REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Într-un regat îndepărtat, trăia o tânără pe nume Iuliana. Era frumoasă și inteligentă, dar mai presus de toate, avea o credință puternică în Dumnezeu. Într-o zi, un dragon înfricoșător, simbol al răului și al necredinței, a venit să-i zguduie credința. Dragonul, cu ochii ca niște cărbuni aprinși și cu o voce aspră, i-a spus: "Iuliana, de ce te închini unui Dumnezeu pe care nu-L vezi? Eu sunt puterea și eu sunt adevărul. Îngenunchează-te în fața mea!" Dar Iuliana, cu glasul ferm, i-a răspuns: "Dragonule, eu mă închin lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. El este iubire și milă. Tu ești doar o umbră a Lui, un nimic în fața puterii Sale." Înfuriat, dragonul a început să o chinuie pe Iuliana cu foc și cu săbii, dar ea nu s-a lăsat biruită. Cu fiecare lovitură, credința ei se întărea mai mult. Îngerii cerului o înconjurau și o întăreau în credință. În cele din urmă, epuizat de luptă, dragonul a încercat să o sperie cu imagini îngrozitoare. I-a arătat iadul și...

  Ignatie, Lumina în Întuneric Într-un oraș mare și agitat, trăia un om pe nume Ignatie. Era un om bun la suflet, dar uneori se simțea pierdut în mulțime. Își dorea să găsească un sens vieții sale, o lumină care să-i îndrepte pașii. Auzind de înțelepciunea unui bătrân cu barbă albă și ochi sclipitori, Ignatie a pornit în căutarea lui. Bătrânul era Sfântul Ioan Gură de Aur, un învățător al Bisericii cunoscut pentru cuvintele sale pline de înțelepciune și har. Ignatie i-a mărturisit bătrânului că se simte ca o lumânare mică, care se stinge în întunericul lumii. Sfântul Ioan Gură de Aur l-a ascultat cu răbdare și i-a spus: "Ignatie, tu nu ești o lumânare mică, ci o scânteie divină, capabilă să aprindă un foc care să lumineze întreaga lume. Dar pentru aceasta, trebuie să te hrănești cu cuvântul lui Dumnezeu, ca o plantă care se hrănește cu soarele." Sfântul Ioan i-a explicat că fiecare creștin este chemat să fie o lumină în lume, așa cum Sfântul Ignatie Teoforul a fost o lumină î...

 

  Într-un sat mic, într-o vale pitorească, trăiau oameni simpli, dar cu credință în Dumnezeu. Ei își aminteau cu nostalgie de templul măreț al strămoșilor lor, distrus în timpul unui război. Deși își doreau mult să-l reconstruiască, viața de zi cu zi, cu grijile și nevoile ei, îi împiedica să se apuce de această mare lucrare. Într-o zi, în sat a sosit un bătrân înțelept, cu părul alb ca zăpada și ochii strălucitori. Era Sfântul Prooroc Agheu, trimis de Dumnezeu să-i trezească pe oameni din letargie. Cu blândețe, dar și cu fermitate, le-a vorbit despre importanța templului, nu doar ca o clădire, ci ca un simbol al legăturii lor cu Dumnezeu. "Priviți la casele voastre, care sunt mai bine construite decât Casa Domnului", le-a spus el. "Oare nu este timpul să-I acordați lui Dumnezeu ceea ce-I este cuvenit?" Cuvintele lui Agheu au rezonat adânc în inimile oamenilor. Și-au dat seama că au amânat prea mult această lucrare importantă. Cu un nou entuziasm, s-au apucat de tre...

  Într-o mănăstire de pe Sfântul Munte Athos, trăia un bătrân părinte, renumit pentru înțelepciunea și blândețea sa. Avea un ucenic tânăr și neîmpăcat, care adesea se enerva și-și pierdea cumpătul. Deși bătrânul îl învăța cu răbdare și blândețe, tânărul nu părea să învețe lectiile. Într-o zi, ucenicul, mânios pe un alt frate, l-a insultat cu cuvinte urâte. Bătrânul, auzind ce s-a întâmplat, l-a chemat pe tânăr și i-a spus: „Fiul meu, știu că îți este greu să-ți stăpânești mânia, dar îți voi da o sarcină. Ia această găleată și umple-o cu apă. Apoi, urcă în vârful muntelui și varsă apa într-o crăpătură a stâncii.” Tânărul a făcut cum i s-a spus. După ce a urcat muntele și a vărsat apa, s-a întors la bătrân, obosit și supărat. Bătrânul l-a întrebat: „Ai văzut ceva în crăpătura stâncii?” Tânărul a răspuns: „Nu, părinte, apa s-a scurs imediat.” Atunci, bătrânul a zâmbit și i-a spus: „Așa se întâmplă și cu cuvintele rele. Odată rostite, ele se pierd în neant, dar lasă în urmă o urmă de r...

  Într-un ținut îndepărtat, trăia un tânăr pe nume Daniil. Era un om cu o credință fierbinte și o dorință arzătoare de a se apropia de Dumnezeu. Pentru a se putea ruga neîntrerupt și a se dedica în întregime vieții spirituale, Daniil a hotărât să se retragă într-un loc retras, departe de tumultul lumii. Și-a ales un stâlp înalt, pe care s-a suit și s-a închis într-o colivie mică. Aici, sus de tot, izolat de toate, Daniil s-a rugat și a postit timp de mulți ani. Oamenii din împrejurimi îl admirau pentru credința sa și veneau la el pentru sfaturi și binecuvântări. Vântul și ploaia îl biciuiau, soarele îl ardea, iar sălbăticiunile îi amenințau liniștea. Însă, Daniil nu s-a lăsat biruit de aceste încercări. Credința lui în Dumnezeu era mai puternică decât orice suferință. Odată, un împărat rău a auzit despre Daniil și, dorind să-l încerce, a poruncit să i se aducă mâncare delicioasă. Dar Daniil a refuzat să mănânce, spunând că el trăiește doar cu pâine și apă. Împăratul, văzând hotărâr...