TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A TREIZECI ȘI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

F rați creștini, O rbul din Evanghelia pe care ați ascultat-o astăzi avea vătămați ochii trupului de o boală trupească; noi însă avem întunecați ochii sufletului de păcate. El nu vedea cele pământești; noi nu vedem cele cerești. Dar orbul, auzind că Iisus Hristos avea să treacă pe drumul pe care se afla el și sta cerșind, îndată ce s-a apropiat Iisus de el, I-a cerut cu stăruință mare să-i dea lumina ochilor săi, strigând cu mare glas: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!“ (Luca 18, 38). Noi însă, deși credem că Același Iisus Hristos este pururea înaintea noastră și zicem: „Văzut-am mai înainte pe Domnul, înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin“ (Psalm 15, 8), totuși, nu ne îngrijim nicidecum de iertarea păcatelor noastre și nici nu strigăm din suflet: „Iisuse Fiul lui David, miluiește-ne!“. Să urmăm, fraților, și noi, orbului; să ne rugăm și noi cu stăruință și, ca și el, să strigăm: „Iisuse Fiul lui David, miluiește-ne!“; deschide ochii sufletulu...