Înnoirea hainei sufletești și paza în fața stricăciunii lumii
Frați creștini,
Dacă pentru bunurile acestei lumi trecătoare omul manifestă o grijă atât de minuțioasă, căutând neîncetat mijloace de restaurare a suprafețelor exterioare, de retușare a imperfecțiunilor și de aplicare a unor straturi de protecție împotriva intemperiilor lumii fizice, cu atât mai mult s-ar cuveni ca întreaga noastră atenție să se îndrepte către realitatea lăuntrică a sufletului. Trupul și materia sunt supuse degradării biologice și fizice, însă sufletul, fiind suflare divină și purtător al chipului lui Dumnezeu în om, este chemat la o strălucire veșnică, ferită de alterarea pe care o aduce praful păcatului.
Păcatul acționează în viața duhovnicească asemenea unei zgârieturi adânci pe haina luminoasă primită la Sfântul Botez. De fiecare dată când omul consimte gândului celui viclean sau săvârșește fapta cea rea, armonia și frumusețea originară a firii sale sunt știrbite. Însă Creatorul nu l-a lăsat pe om pradă acestei degradări progresive. În marea Sa milostivire, Biserica ne pune la dispoziție Taina Pocăinței sau a Spovedaniei, care funcționează ca un veritabil act de restaurare și retușare spirituală. Prin lacrimile pocăinței și dezlegarea arhierească sau preoțească, imperfecțiunile lăsate de patimi sunt șterse, iar firea umană își recapătă demnitatea și culoarea duhovnicească inițială.
Totuși, curățarea trecutului nu este suficientă dacă sufletul rămâne vulnerabil în fața atacurilor viitoare. Precum în ordinea materială se caută straturi protectoare superioare pentru a respinge factorii corozivi externi, în planul duhului avem nevoie de o „protecție” de nepătruns: harul Duhului Sfânt și paza minții. Sfinții Părinți numesc această stare trezvie – o vigilență continuă prin care inima este îmbrăcată în platoșa rugăciunii neîncetate. Acest acoperământ nevăzut nu permite agenților poluanți ai veacului acestuia – mândria, lăcomia, mânia sau deznădejdea – să adere la suprafața sufletului și să-i distrugă reflexia luminii divine.
Să nu ne amăgim, așadar, investind toată energia și resursele noastre doar în conservarea celor ce pier și trec. Să devenim buni administratori ai propriei noastre ființe spirituale. Să alergăm cu sârguință la scaunul spovedaniei pentru retușarea rănilor provocate de căderile zilnice și să cerem stăruitor în rugăciune pecetea darului Duhului Sfânt, pentru ca sufletele noastre să rămână curate, strălucitoare și ocrotite, pregătite pentru Împărăția Cerurilor. Amin.
Autor: Alexandru Ispas, istoric și filozof
Listă bibliografică
- Sfânta Scriptură – Noul Testament, Epistola către Efeseni (6, 11-17 - Despre armura spirituală), Epistola către Galateni (3, 27); Vechiul Testament, Cartea Psalmilor (50, 9-12).
- Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Cuvântul V (Despre pocăință) și Cuvântul XXVI (Despre trezvie), în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), București.
- Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în „Filocalia”, vol. X, EIBMBOR, București.
- Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2 (Despre Sfintele Taine și restaurarea firii), EIBMBOR, București.

Comentarii
Trimiteți un comentariu