REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  În urmă cu multă vreme, într-o mănăstire retrasă din Munții Neamului, un ucenic tânăr și nerăbdător a venit la duhovnicul său cu o mare frământare în suflet. Văzând mulțimea ispitelor din lume și slăbiciunea oamenilor care cedau atât de repede în fața necazurilor, l-a întrebat cu durere: – Părinte, de ce unii oameni, când trec prin suferințe și prigoane, se întăresc în credință și strălucesc prin fapte bune, în timp ce alții, loviți de aceleași greutăți, se ticăloșesc, hulesc pe Dumnezeu și se piardă cu totul? Oare nu este Dumnezeu drept cu toți? Bătrânul duhovnic a zâmbit blând, l-a luat de mână și l-a dus în trapeza mănăstirii, lângă vatra unde ardea focul. A luat din cenușă un cărbune stins și negru, apoi a deschis o casetă mică de lemn de unde a scos un diamant prețios, primit în dar de la un binefăcător. – Fiul meu, privește aceste două daruri ale pământului. Cărbunele acesta negru și murdar este alcătuit din același element chimic de bază ca și acest diamant scump care ...

    În a doua zi după marele praznic al ocrotitorului Bucureștilor, pe când toamna își așterne liniștea aurie peste pământ, un tânăr căutat de griji a mers la un bătrân îmbunătățit din mănăstire. Îngrijorat de roadele puține ale ostenelilor sale duhovnicești și de multele vorbe și neîmpliniri din jur, l-a întrebat pe avvă: – Părinte, de ce ostenelile mele se risipesc atât de repede și pacea nu se statornicește în sufletul meu? Mă ostenesc, vorbesc, sfătuiesc, dar simt că totul rămâne pustiu. Bătrânul a zâmbit cu blândețe, l-a luat de mână și l-a dus în grădina mănăstirii, unde pământul era acoperit de frunze căzute. A arătat spre un pom uscat la suprafață, dar cu rădăcinile adânc înfipte în pământ, și i-a zis: – Vezi pomul acesta? Într-o iarnă geroasă, un om a aruncat semințe alese la suprafața zăpezii, lăudându-se înaintea tuturor cu bogăția lor. Vântul le-a spulberat, iar gerul le-a mistuit. Altele, însă, au căzut în crăpăturile tăcute ale pământului, ascunse de ochii lumii,...

  În rândul satului de altădată, trăia un bătrân credincios pe nume Antonie, cioban de la o stână retrasă la poalele muntelui. Într-o toamnă târzie, pe când frigul începea să muște din pământ, un călător tânăr și semeț, purtând haine scumpe și carte multă de la oraș, a poposit la coliba lui. Văzându-l pe moș Antonie cum își vedea de treabă în tăcere – rânduind lemnele, curățând o iesle și spunându-și rugăciunile în șoaptă – tânărul a început să-l dojenească cu mândrie: — Moșule, cum de-ți pierzi viața în pustietatea asta, fără să te știe nimeni, fără să scrii cărți, fără să te audă lumea vorbind în adunări? Omul vrednic se cunoaște după faptele mari și după cuvântul care rămâne în istorie. Tu treci prin lume ca o frunză necunoscută! Bătrânul Antonie a zâmbit blând, a lăsat toporul din mână, a luat un vas plin cu apă limpede de izvor și a pus pe fundul lui un pumn de nisip tulbure și pietricele. — Fiule, privește acest vas, i-a zis el. Când apa este agitată și noroioasă de la atâ...

  ​În perioada marilor încercări din primii veacuri creștine, un tânăr bogat din Tesalonic a venit la un bătrân duhovnic cu o mare neliniște: „Părinte, am averi multe, dregătorii și cinste, dar sufletul meu este pustiu. Simt că pierd totul în fiecare zi”. ​Bătrânul l-a luat de mână și l-a dus la fereastra chiliei, care da spre o grădină plină de flori și pomi roditori. — Ce vezi acolo? l-a întrebat pustnicul. — Văd o natură frumoasă, dar care își va pierde frumusețea la prima brumă, a răspuns tânărul. Atunci bătrânul l-a dus în fața unei oglinzi mari și i-a zis: — Acum ce vezi? — Mă văd pe mine însumi. — Vezi doar chipul tău trecător, a oftat bătrânul. Vezi haina, dar nu vezi sufletul. Omul care își adună comori doar în afara sa este ca cel care își construiește casa pe nisipul mării. Când valul vieții vine, totul se risipește. Adevărata bogăție nu este ceea ce aduni în hambare, ci ceea ce zidești în tainița inimii prin rugăciune, milostenie și smerenie. Dumnezeu nu caută a...

  A fost odată un bătrân pustnic care trăia într-o chilie modestă, sus, la marginea unei păduri adânci. Mulți oameni din satele vecine veneau la el căutând sfat și alinare pentru necazurile lor. Într-o zi, un tânăr frământat de gânduri a venit la bătrân și l-a întrebat: — Părinte, mă lupt de multă vreme cu gândurile rele și cu judecarea celor din jur. Mă străduiesc să fiu un creștin bun, dar simt că sufletul meu este mereu plin de tulburare și că nu reușesc să mă curăț pe interior. Ce să fac? Bătrânul pustnic nu i-a răspuns imediat. S-a ridicat tăcut, a luat un coș din nuiele împletite — vechi, prăfuit și plin de funingine și pământ uscat — și i l-a întins tânărului: — Vezi acest coș? Du-te la izvorul din vale, umple-l cu apă și adu-mi-l aici. Tânărul s-a uitat uimit la coșul plin de găuri, dar, din ascultare, a coborât la izvor. A umplut coșul cu apă, însă până să facă câțiva pași înapoi spre deal, toată apa s-a scurs prin împletitură. A încercat din nou, alergând de data aceasta,...

  ​Se spune că într-o zi, un ucenic a venit în fugă la un bătrân duhovnic, având chipul frământat și plin de râvnă de a povesti ceva. ​— Părinte, a zis el, trebuie să-ți spun neapărat ce am auzit despre fratele nostru, Petru! Ai puțin timp să mă asculți? ​Bătrânul duhovnic s-a uitat cu blândețe la el, a zâmbit ușor și i-a răspuns: ​— Așteaptă puțin, fiule. Înainte de a-mi povesti ce ai auzit, ai trecut vorbele tale prin cele trei site? ​— Prin cele trei site? a întrebat ucenicul mirat. Ce fel de site, Părinte? ​— Prima sită este Adevărul , a spus bătrânul. Ești tu cu totul sigur că ceea ce vrei să-mi spui despre fratele tău este adevărat? Ai văzut tu însuți cu ochii tăi sau doar ai auzit de la alții? ​— Păi... nu am văzut eu, a mărturisit ucenicul plecându-și privirea. Doar am auzit pe cineva vorbind în piață... ​— Înțeleg. Deci nu știi dacă este adevărat. Acum să încercăm a doua sită: Bunătatea . Ceea ce vrei să-mi spui despre fratele tău este ceva bun, ziditor pentru ...

  Un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat de un vecin: „Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit? Niciodată nu te-am văzut supărat”. „Foarte simplu”, a răspuns celălalt. „În fiecare dimineață, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Așa îmi aduc aminte de Dumnezeu, de milă și de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte și de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezește în fiecare dimineață la viață”. Morala este că bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna liniște și mulțumire, atât în sufletul celui care primește cu recunoștință, cât și în sufletul celui care dăruiește cu drag.

Dimineața coboară peste lume cu o liniște care pare să ne invite la o întoarcere în noi înșine. Iată o pildă creștină ortodoxă potrivită pentru această zi: Un tânăr călugăr, frământat de o mare neliniște lăuntrică și simțindu-și sufletul încărcat de greutatea propriilor neputințe și griji zilnice, a mers la bătrânul duhovnic al schitului și i s-a plâns: — Avva, mă străduiesc să mă rog, citesc, fac ascultare, dar simt că pașii mei duhovnicești sunt greoi. Mă împiedic mereu de aceleași slăbiciuni, iar griji mărunte îmi acoperă mintea ca o pulbere de cenușă. Când cred că am făcut un pas înainte, cad de două ori înapoi. Cum voi putea vreodată să urc pe calea mântuirii? Bătrânul a zâmbit cu blândețe, l-a luat de mână și l-a dus în spatele chiliei, unde se afla o fântână adâncă, cu o roată veche de lemn și un ciutur legat de o frânghie groasă, dar roasă pe alocuri. — Vezi această fântână, fiule? i-a zis starețul. Apa ei este limpede, rece și dătătoare de viață, dar ca s-o scoți la lumină...

  A fost odată un bătrân duhovnic la o mănăstire din munți, la care veneau mulți oameni împovărați de griji și neliniști. Într-o zi, un tânăr frământat de gândurile despre ce va aduce ziua de mâine l-a întrebat pe bătrân: — Părinte, cum pot să-mi găsesc pacea în inimă când totul în jur este nesigur și se schimbă de la o zi la alta? Bătrânul l-a dus pe tânăr în grădina mănăstirii și i-a arătat o fântână adâncă. — Privește în fântână, i-a spus el. Ce vezi? Tânărul s-a aplecat, dar apa era tulburată de o frunză ce tocmai căzuse. — Nu văd nimic, părinte, doar umbre și apă tulbure. — Așteaptă puțin, a zis bătrânul cu blândețe. După câteva clipe de tăcere, frunza s-a oprit pe marginea fântânii, iar apa s-a liniștit complet. — Acum ce vezi? a întrebat duhovnicul. — Îmi văd chipul și cerul senin oglindit în apă, a răspuns tânărul. Bătrânul a zâmbit și i-a spus: — Vezi tu, frate, așa este și inima omului. Când este frământată de grijile lumii, de frică și de îndoieli, nu poate refle...

  ​Un tânăr, dornic să își curățească sufletul și să înțeleagă mai bine calea mântuirii, a mers la un bătrân duhovnic din pustie și l-a întrebat: — Părinte, de multe ori ascult cuvintele Sfintei Scripturi, merg la biserică și mă rog, dar simt că uit repede ceea ce învăț și că sufletul meu rămâne la fel de neputincios. La ce îmi folosește să ascult atâtea învățături dacă nu le pot păstra pe toate în inimă? ​Bătrânul duhovnic nu i-a răspuns îndată. I-a arătat un vas vechi de lut, plin de praf și uscat, care zăcea într-un colț al chiliei, și i-a dat o găleată cu apă: — Ia acest vas și spală-l la izvor, apoi adu-mi-l plin cu apă. ​Tânărul a luat vasul, l-a dus la izvor, l-a spălat și l-a umplut. Însă vasul fiind vechi și având mici crăpături neobservate, până să ajungă înapoi la chilie, apa s-a scurs aproape toată. ​— Vezi, părinte, i-a spus tânărul întristat, am trudit degeaba. Apa s-a scurs și vasul este din nou gol. ​Atunci bătrânul a zâmbit cu blândețe și i-a zis: — Privest...

  ​Se povestește că pe vremea când Sfânta Parascheva era doar o copilă, mergând la biserică, a auzit rostindu-se cuvintele Mântuitorului din Sfânta Evanghelie: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze Mie” (Marcu 8, 34). ​Ieșind din biserică, a întâlnit un copil sărac, desculț și înfrigurat. Fără să stea pe gânduri, Parascheva și-a scos haina ei frumoasă și i-a dat-o acelui copil, îmbrăcându-se ea în hainele lui vechi. Părinții au certat-o pentru fapta ei, dar Sfânta a făcut acest lucru de mai multe ori, simțind că haina îmbrăcată pe trupul celui lipsit devine o haină de lumină pentru suflet. ​Anii au trecut, iar Sfânta Parascheva s-a retras în pustie, trăind în rugăciune, post și tăcere, neavând nimic din avuțiile acestei lumi. Iar când și-a dat sufletul în mâinile Domnului, trupul ei a rămas tăinuit în pământ până ce Dumnezeu l-a descoperit credincioșilor ca pe o vistierie de tămăduiri și binecuvântare. ​Învățătura Sfinților...

  Prochimen, glasul al 7-lea (Psalmul 63, 11) V eseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă. Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție. 16 cuvântul vieții cu tărie ținându-l spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat și nici în zadar m'am ostenit. 17 Și chiar dac'ar fi ca sângele meu să curgă h peste prinosul și slujba credinței voastre, mă bucur, și'mpreună cu voi toți mă fericesc. 18 Și voi, de asemenea, bucurați-vă, și'mpreună cu mine fericiți-vă! 19 Dar nădăjduiesc întru Domnul Iisus că'n curând am să-l trimit la voi pe Timotei, pentru ca la rându-mi să prind și eu curaj aflând vești despre voi. 20 Că'ntru părtășia simțămintelor mele nu am pe nimeni altul care din inimă i să se'ngrijească de treburile voastre, 21 fiindcă toți caută spre ale lor, nu spre ale lui Iisus Hristos. 22 Dar voi știți cât e el de'ncercat, că'ntocmai ca un copil cu tatăl său i-a slujit...

  ​Un stareț al unei vechi mănăstiri, simțind că i se apropie obștescul sfârșit, i-a chemat la el pe cei trei ucenici ai săi pentru a le da o ultimă învățătură. I-a dus în grădina mănăstirii, în fața unui trandafir minunat, plin de floare și parfum, dar care era înconjurat de mulți spini ascuțiți. ​Bătrânul stareț le-a spus: — Fiii mei, mergeți pe rând și aduceți-mi cea mai frumoasă floare din această tufă, fără însă a vă răni în spini. ​ Primul ucenic , plin de râvnă, s-a apropiat grăbit. A încercat să rupă floarea cu putere, dar s-a înțepat adânc în degete. De durere și supărare, a început să taie spinii cu furie, zdrobind în cale și o parte din boboci. A adus floarea starețului, dar mâinile îi sângerau, iar petalele erau strivite. ​ Al doilea ucenic , văzând ce a pățit primul, a fost cuprins de frică. A privit trandafirul de la distanță, a ezitat îndelung și, neîndrăznind să-și asume niciun risc, a cules o simplă frunză căzută pe pământ și i-a dus-o starețului, spunând că ...

  Într-o zi, un tânăr frământat de gândurile și greutățile vieții a mers la un bătrân duhovnic din pustie și l-a întrebat: — Părinte, de ce unii oameni trec prin încercări și rămân curați și plini de pace, în timp ce alții se umplu de amărăciune și își pierd credința la cea mai mică greutate? Bătrânul duhovnic nu i-a răspuns îndată. L-a luat pe tânăr de mână și l-au coborât până la marginea unui râu din apropiere. Ajunși acolo, avva a luat de pe mal trei pietre diferite. Prima piatră era din argilă uscată. Când duhovnicul a dat-o la o parte și a pus-o în apă, în scurt timp piatra s-a muiat și s-a împrăștiat în tot râul, făcând apa tulbure. A doua piatră era de piatră cioplită, dar plină de crăpături uscate. Când a fost lăsată în apă, apa a pătruns prin ea, iar sub presiunea curentului, piatra s-a spart în bucăți mici și s-a pierdut în adâncuri. A treia piatră era un șuvoi de râu – o piatră netedă, bine șlefuită de trecerea anilor și de ape. Când bătrânul a pus-o în râu, apa a ...

  A fost odată un bătrân pustnic care trăia într-o colibă din adâncul pădurii. În fiecare zi, aducea apă de la un izvor aflat la mare depărtare, folosind două vase mari de lut pe care le purta pe umeri, atârnate de o cobiliță. Unul dintre vase era desăvârșit, fără niciun cusur, și ajungea mereu plin la colibă. Celălalt vas avea o crăpătură fină și, pe drumul lung de la izvor, pierdea jumătate din apă, ajungând la bătrân doar pe jumătate plin. Timp de doi ani, lucrurile au urmat aceeași rânduială. Vasul cel întreg era mândru de împlinirea sa, în timp ce vasul cel crăpat trăia într-o adâncă mâhnire și rușine. Într-o zi, neputând să mai rabde povara propriei neputințe, vasul cel crăpat i-a vorbit bătrânului la marginea izvorului: — Părinte, îmi este rușine cu mine însumi. Din cauza acestei crăpături, jumătate din apa pe care o car se pierde pe drum și o parte din munca ta este în zadar. Bătrânul pustnic a zâmbit cu blândețe și i-a răspuns: — Când ne vom întoarce spre colibă, te ro...

  ​Un tânăr frământat de gânduri a urcat într-o zi la chilie la un bătrân sihastru și l-a întrebat: — Părinte, cum pot să-mi păstrez inima curată și liniștită într-o lume plină de răutate, tulburare și nemulțumire? ​Bătrânul l-a privit cu blândețe, s-a aplecat și a cules de pe jos trei pietre: una plină de noroi uscat, una colțuroasă și ascuțită, iar a treia netedă și curată, șlefuită de apa unui râu. ​Apoi i-a spus tânărului: — Inima omului este ca aceste trei pietre. Prima piatră este purtată de cel care strânge în sufletul său greșelile altora, neiertarea și judecata. Noroiul se uscă pe ea și o face grea, întunecând orice lumină. A doua piatră este a celui care răspunde la rău cu rău, la mânie cu mânie. Colțurile ei ascuțite rănesc pe oricine se apropie de el și, în final, îl rănesc chiar pe el însuși. ​Bătrânul a luat cea de-a treia piatră și a lăsat-o să cadă într-un vas cu apă curată. ​— A treia piatră este inima celui care se roagă, iartă și își pune toată nădejdea în...

  ​Trăia odinioară într-o sihăstrie din munți un bătrân duhovnic, cunoscut pentru blândețea și înțelepciunea sa. Într-o zi, un tânăr ucenic l-a întrebat: — Părinte, de ce trebuie să ne rugăm și să facem fapte bune neîncetat, chiar și atunci când lumea din jurul nostru pare plină de întuneric și răutate? Are cu adevărat însemnătate o simplă fapta bună într-o lume atât de mare? ​Bătrânul nu i-a răspuns îndată. L-a luat pe ucenic de mână și l-a dus la căderea nopții într-o peșteră adâncă și întunecoasă, unde nu se vedea absolut nimic. ​— Vezi ceva, frate? a întrebat bătrânul. — Nimic, Părinte. Este un întuneric atât de gros încât mă apasă, a răspuns ucenicul. ​Atunci, bătrânul a scos de sub rasă o lumânare mică și a aprins-o. În acea clipă, lumina ei firavă a străpuns întunericul din jur. Nu a luminat întreaga peșteră, dar a fost de ajuns pentru ca cei doi să vadă drumul dinaintea lor și să nu se mai teamă. ​— Vezi, fiule? a zis bătrânul. Tot întunericul acestei peșteri adânci...

Un tânăr frământat de gânduri a mers într-o zi la un bătrân duhovnic dintr-o mănăstire izolată și i-a spus: — Părinte, mă străduiesc să mă rog, să citesc scrierile Sfinților Părinți și să fac bine celor din jur, dar simt că sufletul meu rămâne uscat. Nu simt nicio schimbare mare, nicio bucurie duhovnicească deosebită. De ce muncesc în zadar? Bătrânul avvă nu i-a răspuns pe loc. A luat un vas vechi din lut, uscat și crăpat de vreme, și i-a dat tânărului o sticluță mică cu ulei de măsline. — Toarnă o singură picătură de ulei în acest vas în fiecare dimineață, i-a zis duhovnicul. Nimic mai mult. Tânărul a privit nedumerit vasul mare și uscat. În prima zi, picătura de ulei s-a absorbit instantaneu în lutul poros, fără să lase nicio urmă. La fel s-a întâmplat și în a doua zi, și în a treia. Lutul înghițea totul, iar vasul părea la fel de aspru și gol. Cu toate acestea, tânărul a ascultat de cuvântul bătrânului și a continuat zi de zi, timp de câteva luni. Într-o dimineață, punând picătura o...

  Într-o toamnă târzie, pe când frunzele pădurii din munții Vrancei îmbrăcau dealurile din preajma Mănăstirii Turnu în nuanțe de chihlimbar, un tânăr credincios a urcat poteca anevoioasă, purtând în suflet o mare neliniște. Întâlnindu-i pe Sfinții Cuvioși Daniel și Mihail, ucenicii și următorii Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, tânărul le-a spus cu mâhnire: — Părinților, lumea de jos este plină de zgomot, de ură și de nedreptate. Am venit până aici sperând că voi găsi pacea, dar simt că purtarea celor din jur îmi întunecă mintea și îmi fură liniștea sufletului. Cum pot scăpa de această povară? Cuviosul Daniel l-a privit cu blândețe și, arătând spre o piatră mare de pe marginea potecii, i-a zis: — Vezi piatra aceasta? Dacă cineva ar veni și ar striga la ea, ar blestema-o sau ar lovi-o, s-ar schimba piatra în vreun fel? S-ar tulbura ea? — Nu, Părinte, a răspuns tânărul, piatra rămâne la fel. — Tot așa trebuie să fie și inima creștinului, a adăugat Cuviosul Mihail, completâ...

  Într-un sat de la marginea munților trăia un bătrân pustnic, cunoscut de toți pentru pacea din sufletul său. În fiecare seară, când se lăsa întunericul, bătrânul aprindea o mică lampă cu ulei și o punea în fereastra chiliei sale, îndreptată spre drumul mare. Un tânăr din sat, văzându-l într-o zi, l-a întrebat cu curiozitate: — Părinte, de ce risipești în fiecare noapte uleiul pentru o lampă pe care nu o folosești ca să citești? Satul e departe, iar pe drumul acesta rar trece cineva noaptea. Bătrânul i-a zâmbit blând și i-a răspuns: — Fiule, eu nu aprind lumina pentru ochii mei, ci pentru pașii altora. Chiar dacă trece un singur drumeț rătăcit pe an, acea mică flacără îi va spune că nu este singur și îi va arăta că există un adăpost. Trecură câțiva ani, iar într-o noapte de toamnă aspră, o furtună cumplită s-a abătut peste munți. Vântul smulgea crengile copacilor, iar ploaia deasă orbise orice privire. În mijlocul acelei nopți, un negustor care se rătăcise de drum și își pierd...