Pilda Gospodarului Zgârcit și a Strainului Luminos

 

​În cetatea de scaun a Constantinopolului, pe vremea când Sfântul Samson ridica zidurile spitalului său pentru săraci, trăia un gospodar pe nume Teodor. Acesta era om cu stare, cu hambarele pline, dar cu inima ferecată. În fața porții sale, oaspeții nu trăgeau, iar cerșetorii erau alungați cu asprime. Teodor își spunea: „Zidurile mele sunt înalte, nimeni nu îmi tulbură liniștea. De ce să împart rodul muncii mele cu străinii?”.

​Într-o seară de iarnă năpraznică, un bătrân străin, cu haină preoțească roasă și chipul brăzdat de osteneli, s-a oprit la poarta lui Teodor. Bătând în lemnul greu, a cerut doar un colț de pâine și un loc de odihnă în tindă. Teodor l-a privit cu mînie și i-a strigat: „Pleacă, bătrâne! Cetatea e plină de hanuri. Eu nu am loc pentru tine!”. Străinul s-a uitat la el cu o tristețe adâncă, nespusa, și a plecat, pierzându-se în viscol.

​A doua zi, Teodor s-a trezit cu o durere cumplită. Mâinile îi erau înțepenite, iar glasul îi dispăruse. Nu mai putea să comande slugilor, nici să-și numere bogățiile. Văzându-se neputincios, a înțeles că o prigoană tăcută i-a cuprins trupul din cauza asprimii inimii sale. Zadarnic au chemat doctori renumiți din Constantinopol; niciunul nu a putut să-i dea alinare. Zăcea ca un slăbănog în patul său de mătase.

​După trei zile, s-a pomenit în vis că intră în camera lui un bărbat cu chip smerit, cărunt, purtând haina preoțească pe care o văzuse la străinul alungat. Străinul s-a apropiat de el, i-a pus mâna pe locul bolnav și i-a zis cu blândețe: „O, Teodre, nu te teme de boală, ci teme-te de zgârcenie. Iubirea este adevărata vindecare, ea este vistieria cea nestricăcioasă care nu se împuținează. De acum înainte, inima ta să fie o poartă deschisă”. În acea clipă, Teodor s-a trezit, simțindu-se tămăduit.

​Umplându-se de recunoștință, s-a ridicat și, fiindcă se făcuse ziuă, a alergat la mormântul Sfântului Samson, a cărui pomenire se face în fiecare an, încheindu-și viața lui cea minunată cu profeția: „De acum înainte, inima mea să fie o poartă deschisă”. Aflând că sfântul a fost rudenia lui Constantin cel Mare, Teodor a devenit cel mai milostiv gospodari, dându-și toată averea pentru a ridica biserica sfinților doctori fără de arginți, tămăduind sufletele netămăduite prin darul Domnului.

​Tâlcul pildei: Pilda Sfântului Samson ne învață că dragostea pentru oameni este adevăratul meșteșug doctoricesc. Hambarele pline și zidurile înalte nu pot vindeca o inimă zgârcită; doar milostenia și iertarea de pe urmă, cîștigînd prin pîntecele lor vistieria cea nestricăcioasă, pot deschide poarta către viața cea veșnic bogată și nestricăcioasă.