Pilda Călugărului Desculț și a Învățăturii din Traistă

 

​Pe vremea când Sfântul Grigorie Dascălul lumina pământul Țării Românești, s-a abătut asupra poporului o mare lipsă de povățuitori duhovnicești și de cărți de învățătură. Într-un sat de la marginea codrilor, trăia un dascăl bătrân, pe nume Ilie, care plângea în fiecare seară în fața icoanei Maicii Domnului: „Doamne, poporul rătăcește în întuneric, pruncii nu mai știu litera Scripturii, iar noi nu avem arme cu care să ne apărăm credința!”

​Într-o zi de vară, pe drumul prăfuit al satului, a apărut un călugăr bătrân, îmbrăcat într-o rasă simplă și peticită, mergând pe jos și purtând în spate o traistă grea de lână. Văzându-l obosit, dascălul Ilie l-a primit în bătătura casei sale, i-a spălat picioarele pline de praf și i-a dat o bucată de pâine și puțină apă.

​Curios, dascălul l-a întrebat pe drumeț:

— Părinte, de unde vii și ce porți în această traistă atât de grea, de te apleacă până la pământ? Sunt cumva galbeni sau odoare de preț?

Călugărul a zâmbit cu blândețe, a dezlegat gura traistei și a scos la lumină câteva cărți mari, scrise frumos în limba română: Viețile Sfinților și tâlcuiri ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

​— Iată aurul meu, frate, a răspuns călugărul. Aceasta este singura mea avere. Sunt plasturii pe care Sfinții Părinți i-au lăsat pentru rănile sufletelor noastre. Cât avem vreme, trebuie să lucrăm cele bune și să împărțim aceste rețete ale mântuirii, mai ales că acum se dau în limba noastră și în dar.

​Toată noaptea, cei doi au vegheat la lumina lumânării, citind și adăpându-se din dulceața cuvintelor sfinte. A doua zi, călugărul a lăsat cărțile în dar școlii din sat, a luat traista goală și a plecat mai departe pe jos, spre o altă așezare.

​Abia la sfârșitul săptămânii, când dascălul Ilie a mers la București, la Catedrala Mitropolitană, pentru a cere binecuvântare, l-a văzut pe marele Mitropolit Grigorie stând pe scaunul arhieresc. Straiele sale erau simple, iar chipul îi radia de aceeași blândețe. Atunci dascălul a înțeles, cutremurându-se: călugărul desculț, care purtase greutatea cărților pe drumurile țării și dormise pe o rogojină, era însuși Mitropolitul Țării Românești. Sfântul Grigorie nu adunase averi pământești, ci își făcuse din propria viață o traistă din care împărțea poporului lumina Duhului Sfânt.