  C ând citești istoria neamului după trup al lui Iisus Hristos, din Sfânta Evanghelie, ți se pare că vezi scara patriarhului Iacov, pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau până la cer și se pogorau până la pământ. În povestirea Evangheliei despre neamul lui Hristos, strămoșii Săi se suie până la Dumnezeu și se coboară până la Iisus Hristos, Care pe pământ s-a întrupat. Două sunt nașterile lui Iisus Hristos: una dumnezeiască din Tată fără mamă, iar alta omenească din mamă fără tată. Pe cea dumnezeiască a propovăduit-o Evanghelistul Luca, zicând: „Fiu al lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu“ (Luca 3, 38). Pe cea omenească a arătat-o Evanghelistul Matei, când a scris despre nașterea Lui din Fecioara Maria, începând povestirea neamului de la Avraam și pogorându-l până la Iisus Hristos, așa cum am auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi, care zice: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam“. (Matei 1, 1) E vanghelia de astăzi se mai numește și „Cartea

  F rați creștini, U nul din fruntașii fariseilor a chemat odinioară pe Iisus în casa lui ca să mănânce pâine. Care erau simțămintele acestui fruntaș al fariseilor față de Domnul Iisus, Sfânta Evanghelie nu ne spune. Ea ne arată totuși că în casa acestui fariseu se mai găseau mulți alții, „iar aceștia îl pândeau“ (Luca 14, 1). Acolo, Mântuitorul a vindecat mai întâi pe un bolnav de dropică, apoi a învățat pe toți care se aflau acolo, smerenia pe care trebuie să o aibă oricine, când este poftit la ospețe, sau la nuntă, ținând totdeauna seama „că oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește pe sine, se va înălța“ (Luca 14, 11). După aceasta, întorcându-se către fruntașul fariseilor, care-l chemase în casa sa, l-a sfătuit să nu cheme niciodată prieteni și rudenii, când va face ospăț și nici pe vecinii bogați, ci pe oamenii săraci, pe betegi, ologi și orbi, zicându-i: „Fericit vei fi dacă ei nu-ți vor putea răsplăti, că vei fi răsplătit întru învierea drepților“ (Luca

  F rați creștini, Î nvățăturile cuprinse în Evanghelia de astăzi i-au înfricoșat atât de mult pe cei ce-L ascultau pe Iisus Hristos, încât ei L-au întrebat, zicând: „Atunci cine poate să se mântuiască?“ (Luca 18, 26) Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta este foarte greu și aproape cu neputință puterilor firești ale omului bogat. Dar este cu putință, totuși, prin lucrarea harului atotputernic al lui Dumnezeu. Ca să înțelegem răspunsul lui Iisus, să ascultăm tâlcuirea celor povestite de Sfânta Evanghelie, care ne spune că: „În vremea aceea un dregător L-a întrebat pe Iisus, zicând: Învățătorule bun, ce să fac, ca să moștenesc viața cea de veci?“ (Luca 18, 18) D regătorul acesta bogat a venit la Iisus Hristos nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci s-a apropiat cu respect și smerenie de Iisus Hristos, zicându-l: „Învățătorule bun!“ N-a venit nici cu fățărnicie și nici cu vicleșug. Dregătorul acesta a auzit, după cum se vede, despre binefacerile Domnului și cum

  F rați creștini, C ând citim cărțile dumnezeieștii Scripturi, vedem cum strălucește într-însele curăția dumnezeiască, prin curatul adevăr al lucrurilor descrise; vedem înțelepciunea dintr-însele, și harul și puterea lui Dumnezeu, care ne umplu de fericire toată ființa noastră sufletească și toată mintea noastră. Acest lucru se întâmplă și cu răspunsul pe care am auzit că l-a dat Domnul în Sfânta Evanghelie de astăzi, atunci când înaintea Lui s-a înfățișat un învățător al legii, cu gândul de a-L ispiti în cuvânt. Sfânta Evanghelie ne istorisește că: „În vremea aceea, a venit la Iisus un învățător al Legii, ispitind pe Iisus, și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci“? (Luca 10, 25) Î nvățătorii Legii erau aceia care tâlcuiau și învățau Legea lui Moise. Deci unul dintre aceștia, auzind că Iisus învăța poporul, a venit la Iisus, nu ca să-L asculte și să se folosească cu ceva de pe urma învățăturii Lui, ci să-L ispitească. De aceea, L-a întrebat, zicând: „Învă

  F rați creștini, D upă patimile și învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, puterea diavolilor asupra oamenilor a încetat cu desăvârșire. Dar nu tot astfel era și mai înainte. Sfânta Scriptură ne înfățișează multe cazuri de îndrăciți, adică de oameni chinuiți de diavoli; iar Sfânta Evanghelie pe care ați auzit-o astăzi, ne arată pătimirea unui îndrăcit, pe care Mântuitorul Hristos, cu dragostea Sa cea nesfârșită față de oameni, și cu milostivirea Sa fără de margini, l-a scăpat de suferință și l-a vindecat. Unii zice că îndrăcitul de atunci, vindecat de Hristos, era epileptic. După ei, ar însemna că cei epileptici umblă goi, fug din casele lor și locuiesc în morminte, sau că, sfărâmând obezile și lanțurile de fier cu care sunt legați, aleargă prin pustie. Deci, după susținerile lor, ar mai însemna că epilepsia a ieșit din cel epileptic și a intrat în porci, iar porcii epileptici, fugind, s-au pornit cu toată turma în prăpastie, și intrând în lac, s-au înecat. Care o

  F rați creștini, I storicii povestesc despre Sfântul și de Dumnezeu grăitorul Evanghelist Luca, cum că a fost medic și că a fost zugrav. Noi însă vedem că a fost în același timp și un foarte bun și înțelept scriitor, căci a scris cu atâta bună rânduială istorisirile sale și a arătat atât de lămurit toate întâmplările, în Evanghelia Sa, încât ni se pare nu că citim o carte, ci că vedem o icoană în care sunt zugrăvite toate lucrurile pe care ni le istorisește. Acest lucru se întâmplă și cu istorioara pe care ați auzit-o astăzi, în legătură cu văduva din Nain. Suferința cea mare a văduvei, milostivirea cea nemăsurată a Domnului nostru Iisus Hristos, cum și minunea cea preaslăvită a Dumnezeirii Lui, sunt zugrăvite de sfântul evanghelist în culori atât de vii, încât numai auzind-o, ochii noștri se umplu de lacrimi și sufletul de umilință. De aceea nădăjduim că și tâlcuirea ei, pe care o vom face acum, va fi pentru toți cei ce o vor asculta roditoare de alese fapte bune și de suflet mân

  F rați creștini, M ulți dintre voi, văzând peștii din apă fugind de cea mai mică lovitură dată apei, cred că peștii au un bun auz. Însă ei, fiind lipsiți de organele auzului, nu au simțul auzului, ci sunt cu desăvârșire surzi. De ce, dar, se mișcă ei și fug când apa este atinsă de ceva? Orice lovire nu este nimic altceva, decât numai mișcarea pe care o face obiectul care lovește, căci el mișcându-se și învârtindu-se, mișcă împreună cu sine și învârtește apa pe care o atinge. Peștii sunt lipsiți într-adevăr de auz, însă au simțul pipăitului foarte dezvoltat. De aceea, simțind mișcarea apei din lovire, îndată se mută în alt loc. Surzi erau și peștii lacului Genizaretului, ca toți ceilalți pești însă când a venit Iisus acolo și a zis ucenicilor Săi: „Aruncați mrejele voastre spre vânare“ (Luca 5, 4), atunci, deși erau surzi, au auzit glasul Domnului și s-au supus poruncii Lui atotstăpânitoare. De aceea nu au fugit, ci au venit; nu s-au răspândit, ei s-au adunat și au intrat în mreajă