Minunea descoperirii icoanei și apei tămăduitoare
În anul 1739, în orășelul Ahtîrka din Ucraina, trăia un preot evlavios pe nume Vasile Denisov. În ziua de 2 iulie, mergând în grădina casei sale pentru a cosi iarba, a zărit strălucind în verdeață o icoană a Maicii Domnului, ce emana o lumină nepământeană. Preotul a căzut în genunchi, a rostit rugăciuni și a dus sfânta icoană în casa sa, unde a rămas timp de trei ani.
După trei ani, Maica Domnului i s-a arătat în vis preotului Vasile, cerându-i să spele icoana de praf cu apă curată. Când preotul s-a trezit, a îndeplinit porunca, strângând apa într-un vas cu gândul de a o vărsa într-un râu curat. Însă adormind din nou, Fecioara Maria i s-a arătat iarăși, zicându-i: „Nu vărsa această apă, căci ea are puterea de a tămădui pe toți cei bolnavi de friguri”. Preotul avea o fiică ce suferea cumplit de această boală. Trezindu-se, i-a dat copilei să bea din acea apă, iar fetița s-a însănătoșit în chip minunat într-o clipă. De atunci, nenumărate minuni și vindecări s-au săvârșit prin apa sfințită în fața acestei icoane unice, în care Maica Domnului este reprezentată cu mâinile strânse la piept în rugăciune, iar alături se află Hristos răstignit pe Cruce.
Pilda creștină: Izvorul ascuns din grădina sufletului
Se povestește că un creștin din Ahtîrka, auzind de minunile icoanei, s-a întristat profund pentru că el însuși era măcinat de boli și necazuri de mulți ani, deși se ruga neîncetat. S-a dus la preotul Vasile și i-a spus:
„Părinte, de ce Maica Domnului a lăsat harul ei într-o grădină plină de bălării și urzici, iar pe mine, care stau mereu în biserică, mă lasă în suferință? Unde este dreptatea?”
Preotul l-a privit cu blândețe, l-a dus în grădina unde fusese găsită icoana și i-a zis:
„Vezi această iarbă înaltă? Până să cosesc și să curăț locul, icoana a stat ascunsă aici ani de zile. Ea era acolo, strălucea, dar nimeni nu o vedea din cauza nepăsării noastre. Tot așa este și în sufletul tău. Harul lui Dumnezeu și ocrotirea Maicii Domnului sunt deja înrădăcinate în inima ta de la Botez. Însă sufletul tău este plin de urzicile mândriei, de bălăriile cârtirii și de spinii judecății aproapelui. Ai venit să te plângi, în loc să-ți curățești mai întâi grădina lăuntrică prin pocăință și smerenie. Curăță buruienile păcatului și vei descoperi că Izvorul tămăduirii a fost mereu ascuns înăuntrul tău.”
Înțelegând tâlcul, omul a căzut în genunchi, și-a plâns păcatele cu lacrimi de pocăință și, bând din apa sfințită, a primit nu doar vindecarea trupului, ci mai ales pacea sufletului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu