Pildă: Semănătorii de lumină în întuneric

 

Imaginați-vă un câmp vast, acoperit de o noapte adâncă. O furtună teribilă s-a dezlănțuit, aducând nu doar ploaie și vânt, ci și o beznă copleșitoare, o orbire aproape completă. Oamenii care se află pe câmp sunt speriați, rătăciți, neștiind încotro să apuce. Unii se prăbușesc de frică, alții își pierd orice speranță.

Însă, în mijlocul acestei beznă, apar dintr-odată niște **semănători de lumină**. Ei nu au venit cu lanterne mari sau cu focuri uriașe, ci fiecare dintre ei ține în mână o candelă mică, dar cu o flacără vie și neclintită. Acești semănători nu se feresc de furtună, ci merg prin ploaie și vânt, așezând cu grijă candelele în pământ, la distanțe regulate. Deși fiecare candelă este mică, împreună, ele creează o rețea de puncte luminoase, o cărare vizibilă în întuneric. Fiecare flacără este o mărturie a luminii ce vine dincolo de beznă. Oamenii rătăciți, văzând aceste lumini, își recapătă curajul și încep să le urmeze, găsind calea spre siguranță.

**Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie, Filip și ceilalți 31 de la Niculițel** au fost acești "semănători de lumină" în întunericul prigoanei romane, în Dacia Pontică, în secolul al IV-lea. Era o perioadă de "noapte adâncă" pentru creștini, marcată de persecuții sângeroase inițiate de împărații Liciniu și Dioclețian. Creștinii erau forțați să-și renege credința, să aducă jertfe idolilor sau să sufere chinuri cumplite.

Acești 35 de sfinți, bărbați și femei, tineri și bătrâni, nu au avut, poate, o mare forță militară sau politică. Ei au avut însă fiecare, în inima lor, "candela" credinței vii în Hristos. Nu s-au ascuns, nu au renunțat, ci au ales să "semene" această lumină prin mărturisirea lor curajoasă, prin răbdarea în chinuri și, în cele din urmă, prin jertfa vieții lor. Fiecare dintre ei a fost o "flacără" care a ars pentru Hristos, iar împreună, ei au format o lumină puternică, ce a luminat calea spre adevăr pentru mulți dintre contemporanii lor și pentru generațiile viitoare. Moartea lor nu a fost o înfrângere, ci o sămânță de noi creștini și o mărturie a biruinței luminii asupra întunericului.

**Această pildă ne învață:**

* **Puterea mărturisirii individuale:** Chiar și un singur om, prin credința sa, poate fi o lumină în întuneric.

* **Unitatea în credință:** Mărturisirea comună a sfinților crează o forță și o lumină mult mai mare.

* **Curajul în fața prigoanei:** Creștinii sunt chemați să stea fermi în credință, indiferent de pericole.

* **Jertfa ca mijloc de iluminare:** Prin jertfa supremă, sfinții au devenit faruri spirituale.

* **Credința biruie întunericul:** Lumina lui Hristos nu poate fi stinsă de nicio persecuție sau de niciun rău.

---

## Minune: Descoperirea miraculoasă a moaștelor lor neatinsa de apă

Cea mai semnificativă minune legată de Sfinții Mucenici de la Niculițel este legată de **descoperirea miraculoasă a moaștelor lor la peste 1500 de ani după martiriul lor**, într-un mod cu totul neobișnuit, care a confirmat sfințenia și jertfa lor.

În timpul prigoanelor din secolul al IV-lea, Sfinții Zotic, Atal, Camasie, Filip și ceilalți 31 de mucenici au fost supuși la chinuri groaznice și, în cele din urmă, aruncați în foc pentru a fi mistuiți. Cu toate acestea, ei au fost scoși nevătămați din flăcări, ceea ce a demonstrat puterea divină. Neînduplecați, persecutorii i-au martirizat prin decapitare, iar trupurile lor au fost lăsate la voia întâmplării sau, potrivit unor izvoare, aruncate în apele Dunării, în speranța că vor fi complet pierdute.

Trupul Sfântului Atal, însă, care se găsește în prezent la Mănăstirea Cocoșu, are o minune separată: după ce a fost târât de cai prin cetate, i-a fost tăiat capul, iar trupul său, împreună cu al celorlalți, a fost aruncat în Dunăre.

**Minunea s-a petrecut în anul 1971**, când, în timpul unor lucrări agricole în localitatea Niculițel, județul Tulcea, a fost descoperită o criptă de martiri. Cripta era inundată, iar apele Dunării pătrunseseră în interior de secole. Conform legilor fizicii și logicii umane, orice rămășițe umane ar fi trebuit să fie descompuse complet și să nu mai existe nimic.

Însă, în momentul în care apa a fost scoasă din criptă, arheologii și muncitorii au descoperit ceva extraordinar: **oasele celor 35 de sfinți mucenici erau perfect conservate, albe și uscate, neatinsa de putreziciune sau de acțiunea apei**. Era ca și cum ar fi fost îngropate într-un loc uscat, și nu într-o criptă inundată de peste 1500 de ani. Mai mult, oasele emanau o mireasmă plăcută, confirmând sfințenia lor. Această conservare miraculoasă, în ciuda condițiilor extreme de umiditate și a trecerii unui timp atât de îndelungat, a fost recunoscută de toți ca un semn clar al intervenției divine.

Descoperirea moaștelor celor 35 de mucenici de la Niculițel (dintre care 4 sunt nominalizați în calendarul ortodox: Zotic, Atal, Camasie și Filip) a fost un eveniment de o importanță excepțională pentru Biserica Ortodoxă Română. Moaștele lor, păstrate acum în racle la Mănăstirea Cocoșu, sunt o sursă de binecuvântare, de vindecări și de întărire a credinței pentru toți cei care îi cinstesc. Această minune contemporană este o dovadă vie a faptului că sfinții sunt vii în Hristos și că mijlocirile lor continuă să lucreze în lume, chiar și după veacuri.

---