Pildă: Farul de lumină neclintit în mijlocul mării agitate

 

 

Imaginați-vă un far masiv, înalt și neclintit, construit pe o stâncă abruptă, în mijlocul unei mări adesea agitate. El nu se mișcă, nu se clatină, indiferent de forța valurilor sau de violența furtunilor. Din vârful său, o lumină puternică străpunge întunericul nopții, ghidând corăbiile rătăcite spre liman, avertizându-le de pericole și oferind speranță marinarilor pierduți în negura mării.

Farul nu coboară la nivelul valurilor, nu se implică în tumultul mării, dar prin poziția sa fixă și prin lumina sa constantă, el slujește tuturor, indicând calea cea dreaptă. Oricine îl vede, înțelege că acolo este stabilitate, siguranță și un punct de referință într-o lume în continuă mișcare. El devine un simbol al rezistenței, al perseverenței și al speranței.

**Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat** a fost ca acest far de lumină. El nu a coborât în agitația lumii, ci a ales să se înalțe pe un stâlp, o formă de asceză extremă, aparent izolată de lume. Însă, departe de a fi o izolare egoistă, stâlpul său a devenit un punct de referință spiritual. Prin nevoințele sale, prin rugăciunea neîncetată și prin exemplul său de jertfă de sine, Sfântul Simeon a devenit o lumină constantă, vizibilă de la distanță.

El nu vorbea cu toți, dar prezența sa, tăcerea sa și lumina care emana din el ghidau sufletele rătăcite. Oamenii veneau din toate părțile pentru a-l vedea, pentru a primi un cuvânt de învățătură sau o binecuvântare, sau pur și simplu pentru a simți prezența unui om atât de dedicat lui Dumnezeu. Stâlpul său a devenit un simbol al tăriei în credință, al depășirii patimilor și al biruinței asupra lumii. El a fost un far viu, care a luminat calea spre Hristos pentru nenumărate suflete.

**Această pildă ne învață:**

* **Sfințenia nu necesită neapărat implicare directă în lume, ci o mărturie prin viață:** Uneori, o izolare ascetică poate deveni o chemare puternică.

* **Statornicia în credință este un far pentru ceilalți:** Când rămânem neclintiți în Hristos, devenim un exemplu de stabilitate.

* **Rugăciunea și nevoința pot genera o lumină duhovnicească puternică:** Prin jertfă de sine, putem ajunge la o profundă comuniune cu Dumnezeu.

* **Adevărata autoritate spirituală atrage oamenii, chiar și de la distanță:** Oamenii caută autenticitatea și sfințenia.

* **Sfinții sunt puncte de reper în tumultul lumii:** Ei ne arată calea spre limanul mântuirii.

---

## Minune: Vindecarea împăratului Justinian al II-lea și a poporului de ciumă

Una dintre cele mai semnificative minuni atribuite **Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat** este vindecarea miraculoasă a împăratului **Justinian al II-lea** (nu Justinian cel Mare, ci al II-lea, supranumit și Rinotmet) și a orașului Constantinopol de o epidemie devastatoare de ciumă, prin mijlocirile sale.

Se spune că în vremea împăratului Justinian al II-lea (care a domnit în două perioade, 685-695 și 705-711), o ciumă teribilă a lovit Constantinopolul și multe alte zone ale Imperiului Bizantin. Boala făcea ravagii, numărul morților creștea exponențial, iar disperarea cuprinsese pe toți. Medicii erau neputincioși, iar oamenii își pierduseră orice speranță.

Împăratul Justinian al II-lea, deși controversat în anumite privințe, a recurs la ajutorul divin în această situație extremă. Auzind de sfințenia și puterea rugăciunii Sfântului Simeon Stâlpnicul, care se afla pe stâlpul său din Muntele Minunat (lângă Antiohia), a trimis soli cu rugăminți fierbinți, cerându-i să se roage pentru încetarea flagelului.

Sfântul Simeon, de pe stâlpul său, a înălțat rugăciuni intense și stăruitoare către Dumnezeu, mijlocind pentru iertarea păcatelor poporului și pentru oprirea epidemiei. În mod miraculos, imediat după rugăciunile sfântului, ciuma a început să se retragă treptat din Constantinopol și din zonele afectate. Numărul îmbolnăvirilor și al deceselor a scăzut drastic, până când epidemia a încetat complet.

Această minune a fost recunoscută de toți ca un act al harului divin, obținut prin mijlocirile Sfântului Simeon. Împăratul Justinian al II-lea și întregul popor au adus mulțumiri lui Dumnezeu și au cinstit cu mare evlavie pe Sfântul Simeon, care, de pe stâlpul său, a salvat o întreagă capitală de la pieire. Minunea a demonstrat că sfințenia și rugăciunea unui om pot avea un impact profund asupra destinului unor popoare și că Dumnezeu răspunde rugăciunilor celor drepți.