Pilda omului cu ogorul eliberat

 

​Se povestește că într-un sat de munte trăia un gospodar care avea un ogor mănos, dar pe care nu-l mai putea lucra. Doi tâlhari cumpliți își făcuseră sălaș acolo, ascunzându-se printre stânci. Ori de câte ori bietul om încerca să se apropie de pământul său, tâlharii săreau cu săbii și topoare, urlând și amenințând pe oricine trecea pe cale. Din pricina lor, nu doar ogorul era pustiu, dar întreaga suflare din jur trăia în frică, iar drumul acela fusese părăsit de toți.

​Într-o zi, prin acele locuri a trecut un boier mare, însoțit de ostașii săi. Văzând ogorul lăsat în paragină și auzind strigătele fioroase ale tâlharilor, s-a oprit. Fără să se teamă, boierul a mers direct spre ei. La vederea autorității și a puterii lui, tâlharii au început să tremure și, căzând în genunchi, au strigat: „Ce ai cu noi, boierule? Am venit aici ca să pierdem acest loc, nu ne alunga!”.

​Cu un singur cuvânt plin de putere, boierul i-a legat și i-a trimis departe, în temniță, eliberând pământul. Gospodarul, văzându-se scăpat de calvar, a căzut în genunchi și a vărsat lacrimi de mulțumire, realizând că fără intervenția acelui oaspete puternic, ar fi rămas robul fricii pentru totdeauna.

​Înțelesul duhovnicesc: Ogorul pustiit este sufletul omului căzut în robia patimilor și a demonilor, iar drumul părăsit reprezintă calea virtuții pe care nimeni nu mai putea păși. Boierul este Mântuitorul Iisus Hristos, singurul care, prin venirea Sa în ținutul Gadarei, are puterea de a alunga legiunile de diavoli care chinuiesc firea omenească, redându-i omului demnitatea, libertatea și capacitatea de a aduce roade duhovnicești.