Pomenirea Sfintei Mucenițe Fevronia

 

​Fevronia a fost fiica senatorului roman Prosphorus. Ca să nu fie nevoită să se mărite cu bărbat supus putreziciunii, Fevronia s-a logodit pe sine Mirelui Ceresc Hristos, și a depus voturile monahale în Răsărit, în pământul Asiriei, într-o mânăstire a cărei stareță era mătușa ei, Bryaena.

​Lysimachus, fiul unui mare nobil, dorise să se căsătorească cu Fevronia, dar cum împăratul Dioclețian îl suspecta că este creștin în ascuns, el l-a trimis în Răsărit, împreună cu unchiul lui, Silenus, tocmai ca să-i prigonească pe creștini.

​Silenus avea comportament de fiară, și de aceea ca o fiară el îi urmărea pe creștini fără milă pretutindeni. Pe când Lysimachus, dimpotrivă, îi acoperea pe creștini cât putea și chiar îi ascundea de la fața bestialului lui unchi.

​Reușind să golească Palmyra de creștini, Silenius a ajuns la cetatea Nisibis, în apropiere de care se afla și o mânăstire de aproximativ cincizeci de nevoitoare, între care și Fevronia.

​Deși în vârstă de doar douăzeci de ani, Fevronia era o doamnă foarte respectată atât de surorile din mânăstirea ei, cât și de cetățenii orașului, pentru blândețea, înțelepciunea și înfrânarea ei.

​La mânăstirea în care se nevoia Fevronia se respecta vechea pravilă a fostei starețe, Fericita Platonida, și anume că vinerea să nu se lucreze nimic altceva decât citirile din sfintele cărți. Bryaenia o rânduise pe Fevronia să citească din sfintele cărți surorilor, dar acoperită de o perdea, astfel încât surorile să nu fie distrase de la ascultarea cu folos cuvintelor de marea frumusețe a chipului Fevroniei sau a frumuseții felului în care citea.

​Auzind despre Fevronia, bestialul Silenius a poruncit aducerea ei de față. Dar când sfânta fecioară a refuzat să se lepede de Hristos și să se mărite cu pământean, el și-a făcut lucrările lui: a poruncit ca fecioara să fie biciuită, apoi să i se rupă dinții, apoi să i se taie mâinile, picioarele, sânii. Făcând toate acestea, la urmă au omorât-o pe Fevronia astfel mutilată, injunghind-o cu sabia.

​Cumplita pedeapsă a lui Dumnezeu a căzut insă năpraznic, în aceeași zi, peste fiara Silenus: în el a intrat diavolul iar Silenius a înnebunit de spaimă drăcească. De aceea el s-a dus și s-a izbit atât de tare cu capul de un stâlp de marmură, încât a căzut jos mort.

​Lysimachus a poruncit strângerea mădularelor trupului mutilat al Fevroniei și ducerea lui la mânăstirea ei, unde surorile l-au îngropat cu cinste.

​La acea mânăstire, mulți soldați, martori al acelei bestiale ucideri a muceniței au luat Sfântul Botez, împreună cu Lysimachus însuși.

​De la sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Fevronia s-au luat vindecări fără număr, iar la ziua praznicului ei surorile au văzut-o între ele, la locul ei obișnumit, și s-au minunat cu spaimă și cu bucurie.

​Sfânta Fevronia a luat mucenicia cu cinste și s-a strămutat la locașurile cele fericite ale Mirelui Celui Ceresc la anul 310.

​Cincizeci și trei de ani mai târziu, moaștele ei au fost mutate în capitala imperială de la Constantinopole.

​Repere Biografice și Istorice

• ​Sfânta Mucenică Fevronia – Tânără de o frumusețe rară și o înțelepciune adâncă, viețuitoare în mănăstirea din Nisibis (Asiria). A primit cununa muceniciei în timpul persecuției lui Dioclețian, la anul 310, refuzând bogățiile pământești pentru logodna cu Hristos.
• ​Silenus și Lysimachus – Silenus a fost dregătorul imperial de o cruzime simbolică, cel care a ordonat torturile sfintei, sfârșind tragic prin osândă divină. Nepotul său, Lysimachus, cu o inimă milostivă, a adunat sfintele moaște și s-a botezat în urma minunilor văzute.
• ​Sursă Publică (Proloagele de la Ohrida) – Viețuirea, pătimirile înfricoșătoare, tăria credinței și minunile post-hram ale Sfintei Fevronia sunt documentate și păstrate public în Proloagele de la Ohrida scrise de Sfântul Nicolae Velimirovici, o colecție hagiografică de referință universală pentru spațiul ortodox.

​Text adaptat în spirit teologic și jurnalistic de Daniel Caranda pe Revista Viața Spirituală.