Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Patapie
Sfântul Patapie s-a născut în Thebaida Egiptului din părinți creștini dreptmăritori și evlavioși, care l-au crescut cu credință și întru frica de Domnul și pe fiul lor, Patapie.
Sfântul Patapie a văzut din fragedă vârstă deșertăciunea lumii și s-a scârbit de ea, și pentru aceasta a lepădat-o cu totul și s-a retras în pustia Egiptului. Acolo el s-a închinat viețuirii celei călugărești, petrecând întru toate nevoințele trupului și duhului spre curățirea de patimi a omului lăuntric.
Dar făcându-se vestite virtuțile lui în rândurile poporului, au început să vină mulțime de oameni la pustia Sfântului Patapie spre a căpăta de la dânsul ajutor și alinare vieții lor chinuite.
Temându-se însă de lauda oamenilor care întunecă și mințile cele mai subțiri și îl desparte pe om de Dumnezeu, Sfântul Patapie a părăsit în taină pustia lui și a scăpat la Constantinopol, căci acest sfânt minunat al lui Dumnezeu a gândit că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul marii metropole decât în pustie.
La Constantinopol el și-a clădit o mică colibă în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui și necunoscut de nimeni, el și-a continuat viața lui de nevoință sihăstrească ca și când ar fi fost în pustie.
Dar lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. Căci a venit la Sfântul Patapie, purtat de Dumnezeiasca Pronie, un copil orb din naștere. El l-a căutat pe Sfânt că să îl roage să mijlocească la Domnul pentru el spre a își recăpăta vederea, astfel încât să poată privi Zidirea lui Dumnezeu și să îl laude neîncetat pe Ziditor.
Sfântul Patapie s-a milostivit de copil, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul și-a recăpătat vederea. Minunea aceasta l-a făcut cunoscut și vestit pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar poporul a început să curgă iar înspre el spre a căpăta vindecare, mîngăiere și povață.
Sfântul Patapie l-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică făcând semnul crucii asupra lui și ungându-l cu untdelemn sfințit.
Făcând cu mâna semnul crucii asupra unui tânăr, el a scos din el un diavol care îl chinuise vreme îndelungată. Duhul necurat a ieșit cu un strigăt ascuțit din tânăr, sub forma unui fum.
Sfântul Patapie a făcut semnul Sfintei Cruci deasupra unei femei care avea la sân o rană plină de viermi, iar rana s-a vindecat.
Multe alte minuni a mai făcut Sfântul Patapie, toate cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos și prin semnul Sfintei Cruci.
El s-a săvârșit cu pace către Domnul la adâncile sale bătrâneți, în veacul al șaptelea, sălășluindu-se în locașurile cele gătite lui din Împărăția Cerurilor.

Comentarii
Trimiteți un comentariu