Luna iulie în 15 zile: pătimirea Sfinților Mucenici Chiric și Iulita (+304)

 

​În cetatea Iconiei, din țara Licaoniei, era o femeie tânără, de bun neam, anume Iulita, care se trăgea din seminția împăraților celor mai vechi ai Romei, fiind, cu credință creștină. Și, petrecând, cu un legiuit bărbat, puțin timp și, de la el primind și zămislind și născând un prunc, de parte bărbătească, a rămas văduvă. Și, născând pruncul, cu Sfântul Botez l-a luminat și l-a numit pe el Chiric. Întru acea vreme, Dioclețian, păgânul, ținând sceptrul împărăției Romei, a ridicat prigoana asupra creștinilor, în toate țările stăpânirii sale. Și era pus demn de dânsul, în țara Licaoniei, dregătorul Domețian, om sălbatic și fără de omenie, cu chip și cu nărav de fiară, bucurându-se de vărsarea sângelui creștinesc. Deci, acela, venind în Iconia, a început a chinui cumplit pe cei ce credeau în Hristos, și îi căută, cu înverșunare, pe cei ce țineau, în taină, creștinească credința. Văzând aceasta ci știind că nu se va putea tăinui credința ei, de acest tiran, credincioasă roaba lui Hristos Iulita, s-a gândit să fugă, că se temea ca nu cumva, neputând suferi chinurile cele cumplite, să se lepede de Hristos. Deci, și-a lăsat toate averile sale și casa și rudeniile și robii și toată frumusețea lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos și, luându-și pe fiul său Chiric, fiind prunc de trei ani, și două slugi credincioase, a ieșit noaptea din cetatea Icoanei, și a purces printre străini aducându-și aminte de ceea ce a zis Scriptura: "Nu avem aici cetate stătătoare, ci pe cea viitoare o căutăm". Și a mers în Seleucia, ca o străină, și ca una din cele sărace, tăinuindu-și neamul său, însă a aflat și acolo aceeași prigoană asupra creștinilor. Ca un oarecare Alexandru, luând stăpânirea de dregător, de la împărat, a mers în Seleucia și ucidea fără milă pe toți cei ce mărturiseau numele lui Iisus Hristos.

​Deci, fericită Iulita, aducându-și aminte de ceea ce se scrie: "Fugiți de mânie" și iarăși: "Când vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă", a ieșit din Seleucia și s-a dusa în Tars, cetatea Ciliciei, și petrecea acolo, între cei săraci. Dar, după o vreme, același dregător, Alexandru, a venit și în Tars, ca să chinuiască pe creștini. Și s-a făcut cunoscută Sfânta Iulita unora și au vorbit, despre ea, cu dregătorul. Iar acela îndată a poruncit să o prindă și a stat la judecată, înaintea poporului. Și prinzând-o pe ea ostașii, cu fiul ei, amândouă slugile au fugit, dar priveau de departe, ca să vadă pătimirea și sfârșitul ei. Și dusă a fost, înaintea dregătorului. Mucenița, având în brațe pe Sfântul Chiric, pruncul cel de trei ani. Și, fiind întrebată, de dregător despre nume, despre neam, de moșie, răspundea, cu îndrăzneală, mărturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se pe sine creștină, și spunând că patria ei este cerească Împărăție a lui Hristos. Deci, mâniindu-se dregătorul, a poruncit să ia de la dânsa pruncul și, dezbrăcând-o și întinzând-o, să o bată fără de cruțare, Și bătută fiind Mucenița, pruncul plângea și se trăgea din mâinile celor ce-l țineau pe el, ca să alerge la mama lui. Iar dregătorul, văzând pruncul că este frumos, a poruncit să-l aducă la el. Și, luându-l pe el, l-a pus pe genunchii săi. Și-l mângâia pe el, ca să nu plângă, și netezea capul copilului și-l sărută pe el și cuvinte dulci îi zicea. Dar copilașul se apără, trăgându-se din mâinile lui și, ferindu-și capul de dregător, nelăsându-se mângâiat, nici sărutat de buzele acelea spurcate. Iar, privind spre mama sa, care era bătută, plângând, pruncul strigă: "Creștin sunt, lasă-mă la mama mea". Și zgâria fața dregătorului unghiile sale. Și, umplându-se de mânie, dregătorul l-a aruncat jos pe prunc și l-a izbit cu piciorul în coaste, trântindu-l jos de pe scaunul său cel înalt. Iar pruncul căzând pe treptele cele de piatră și izbindu-se cu capul de colțurile cele ascuțite ale treptelor, tot locul acela l-a umplut de sânge și și-a dat sufletul său fără de prihană în mâinile lui Dumnezeu. Și așa s-a încununat cu mucenicie Sfântul prunc Chiric.

​Iar mama lui, Iulita, cumplit bătută fiind, ca într-un trup străin pătimea, și că un stâlp neînsuflețit; și nimic altceva nu strigă, fără numai această: "Creștină sunt, și nu voi jertfi idolilor." Iar, dacă au încetat a o bate și a ridicat-o de la pământ, a văzut pe fiul său iubit mort, înaintea divanului, și zăcând în sânge. Drept aceea, s-a umplut de bucurie și a zis: "Îți mulțumesc Ție, Doamne, că ai învrednicit, pe fiul meu, de un dar ca acesta, ca să pătimească mucenicește, el mai înainte de mine, pentru numele Tău cel sfânt și să primească cununa cea nevestejită a slavei Tale." După aceasta, a poruncit dregătorul să o spânzure pe lemnul de chinuire și cu piepteni de fier să-i strujească trupul și să arunce cu smoală fiartă peste rănile ei. Și, așa, chinuită fiind Sfântă, dregătorul strigă: "Miluiește-te Iulita, pe tine însăți. Închină-te zeilor ca să te izbăvești din chinuri." Iar Mucenița răspundea: "Nu mă voi închina dracilor și idolilor celor surzi și muți". Și dregătorul văzând răbdarea și mărirea de suflet a Muceniței, a osândit-o la tăiere cu sabia. Și slujitorii, luând-o pe ea, au dus-o afară din cetate, la locul cel de moarte. Și mergea Sfântă, bucurându-se, ca la o încununare de nuntă. Și, ajungând la locul acela, a cerut puțin timp, pentru rugăciune. Și ea, plecându-și genunchii, s-a rugat, zicând: "Îți mulțumesc, Ție, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, că ai chemat pe fiul meu mai înainte de mine, învrednicindu-l pe el a pătimi, pentru numele Tău cel sfânt și înfricoșător. Primește-mă, dar, și pe mine, nevrednică roaba Ta, și mă învrednicește să dobândesc dar înaintea ta, ca să fiu numărată cu fecioarele cele înțelepte, care au intrat în cămara ta cea nestricăcioasă. Că bine să Te cuvânteze duhul meu pe Tine, Ziditorul său și pe Tatăl Tău, cel fără de început, și pe Duhul Sfânt, cel împreună de o Ființă, în veci. Amin."

​Așa rugându-se Sfânta, după ce călăul și-a ascuțit sabia, i-a lovit grumajii și i-a tăiat cinstitul ei cap, lăsând-o la acel loc fără de îngropare, spre mâncare câinilor și fiarelor. Asemenea și trupul Sfântului Chiric, afară din cetate trăgându-l, l-au aruncat lângă trupul mamei sale și s-au dus. Și, sosind noaptea, cele două slujnice venind, au luat trupul stăpânei lor și al fiului ei și, ducându-le departe, le-au îngropat în pământ. Dintre aceste slujnice, una a viețuit până în anii marelui Constantin, întâiul împărat al creștinilor, când Bisericile lui Dumnezeu au luat îndrăzneală, cu darul lui Hristos. Atunci, slujnica aceea a arătat credincioșilor locul unde erau îngropate cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Chiric și Iulita și a povestit pătimirea lor. Și au scos sfintele moaște, întregi și pline de bună mireasmă și dând tămăduiri. Iar pătimirea lor a fost scrisă, spre pomenirea Sfinților Mucenici, spre folosul credincioșilor și spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh slăvit în veci! Amin.

​Autor, teolog și jurnalist: Daniel Caranda

​Listă biografică

• ​Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloage, Editura Cartea Ortodoxă (lucrare de bază ce conține pătimirea pe scurt, cântările de laudă și cuvintele de învățătură pentru prăznuirea din data de 15 iulie).
• ​Sinaxarul Mare al Bisericii Ortodoxe, Volumul XI (luna Iulie), Editura Episcopiei Giurgiului (izvor liturgic de bază care cuprinde în detaliu viața și actele martirice ale sfinților din această zi).
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile Sfinților, Volumul XI: Luna Iulie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor (istorisire patristică extinsă a martiriului de la anul 304).
• ​Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB), Editura Institutului Biblical și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (pentru corelarea istorică a persecuției creștine din timpul împăratului păgân Dioclețian).