Pilda Frumuseții Tăinuite și a Jertfei Curate

 

​Se povestește că în cetatea Nisibi, pe când tânăra Fevronia citea surorilor din sfintele cărți în spatele unei perdele pentru ca nimeni să nu fie distras de frumusețea chipului ei, un tânăr ostaș a întrebat-o pe bătrâna egumenă Vriena: „De ce ascundeți această lumină sub obroc și nu o lăsați să strălucească în fața lumii?”.

​Bătrâna i-a răspuns cu blândețe: „Frumusețea trupească este ca o floare de câmp: azi înflorește, iar mâine se veștezește și se preface în țărână. Noi o tăinuim nu pentru că ne temem de lume, ci pentru ca sufletul ei să rămână neatins de slava deșartă, pregătindu-se pentru Mirele Cel Nemuritor.”

​Când a sosit prigoana, iar Fevronia a fost scoasă cu sila în fața dregătorului sângeros, perdeaua tăinuirii a fost sfâșiată, iar trupul ei a fost zdrobit fără milă. Însă, în clipa în care topoarele și săbiile își făceau lucrarea lor cumplită, cei prezenți au văzut că pe chipul sfintei nu se zugrăvea deznădejdea, ci o pace nepământeană. Chiar și în mijlocul chinurilor, frumusețea ei duhovnicească strălucea atât de puternic, încât a zdrobit împietrirea inimilor celor ce o priveau. Mulți ostași păgâni, văzând că dragostea pentru Hristos este mai tare decât moartea, au aruncat armele și s-au botezat.

​Tâlcul pildei: Frumusețea cea adevărată nu stă în ceea ce vede ochiul trupesc și trece odată cu vremea, ci în curăția inimii care se jertfește din dragoste. Ceea ce lumea încearcă să distrugă prin violență și asuprire, Dumnezeu preschimbă în izvor de viață veșnică și lumină călăuzitoare pentru sufletele noastre.