Pilda oierului și a smereniei

 

​Se povestește că un tânăr pelerin, care fusese în lume un oier iscusit, a ajuns la Chilia Colciu din Sfântul Munte Athos, căutând cuvânt de folos la bătrânul Dionisie. Acesta se plângea că, deși cunoștea toate rânduielile bisericești, inima lui rămânea grea și plină de neliniște.

​Cuviosul Dionisie l-a privit cu blândețe și l-a întrebat: „Spune-mi, fiule, când ești cu turma pe munte și vine furtuna, ce face oierul cel bun?”

Tânărul a răspuns: „Părinte, oierul se face mic, se adăpostește sub mantie și stă lipit de pământ până trece urgia, păzind oile să nu se risipească.”

​Atunci, bătrânul i-a zâmbit: „Așa este și în viața duhovnicească. Furtuna este mândria și tulburarea lumii. Rugăciunea ta va avea putere doar atunci când te vei face mic, asemenea oierului sub mantie. Smerenia este singurul adăpost unde lupul cel înțelegător nu te poate ajunge. Nu te ridica deasupra nimănui prin cunoștințele tale, ci stai lipit de pământul smereniei, și atunci Dumnezeu Își va paște liniștea în inima ta.”

​Tânărul a înțeles atunci că adevărata sfințenie nu stă în a fi văzut de oameni, ci în a fi mic în fața lui Dumnezeu.