Sfântul Samson Primitorul de Străini din Constantinopol

 

​Sfântul Samson s-a născut la Roma, fiul unor părinți bogați, dar evlavioși și virtuoși. A primit o educație excelentă, studiind filosofie și medicină, printre alte materii. Din cea mai fragedă copilărie a dus o viață creștină exemplară. După moartea părinților săi a transformat moșia familiei într-o clinică pentru bolnavi. Vestea despre abilitățile sale de vindecare s-a răspândit, și atât de mulți oameni au venit la el încât a trebuit să angajeze personal pentru a îngriji de numărul tot mai mare de oameni care îi cereau ajutorul. Când a avut un personal suficient, și-a donat toată averea clinicii și s-a mulțumit să trăiască în sărăcie (Luca 12:33-34).

​Sfântul Samson s-a dus la Constantinopol, unde spera să-și petreacă restul vieții în nevoință. A descoperit însă că era la fel de multă nevoie de priceperea sa la Constantinopol ca și la Roma. A cumpărat o casă modestă și a început să trateze bolnavii. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea Sfântului Samson și i-a dat harul de a face minuni. Vindeca bolnavii nu doar prin priceperea sa medicală, ci și ca unul plin de harul lui Dumnezeu. Vestea despre Sfântul Samson s-a răspândit rapid în întreaga Cetate Împărătească.

​Evlavia și dragostea sa de aproapele l-au adus în atenția Patriarhului Mina al Constantinopolului (25 august), care l-a hirotonit la sfânta preoție. Când Împăratul Iustinian s-a îmbolnăvit, și medicii săi nu au putut să-i ofere nicio alinare, Patriarhul Mina i-a sugerat să trimită după Samson, care l-a vindecat pe Împărat. Iustinian i-a oferit aur și argint pentru a-și arăta recunoștința, dar sfântul a refuzat, spunând că își dăduse deja toată averea. În schimb, i-a cerut lui Iustinian să construiască un adăpost pentru călători.

​Viața sa a fost scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul. Istoricul Procopiu, totuși, sugerează că Samson a trăit înainte de secolul al VI-lea și că adăpostul existase înainte de propria sa vreme (Construcții, I, 2, 14). Când adăpostul lui Samson (xenon) a fost incendiat și distrus în 532, Iustinian l-a reconstruit și l-a înzestrat cu un venit anual generos. Era destinat celor nevoiași și celor care sufereau de boli grave, precum și celor care își pierduseră averea sau sănătatea.

​Sfântul Samson s-a mutat la Domnul în pace, după o scurtă boală, în anul 530 la o vârstă înaintată. A fost îngropat în biserica Sfântului Mochie, care a fost construită de Sfântul Constantin cel Mare. Multe minuni de vindecare au avut loc la mormântul Sfântului Samson.

​Chiar și după moartea sa, Sfântul a continuat să vegheze asupra adăpostului său. De două ori i s-a arătat unui lucrător leneș și l-a mustrat pentru neglijența sa. Mai târziu, adăpostul a devenit o biserică, iar o nouă clădire pentru cei fără adăpost a fost construită lângă ea. Odată un foc groaznic a cuprins Constantinopolul, dar nu a vătămat biserica sau noua clădire. Prin rugăciunile Sfântului Samson, o ploaie abundentă a stins flăcările.

​Citirile scripturistice rânduite pentru sărbătoarea sa sunt din Galateni 5:23-6:2 și din Luca 12:32-40. Prin rugăciunile Sfântului Samson, să găsim și noi comoara care nu se împuținează, în Cer.

​Repere Biografice și Istorice (Sursă Publică)

• ​Sfântul Samson Xenodohul († 530) – Renumit medic creștin originar din Roma, devenit preot în Constantinopol, care a împletit geniul medical cu puterea taumaturgică, fiind ctitorul celui mai faimos spital/azil din Bizanț.
• ​Sfântul Mina, Patriarhul Constantinopolului – Ierarh sfânt care a recunoscut chemarea înaltă a lui Samson, rânduindu-l în treapta preoției și facilitând vindecarea miraculoasă a basileului Iustinian.
• ​Împăratul Iustinian cel Mare – Suveranul bizantin care, tămăduit fiind de sfânt, a finanțat reconstruirea și dotarea celebrului azil (xenon) care a purtat numele Sfântului Samson timp de secole.
• ​Sfântul Simeon Metafrastul și Procopiu de Cezareea – Biograful, respectiv istoricul oficial care au documentat viața și realizările arhitecturale ale Sfântului Samson, mărturii publicate în Viețile Sfinților și în cronici istorice imperiale.

​Text adaptat în spirit teologic și jurnalistic de Daniel Caranda pe Revista Viața Spirituală