REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Pentru împăratul Leon cel înțelept Î n vremea în care a împărățit, Leon cel preaînțelept avea o soție îmbunătățită foarte și sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfințit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie. Deci mai înainte de a se sfârși Sfânta, a venit mare boală împăratului și durere nevindecată, care se zice piatră, adică se nasc oarecare pietre înăuntru în beșica udului și astupă drumul, și nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulți au murit. Așadar, chinuindu-se împăratul Leon, s-au adunat toți doctorii, dar nu puteau să-l vindece. Iar în Săptămâna brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii că moare, și i-au gătit cele trebuincioase morții. Atunci fericita împărăteasă, văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel ceresc. A intrat în cămara cea împărătească și, căzând înaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credință și cu lacrimi fierbinți...

  Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului celui primitor de viață S e vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, adică în Săptămâna Luminată, că în Constantinopol era un ostaș milostiv foarte și om îmbunătățit, Leon cu numele, cu porecla Machelie, pe care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaș, s-a întâmplat a fi într-o pădure deasă, aproape de cetate, și acolo a văzut un orb, care era din călătorie și arșiță foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon și îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape. Dar după ce s-a dus puțină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă și n-a aflat. De unde s-a întristat foarte, temându-se nu cumva să moară orbul de sete. Cercând dar în părțile cele mai dinăuntru, a auzit un glas zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, și adapă pe orb. Apoi...

  O amenii din Tinos șed deseori la poartă și privesc cum urcă închinătorii la Biserica Maicii Domnului . Adesea văd chipuri întristate și se fac părtași durerii și suferinței acesor străini. Poate de aceea își păstrează sufletele curate și deschise, gata oricând să slujească aproapelui. Î ntr-o zi de 14 august 1971, Stiliani Maraboti stătea ca de obicei la portiță, uitându-se la mulțimea de bolnavi, mai mari sau mai mici, îmbrăcați în haine cernite, paralitici, infirmi și orbi, suferinzi de cancer sau de boli grele ale minții, ducând fiecare lumânări și daruri Preacuratei. Privea toată această turmă a durerii îndreptându-se spre Izvorul îndurării, să caute alinare. Pentru toată lumea se ruga în taină și pentru fiecare își făcea câte o cruce, cu gândul să-i primească Maica Domnului rugăciunea. Casa ei se făcuse biserică. Î ntr-o zi, de ea s-au apropiat două femei, cu un prunc plângând. - Ne rugăm, dacă ai avea o odaie, nu pentru noi, pentru pruncul care plânge, i-au spus. -...

  N u socotesc cu dreptate nici cu vrednicie să tac și să nu grăiesc acest cuvânt, despre o altă minune a Sfântului și Cuviosului Părintelui nostru Nicolae. E ra un om oarecare, anume Agricola, cu bunătăți și evlavie viețuind și având un fiu, unul născut, anume Vasile și care trăia în țara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind împodobit, era îmbelșugat și cu avuție multă. Și avea credința multă spre Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, în toți anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire și punea mese pentru săraci și pentru vecini, prieteni și alții. Însă era o biserică zidită în numele Sfântului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, și acolo, în tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfântului Nicolae. I ară într-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic în sfânta lui biserică, atunci și binecredinciosul acela își trimise pe fiul său Vasile cu slugile sale, și zise lui: "Mergi, fiule, ...

   în viață O arecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul mării lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de silă valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți deznădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slavă marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, că este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: "Iată, m-ați chemați și am venit vouă în ajutor." Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârmă, se arată că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis: "Cel ce crede în Mi...

  A uzim pe Sfântul Duh grăind prin Proorocul David: "Precum dorește cerbul izvoarelor apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." Cu adevărat în același chip dorește și sufletul credinciosului creștin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu și cele ce se lucrează prin Sfinții Săi. Deci, iată și altă minune a Sfântului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol, hrănindu-se din osteneala mâinilor lui și era credincios lui Dumnezeu și avea rânduiala lui să nu treacă ziua Sfântului Nicolae fără de pomenire. Și aceasta, cu neobosire o făcea el, că auzea în Sfintele Scripturi grăind: "Cinstește pe Domnul prin toate ale tale osteneli!" Și avea aceasta în mintea sa totdeauna. Ș i a ajuns la adânci bătrânețe, dar și la sărăcie, nemaiputând lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întru sine ce va face. Și a zis bătrânul către soția sa: "Femeie, iată, a sosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos, ...

  D upă moartea păgânilor, și urâtorilor de Dumnezeu împărați ai Romei, împărățind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare și credința în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutând și aflând moaștele Sfântului slăvitului Mucenic al lui Hristos Mîna, au zidit o biserică cu numele lui. În aceeași vreme, un negustor dreptcredincios din ținutul Isauriei, venind în Alexandria pentru neguțătorie și auzind de minunile și de tămăduirile cele multe care se făceau în biserica Sfântului Mina, a zis întru sine: "Mă voi duce și eu, deci, și mă voi închina cinstitelor moaște ale Sfântului Mucenic și voi duce și eu un dar în biserica lui, ca să-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugăciunile răbdătorului Său de chinuri". Și așa, sculându-se, a purces, luând cu sine o pungă plină de galbeni. Și, venind la un iezer făcut de revărsarea mării, a aflat o trecătoare și a venit la locul ce se zicea Loxonita, și, acolo, ieșind la ...

  A mira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli, pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfântului Gheorghe, pe care văzând-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit să ducă și cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească. Preoții bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios și neplăcut lui Dumnezeu. Iar el, înfricoșându-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos și au murit. Văzând nepotul lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfântului Gheorghe și a poruncit să scoată cămilele afară din biserică. A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfânta Liturghie și saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă. Iar iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minții l...

 ---   Una dintre cele mai remarcabile minuni legate de **Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins”** s-a petrecut în Rusia, într-un moment de mare pericol pentru o biserică. Potrivit tradiției, în secolul al XVII-lea, în timpul unui incendiu devastator care a izbucnit în Moscova, flăcările amenințau să distrugă o biserică ce adăpostea această icoană. Biserica era construită în mare parte din lemn, iar oamenii, cuprinși de disperare, nu mai aveau speranță. Atunci, un preot, plin de credință, a luat icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” și a așezat-o pe ușa bisericii. El a făcut o rugăciune fierbinte către Maica Domnului, cerându-i să protejeze biserica de foc. Minunea s-a petrecut sub ochii tuturor: **flăcările care se apropiau de biserică s-au oprit ca prin minune, fără a o atinge**. Focul a ars toate clădirile din jur, dar biserica, împreună cu icoana, a rămas intactă. De atunci, Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este cinstită ca ocrotitoare a caselor și a bisericilor de foc...

   --- Minunea icoanei care a plâns și a salvat un oraș Una dintre cele mai faimoase minuni legate de **Icoana Maicii Domnului din Pisidia** s-a petrecut în secolul al XII-lea, în timpul unei perioade de tulburări și invazii. Potrivit tradiției, în anul 1204, în timp ce turcii selgiucizi atacau un oraș din Pisidia (în Asia Mică), o minune extraordinară a avut loc. Soldații turci, în dorința lor de a-și arăta puterea, au luat o icoană a Maicii Domnului dintr-o biserică și au vrut să o batjocorească. Unul dintre ei, plin de ură, a lovit icoana. Atunci, din ochiul Maicii Domnului a început să curgă **un râu de sânge și de lacrimi**. Acest eveniment i-a impresionat atât de mult pe soldați, încât s-au oprit din a mai face rău. Minunea a fost un semn al suferinței Maicii Domnului pentru păcatele oamenilor și pentru violența cu care era tratată. Minunea nu s-a oprit aici. În noaptea următoare, toți soldații turci, care se aflau în apropierea icoanei, au fost paralizați. Unii dintre e...

 ---   Una dintre cele mai faimoase minuni legate de **Icoana Maicii Domnului de la Kaluga** s-a petrecut în secolul al XVIII-lea, în timpul unei epidemii de ciumă care a devastat regiunea. În anul 1771, o epidemie cumplită a lovit orașul Kaluga. Zeci de mii de oameni au murit, iar disperarea era la cote maxime. Autoritățile medicale și militare nu au putut opri răspândirea bolii. Atunci, oamenii, în frunte cu clerul, au apelat la Maica Domnului, ocrotitoarea lor. Ei au luat hotărârea de a scoate în procesiune **icoana Maicii Domnului de la Kaluga**. În timp ce icoana era purtată pe străzi, în fața ei s-au rostit rugăciuni fierbinți, iar credincioșii au cerut iertare pentru păcatele lor și au implorat mila lui Dumnezeu. Potrivit cronicilor vremii, imediat după procesiune, epidemia a început să scadă, iar numărul morților a scăzut dramatic. În scurt timp, ciuma a dispărut complet din Kaluga. Această minune a fost considerată un semn clar al intervenției divine și al mijlocirii ...

  S fînta Muceniță Eufimia s-a născut, a crescut și s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lîngă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăției lui Dioclețian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuiește pomenirea ei. Acum se pomenește minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaște în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinților Părinți, ce s-a ținut în Calcedon la anul 451 și prin a cărei minune s-a dovedit și s-a întărit mărturisirea dreptei credințe. Această minune a fost hotar al Sfinților Părinți, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioși. L ucrurile s-au început astfel: "Dioscur, patriarhul Alexandriei și Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, încă de pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui într-una singură, adică firea cea dumnezeiască și...