REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

---  ” Se povestește că, după ani întregi de temniță, împăratul Dioclețian, uimit de faptul că Sfântul Clement nu murea sub nicio tortură, a decis să schimbe strategia. A poruncit să fie adus în palat și a pregătit o scenă care să ispitească orice simț omenesc. În sala tronului, împăratul a pus să fie așezate două mese mari: 1.  **Masa Slăvei Lumii:** Acoperită cu mătăsuri, plină de aur, medalii imperiale, bijuterii și hrisoave care îi garantau funcții înalte în imperiu. 2.  **Masa Suferinței:** Plină de instrumente de tortură — clești înroșiți în foc, fiare ascuțite, bice cu ghimpi și cuțite. Împăratul i-a spus: „Alege, Clemente! Ori te bucuri de prima masă și devii prietenul meu, ori te întorci la a doua și vei pieri în chinuri pe care mintea nu le poate cuprinde.” Sfântul Clement, cu trupul deja brăzdat de răni vechi, dar cu fața luminată de o pace nefirească, nu s-a uitat nicio secundă spre aur. S-a apropiat de masa cu instrumente de tortură și, mângâind un fier ascuț...

   ---   Se povestește că, în timpul exilului și al nenumăratelor procese la care era supus, Sfântul Maxim a fost vizitat de trimișii împăratului și ai patriarhului eretic. Aceștia nu doreau neapărat să-l omoare, ci voiau ceva mult mai valoros pentru ei: **semnătura lui**. Trimișii i-au spus cu viclenie: *„De ce ești atât de încăpățânat, Maxime? Toată lumea a semnat. Toți patriarhii, toți episcopii și însuși împăratul au acceptat această nouă învățătură. Chiar crezi că tu ești singurul care deține adevărul, iar toți ceilalți se înșală? Rămâi singur! Semnează și vei fi liber, vei primi onoruri și te vei întoarce la Constantinopol.”* Sfântul Maxim, bătrân și chinuit, i-a privit cu o pace care i-a tulburat pe prigonitori și a răspuns printr-o pildă a conștiinței: > **„Dacă întreaga lume s-ar împărtăși cu împăratul, eu singur nu mă voi împărtăși. Căci Sfânta Scriptură nu mă învață să urmez mulțimea, ci să urmez Adevărul. Chiar dacă tot universul ar cădea în rătăcire, Adevă...

  --- Se povestește că un tată foarte bogat avea zece fii care plecaseră în lume să-și caute norocul. Într-un an de foamete și secetă, toți cei zece fii au ajuns la sapă de lemn, flămânzi și bolnavi. Auzind de suferința lor, tatăl le-a trimis fiecăruia, prin câte un mesager, o pungă plină cu galbeni și o scrisoare scrisă cu propria sa mână, în care le spunea: *„Fiule, folosește acești bani ca să te vindeci, dar te aștept acasă, căci mi-e dor de tine.”* Nouă dintre fii, când au văzut aurul, au strigat de bucurie! Au început imediat să cumpere haine scumpe, să mănânce bucate alese și să-și facă prieteni noi. Erau atât de absorbiți de strălucirea banilor, încât niciunul nu a mai deschis scrisoarea tatălui. Au aruncat-o sau au uitat-o într-un colț, spunându-și: *„Tatăl e departe, dar aurul e aici, în mâna mea. Acum sunt liber!”* Al zecelea fiu însă, deși la fel de flămând, înainte de a atinge galbenii, a desfăcut scrisoarea. Citind rândurile pline de dragoste ale tatălui său, a început...

  --- Se spune că în cetatea Melitene trăiau doi ofițeri de seamă: Polieuct, care purta cu mândrie armura sclipitoare a împăratului, și Nearh, care purta pe sub haina militară crucea lui Hristos. Deși erau cei mai buni prieteni, între ei stătea un zid: Nearh se temea de moarte nu pentru sine, ci pentru că prietenul său, Polieuct, nu cunoștea Lumina. Într-o noapte, Polieuct a avut un vis care avea să schimbe istoria cetății. Se făcea că Însuși Împăratul Cerurilor S-a apropiat de el. Cu o blândețe de negrăit, Domnul i-a scos lui Polieuct mantia de ofițer — plină de decorații, dar grea de praf — și l-a îmbrăcat într-o tunică țesută din lumină pură. Apoi, i-a dăruit un cal înaripat, îndemnându-l să zboare spre înălțimi. Când s-a trezit, Polieuct a alergat la Nearh și i-a spus: — *„Prietene, până azi am crezut că slava mea stă în sabie și în poruncile împăratului. Dar în noaptea aceasta am văzut că sunt îmbrăcat în zdrențe. Hristos m-a îmbrăcat în lumină!”* Nearh, plângând de bucurie, l...

  --- Se povestește că într-un sat aflat la marginea unei pustii, oamenii sufereau de o sete cumplită. În centrul satului exista o fântână veche, dar apa ei nu mai putea fi băută, pentru că, de-a lungul anilor, localnicii aruncaseră în ea gunoaie, pietre și pământ, până când izvorul fusese aproape îngropat. Într-o zi, a sosit vestea că **Împăratul țării** va vizita satul lor și că vrea să se oprească chiar la acea fântână pentru a bea apă și a se odihni. Oamenii s-au panicat: — *„Cum să vină Împăratul aici? Fântâna e plină de mizerie, iar drumul spre ea e plin de gropi și spini!”*, strigau ei. Atunci, un bătrân înțelept le-a spus: — *„Nu vă mai plângeți! Aveți trei zile până la sosirea Lui. Gătiți calea! Curățați drumul de spini ca să poată trece carul regal, dar mai ales, începeți să săpați în fântână. Scoateți pietrele și pământul pe care le-ați aruncat singuri acolo. Doar așa, izvorul va ieși din nou la suprafață și Împăratul va putea bea.”* Sătenii au muncit zi și noapte. Au sc...

 LLegii Vechi: --- Se povestește că într-o țară îndepărtată, regele a dat o lege aspră: toți cei care doreau să intre în cetatea regală trebuiau să poarte o anumită pecete înscrisă pe mână, ca semn al supunerii lor. Cei care nu o purtau erau considerați străini și nu puteau primi ajutor de la cămară regala. Cu timpul, poporul a început să cârtească, spunând: *„Legea este prea grea, regele stă în palatul său și nu știe ce înseamnă să porți această pecete care uneori doare și ne amintește mereu de datoria noastră.”* Auzind acestea, fiul regelui, prințul moștenitor, a decis să coboare în mijlocul oamenilor. Deși el era cel care scrisese legea împreună cu tatăl său și nu era obligat să o respecte, în a opta zi de la sosirea sa în cetate, s-a dus în fața tuturor și a cerut să i se pună și lui aceeași pecete pe mână. Oamenii au rămas uimiți și l-au întrebat: — *„Măria Ta, Tu ești fiul regelui! Tu ești deasupra legii. De ce alegi să suferi această tăiere și să porți acest semn?”* Prințul ...

  ---    Se spune că, după moartea părinților săi, care îi lăsaseră o moștenire uriașă în aur, pământuri și sclavi, tânăra Anisia a fost vizitată de o rudă îndepărtată, un om stăpânit de lăcomie. Acesta i-a spus: — „Anisia, ești tânără și frumoasă. Cu atâta bogăție, poți cumpăra tot ce are lumea mai bun: mătase, palate și onoruri. De ce vrei să trăiești ca o pustnică?” Anisia l-a dus pe om în grădină și i-a arătat un coș plin cu fructe coapte și o mână de semințe uscate. — „Vezi aceste fructe? Dacă le păstrez în coș și le încui în cămară, în câteva zile vor putrezi și mirosul lor va fi insuportabil. Dar dacă iau semințele și le arunc în pământ, ele vor muri pentru o vreme, ca să se nască din ele pomi care vor hrăni sute de oameni ani la rând.” Ea a continuat cu blândețe: — „Așa este și aurul meu. Dacă îl țin pentru mine, îmi va putrezi sufletul de mândrie. Dar dacă îl dau săracilor, eu 'arunc' averea mea în pământul cerului. Acolo, unde este Hristos, aurul meu se transfor...

 Hristos Se naște! Să Îl slăvim! Această pildă, adesea rostită de părinții duhovnici în noaptea de Crăciun, ne vorbește despre modul în care **Pruncul Iisus alege unde să Se nască** și despre ce anume caută El cu adevărat în inimile noastre. ---   Se spune că în noaptea sfântă, înainte ca Fecioara Maria să nască, un înger a fost trimis de Dumnezeu să găsească cel mai potrivit loc pentru venirea pe lume a Împăratului Lumii. Îngerul a cercetat patru inimi, care erau ca patru peșteri: 1.  **Prima peșteră (Inima mândrului):** Era o casă bogată, cu pereți de marmură și paturi de aur. Dar când îngerul a intrat, a văzut că înăuntru era un frig cumplit, deși ardea focul în vatră. Era **frigul mândriei**. Stăpânul casei se gândea doar la cât de mare este el. Îngerul a oftat: *"Aici nu este loc pentru Cel Smerit"*. 2.  **A doua peșteră (Inima bogatului iubitor de argint):** Era o cămară plină de provizii, bani și haine scumpe. Nu mai era loc nici să arunci un ac. Inima era atâ...

*** : **Context:** Sfântul Pavel a dus o viață de nevoință extremă, mutându-se dintr-un loc izolat în altul, căutând mereu o asceză mai aspră, dar mereu sub ascultarea unui duhovnic. ### Pilda Zidului și a Crucii Sfântul Pavel, la începutul vieții sale monahale, era plin de zel și voia să se nevoiască mai mult decât oricine. El a construit în pustie un **mic zid (o chilie)** și s-a închis înăuntru, fără a lăsa altceva decât o mică deschizătură pentru a primi hrană. Duhovnicul său, înțelept și cu discernământ, a venit și l-a întrebat: — Pavele, de ce ți-ai zidit această chilie fără ușă? — Părinte, i-a răspuns Pavel, vreau să mor lumii, să nu mai văd nimic pământesc și să mă dedic total lui Hristos. — Foarte bine, fiule, a zis duhovnicul. Dar tu ai construit un zid din **piatră** în jurul tău, ca să te protejezi de lume. Dar ai uitat că cel mai puternic zid este cel care se construiește **în interior**. — Te temi de oameni și de ispitele lor. Dar nu te temi de **judecata ta proprie** și ...

  **Duminica dinaintea Nașterii Domnului** (Duminica Sfinților Strămoși) este dedicată pomenirii tuturor drepților care L-au așteptat pe Mântuitor, începând de la Adam și până la Iosif, logodnicul Mariei. Este o sărbătoare care ne arată că **Mântuirea este împlinirea unei promisiuni făcute de la începutul lumii**. Iată o pildă creștină ortodoxă inspirată din această temă a **Așteptării** și a **Legăturii neîntrerupte** dintre Dumnezeu și om: *** **Context:** Sfinții Strămoși sunt cei care, deși nu au văzut venirea lui Hristos, au crezut în promisiunea Mântuirii. ### Pilda Deșertului și a Chemării După căderea protopărinților Adam și Eva (strămoșii noștri dintâi), omenirea s-a trezit într-un **Deșert** (lumea plină de păcat și de moarte), separați de **Cetatea Vieții** (Raiul) printr-un **râu adânc și furios** (moartea și neputința Legii). Dumnezeu, din dragoste, a făgăduit că va construi un **Pod** peste acest râu, dar construcția trebuia să înceapă din ambele părți: 1.  **Din...

 A **Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana** (prăznuită pe **9 decembrie**) este un eveniment de o importanță teologică profundă, marcând începutul pregătirii neamului omenesc pentru venirea Mântuitorului. Această sărbătoare ne aduce în prim-plan credința neclintită, răbdarea și rugăciunea fierbinte a **Drepților Ioachim și Ana**. Iată o pildă inspirată din credința lor și din Taina Zămislirii: *** **Context:** Sfinții Ioachim și Ana erau oameni drepți și bogați, dar sufereau o mare rușine în Israel: nu aveau copii. În Vechiul Testament, sterpiciunea era considerată un semn al blestemului divin. ### Pilda Grădinii Neînflorite Trăiau odată un **Grădinar priceput** (Ioachim) și o **Grădină înțeleaptă** (Ana). Ioachim avea o grădină minunată, cu arbori, flori și fântâni, care rodeau din belșug. El își dădea jumătate din toate roadele la Templu și săracilor. Dar în mijlocul grădinii sale, era un **Pom Sfânt** (sufletul său și al Anei) care, deși era bine îngrijit, **nu ...

    Un ucenic l-a întrebat pe bătrânul său duhovnic: — Părinte, eu mă străduiesc să împlinesc Legea: postesc, merg la biserică, nu fac rău nimănui. Dar de ce mă simt, totuși, gol? Unde greșesc cu porunca **„Iubește-ți aproapele”**? Duhovnicul, un om simplu, dar plin de înțelepciune, i-a răspuns: — Fiule, tu ești ca un **ogor bun, bine arat**, dar ai pus în jurul tău un **gard prea gros**. — Te ferești de cei care nu-ți plac, de cei care nu sunt din neamul sau din credința ta, de cei care te-au supărat. Tu iubești doar *oamenii* care îți **întorc iubirea** și care îți sunt **cunoscute** rânduielile. — Dar Dumnezeu a lăsat **iubirea** să fie ca **soarele** și ca **ploaia**, să cadă peste **toți,** fără să aleagă. ### Păcatul Ocolirii — Într-o zi, un vecin al tău, om necredincios, a căzut în păcat greu și a rămas fără casă și fără onoare (a căzut „în mâna tâlharilor”). Tu, ca un preot evlavios, te-ai gândit: *„Nu mă ating de el, căci sunt în post și mă voi spurca duhovnicește! El...

 Într-adevăr, **Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil** (prăznuit pe 8 noiembrie, conform calendarului iulian, sau pe 21 noiembrie, conform celui neîndreptat din unele biserici, și prăznuit oficial pe **8 noiembrie** în Biserica Ortodoxă Română) este una dintre cele mai mari sărbători ale anului bisericesc. Ei nu sunt Sfinți în sensul de oameni sfințiți, ci **Căpetenii ale Puterilor Cerești (Arhangheli)**, a căror lucrare este plină de pilde și minuni. Iată o pildă și o minune emblematică despre cei doi mari Arhangheli:  Pilda: Ostașul, Sabia și Vestea Bună **Context:** Arhanghelul Mihail este *Căpetenia Oștilor Cerești*, cel care poartă Sabia de Foc și care a biruit pe Lucifer. Arhanghelul Gavriil este *Vestitorul*, cel care aduce veștile cele bune de la Dumnezeu (Nașterea Domnului, Bunei Vestiri). ### Pilda Sabiei și a Trâmbiței Un ucenic l-a întrebat pe bătrânul său duhovnic: — Părinte, eu mă rog Sfinților Arhangheli, dar nu știu pe care să-l chem mai întâi. **Arha...

 --- Se spune că în anii grei ai prigoanei comuniste, când **Părintele Dumitru Stăniloae** era închis la Aiud (1958-1963) pentru credința sa, el avea, în ciuda condițiilor inumane, o pace lăuntrică neclintită. În acea vreme, în afara zidurilor, teologia Răsăritului era în mare parte uitată și sufocată de ideologia atee. Dogmele erau considerate simple abstracțiuni, iar credința, o superstiție depășită. ### Izvorul și Urgia Părintele Stăniloae simțea durerea acestei uitări. El știa că **adevărata teologie este ca un izvor** care trebuie să curgă liber pentru a adăpa sufletele. Dar izvorul său era captiv, închis între patru pereți de beton. Într-o noapte, un preot mai tânăr, proaspăt închis și plin de deznădejde, l-a întrebat pe Părintele Stăniloae: *„Părinte, de ce mai scrieți aceste gânduri pe bucăți de hârtie rupte? Cui îi folosește teologia noastră aici, când afară oamenii sunt învățați să Îl nege pe Dumnezeu? Nu-i mai bine să ne rugăm în tăcere și să așteptăm sfârșitul?”* Părint...

 ---   Trăia odată un meșter iscusit, prizonier într-o țară străină. Stăpânul său, un om aspru, i-a poruncit să sape o fântână într-un loc arid, unde nimeni nu credea că va găsi vreodată apă – un loc plin doar de piatră dură. Toți ceilalți sclavi au râs de meșter. „De ce să muncești în zadar? În locul acela nu este decât piatră seacă, munca ta va fi în van.” Dar meșterul nu s-a plâns. Zi după zi, cu credință și răbdare, a lovit piatra. Uneltele i s-au tocit, mâinile i s-au rănit, dar el a continuat să sape. Nu a cedat în fața neîncrederii celorlalți și nici în fața durității pietrei. El avea o singură credință: **apa vieții era ascunsă, dar trebuia săpat adânc pentru a ajunge la ea.** După mult timp, când toți se așteptau să renunțe, meșterul a ajuns la un izvor adânc. O apă limpede și rece a țâșnit din piatră. Atunci, nu doar el, ci toți cei care râseseră au venit să bea din acea fântână săpată cu credință. Această pildă ne amintește de viața **Sfântului Ierarh Martir Antim I...

 ---   Era odată un grădinar care iubea florile cu toată inima. Dar, în loc să le planteze în grădină, le-a pus într-un ghiveci și le-a ținut în casă. El a crezut că le va proteja de ploaie, de vânt și de furtună. Florile au crescut, dar frumusețea lor nu a fost aceeași. Au rămas mici, ofilite și nu au dat roade. Într-o zi, un alt grădinar, mult mai înțelept, a venit la el și i-a zis: „De ce ții florile în casă? Ele au nevoie de soare, de ploaie și de vânt. Trebuie să le scoți din ghiveci, să le pui în pământ și să le lași să se lupte cu viața. Numai așa vor crește și vor da roade.” Grădinarul a ascultat sfatul și a pus florile în grădină. A venit ploaia, vântul și soarele, iar florile au devenit mai frumoase ca niciodată. Această pildă ne vorbește despre viața **Sfintei Preacuvioase Eufrosina**. Ea a fost o tânără frumoasă și bogată, dar care a fugit de lume și s-a ascuns într-o mănăstire, sub numele de Smarald, pentru a nu fi căsătorită. Ea a crezut că, ascunsă de lume, va f...

---   Au fost odată doi călători care mergeau pe un drum lung și anevoios spre un oraș mare. Unul dintre ei era bogat și puternic, iar celălalt era un om simplu și smerit. La un moment dat, au ajuns la o răscruce. În fața lor, se afla un munte înalt, iar la baza lui, o cruce ascunsă. Omul cel bogat, văzând muntele, a zis: „Eu sunt puternic și am mulți slujitori. Voi ocoli muntele, voi merge pe drumul cel ușor, și voi ajunge în orașul mare.” El a plecat pe un drum plin de flori, dar a căzut în capcane și a fost jefuit. Omul cel simplu și smerit a văzut crucea ascunsă. El a ridicat-o, a pus-o pe umeri și a început să urce muntele. Crucea era grea, iar drumul era abrupt, dar el nu a renunțat. După o zi de trudă, a ajuns pe vârf. În fața lui, se afla orașul cel mare, iar porțile erau deschise. Crucea, care fusese grea, a devenit o aripă ușoară, care l-a ajutat să zboare. Această pildă ne arată că, în viața noastră, ne confruntăm cu un drum spre Dumnezeu. Există doi călători: unul care ...

 ---   Imaginează-ți un grădinar care are o livadă mare, dar care este uscată și prăfuită. El ar putea să planteze mii de flori, dar știe că nu vor crește. El știe că, înainte de a se apuca de lucru, trebuie să facă un singur lucru important: să se așeze, să se gândească și să pregătească pământul. Așa că, într-o zi, a venit în grădină și nu a plantat nimic. În schimb, a curățat buruienile, a scos pietrele, a afânat pământul și a săpat o fântână. Toți ceilalți grădinari râdeau de el și-i spuneau: „De ce nu plantezi nimic? Ești leneș, nu faci nimic!” Dar bătrânul a zâmbit și le-a spus: „Nu mă grăbesc, pentru că știu că, atunci când va veni timpul potrivit, voi pune semințele în pământ. Dar aceste semințe vor crește, pentru că rădăcinile lor vor fi așezate într-un pământ bun și udat. Eu nu plantez flori, ci așez rădăcini.” Când a venit primăvara, toți ceilalți grădinari au plantat flori, dar florile lor s-au uscat. Însă, grădinarul cel înțelept a plantat puține semințe, dar acel...

---   Una dintre cele mai faimoase minuni legate de **Icoana Maicii Domnului de la Poceaev** s-a petrecut în anul 1675. În timpul războiului turco-polon, o armată numeroasă de tătari a asediat mănăstirea din Poceaev, un loc de mare însemnătate spirituală pentru credincioșii din Ucraina. Călugării și credincioșii care se refugiaseră în mănăstire au fost cuprinși de disperare, văzând că forțele inamice erau mult mai mari decât ale lor. Cuprins de teamă, starețul mănăstirii, împreună cu obștea de călugări și cu toți credincioșii, s-au rugat cu lacrimi în ochi Maicii Domnului. Ei au așezat icoana făcătoare de minuni pe zidul de deasupra porții și au început să citească Acatistul Maicii Domnului. Minunea s-a petrecut sub ochii tuturor: **Maica Domnului s-a arătat deasupra mănăstirii, înconjurată de un roi de îngeri, cu Icoana în mâini, protejând-o de inamici**. Soldații tătari, cuprinși de o spaimă inexplicabilă, au început să tragă în ea, dar săgețile și gloanțele le ricoșau înapoi și-...

 Deși Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci nu are o minune specifică asociată cu ea, ca în cazul altor sărbători, întreaga pericopă evanghelică (Ioan 3:13-17) este, în sine, o **minune a credinței și a speranței**.   În vechiul Israel, poporul a fost atacat de șerpi veninoși în pustie din cauza necredinței lor. Oamenii care erau mușcați mureau, iar disperarea era la cote maxime. Moise a primit poruncă de la Dumnezeu să înalțe un șarpe de aramă pe un stâlp, iar oricine se uita la el, indiferent de cât de grav era mușcat, se vindeca. Această acțiune a fost o minune, nu pentru că șarpele de aramă avea puteri magice, ci pentru că **vindecarea a venit ca rezultat al credinței**. Oamenii au trebuit să creadă că, printr-un simplu gest de a privi, Dumnezeu îi va vindeca. Sfânta Evanghelie ne arată că această minune a fost o prefigurare a Crucii lui Hristos. Crucea este, în esență, un „stâlp” pe care Fiul lui Dumnezeu a fost înălțat. La fel cum oamenii din pustie au privit la șar...