Luna iunie, în 25 de zile: pomenirea Sfintei Preacuvioasei mult-pătimitoarea Fevronia (+334)

 

​Această Preacuvioasă, din frageda vârstă, luând asupra ei jugul Domnului Hristos, își petrecea viața sub canonul unei mănăstiri care se afla la hotarele perșilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. În această mănăstire se făcuse monahie Fevronia, la vârsta de douăzeci de ani. Și era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Și era Fevronia atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut zugrăvi frumusețea ei și întrecea pe toate surorile ei, atât în nevoința sihăstrească și în înțelepciune, cât și la citirea cărților dumnezeiești, fiind iubitoare de învățătură și isteață la minte. Iar vestea despre ea se răspândise în toată cetatea.

​Deci, în zilele lui Dioclețian și din porunca lui, sosise, în părțile acelea, un mare dregător împărătesc, anume Selin. Și era dregătorul acesta mai sângeros decât împăratul. Vestea despre ticăloșiile lui răzbătuse până în cele mai îndepărtate locuri. Pentru aceea, în ziua în care s-a aflat, la Nisibi, că Selin sosește acolo, mulțime de creștini și-au părăsit casele și au alergat să se ascundă. Mare tulburare a fost și printre cele cincizeci de călugărițe, care viețuiau în acea mănăstire și, de aceea, temându-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnavă, a rămas în mănăstire, cu maica Vriena și alte două surori.

​Dregătorul Selin era însoțit de nepotul său Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să ridice cuvânt împotrivă. În taină, însă, se sfătuia cu vărul său Prim, căpitanul ostașilor care-l însoțeau pe Selin, să se arate cu milă față de creștini. Deci, venind ostașii lui Selin la mănăstire, au spart, cu topoarele, porțile și, intrând înlăuntru, au vrut să o taie cu săbiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostașii au luat pe Fevronia și au dus-o la dregătorul Selin. Și, mergeau după dânsa Vriena, Ieria și Tomaida, întărind-o în credință și învățând-o să nu se teamă de cazne și să nu vândă credința în Hristos. Și o îndemnau să-și aducă aminte de Livia și de Leonida, surorile, și de Eutropia. Că Liviei i se tăiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncată în foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicându-i: "Nu fugi, fiica", și-a pus mâinile la spate și și-a plecat grumazii și a murit cu bărbăție. Deci, Vriena, după ce a învățat-o din destul, s-a întors la mănăstire, plângând și tânguindu-se și temându-se pentru sfârșitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca să nu o biruiască diavolul. Iar Tomaida și Ieria, îmbrăcându-se în port mirenesc, urmau după Sfântă, amestecate cu poporul. Și, dacă au adus-o pe Fevronia a stat mai întâi, înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o să spună care-i este numele, neamul și credința. Deci, Muceniță, răspunzând, a zis că este creștină. Apoi, după aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amăgiri și cu făgăduințe, ca s-o întoarcă de la credință. Deci, neputând să o despartă de Hristos, Selin a poruncit ostașilor, ca să rupă hainele de pe dânsa și să o înfățișeze dezbrăcată înaintea tuturor, apoi să o întindă în patru părți, să aprindă foc dedesubt și să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Și, bătând-o cumplit, curgea sângele din trupul ei. Și, ca să nu se stingă focul, turnau peste el undelemn, ca astfel să facă mai multă văpaie și s-o ardă mai cumplit, încât se topea carnea fericitei Fevronia și curgea pe pământ. După aceea, au poruncit să o spânzure pe un lemn și au ars-o cu torțe, apoi i-au tăiat limba și i-au dezrădăcinat dinții. După aceea, i-au tăiat sânii amândoi, iar, mai pe urmă, i-au tăiat mâinile și picioarele și în sfârșit, și capul.

​Se spune despre Lisimah că, fiind născut din mama creștină, socotea o grea nenorocire mucenia aceasta și a plâns cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum și cruzimea unchiului său, față de dânsa. Se mai spune că, puțin timp după aceea, Lisimah, împreună cu Prim, vărul său, au crezut în Hristos și s-au botezat, iar despre Selin dregătorul, se spune că, ieșindu-și din minți, se uită la cer, zbierând și, așa, lovindu-se cu capul de un stâlp de marmoră, și-a lepădat blestematul său suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credincioși să ia moaștele Sfintei și să le ducă în mănăstirea ei. Și s-a strâns adunare mare de episcopi și monahi și de popor, care au îngropat trupul ei, cu laude și cu cântări. Pentru rugăciunile ei, Hristos să ne mântuiască pe noi toți. Amin.

​Repere Biografice și Istorice (Sursă Publică)

• ​Sfânta Preacuvioasă Mucenică Fevronia (+334) – Tânără monahie de o frumusețe duhovnicească și trupească rară, viețuitoare în cetatea Nisibi de la granița imperiilor Roman și Persan. A primit cununa martiriului în timpul persecuțiilor nemiloase, rămânând neschimbată în dragostea față de Hristos.
• ​Vriena, Tomaida și Ieria – Figuri monahale de referință care au sprijinit-o spiritual pe sfântă în timpul pătimirii sale. Egumena Vriena (mătușa sfintei) și surorile de mănăstire au consemnat tăria credinței sale ca pildă pentru generațiile următoare.
• ​Lisimah și Prim – Demnitari români care, deși aflați sub autoritatea sângerosului Selin, au arătat compasiune față de creștini și, impresionați de jertfa și minunile Sfintei Fevronia, au primit Sfântul Botez.
• ​Mărturia din Viețile Sfinților (Proloagele de la Ohrida / Sinaxar) – Relatarea detaliată a martiriului din data de 25 iunie este păstrată public în tradiția hagiografică ortodoxă, constituind o mărturie istorică a rezistenței spirituale creștine în fața prigoanei imperiale.

​Text adaptat în spirit teologic și jurnalistic de Daniel Caranda pe Revista Viața Spirituală.