Pilda Pajurei de Foc și a Zidului Nevăzut

 

​În zilele în care faima cumplitului Tamerlan făcea să tremure toate împărățiile pământului, o umbră grea de moarte s-a așezat peste Moscova. Oastea hanului se apropiase de marginile rusești ca un nor de lăcuste, iar în cetate nu mai rămăseseră decât bătrâni, femei, copii și câțiva ostași răniți. Speranța omenească pierise cu totul.

​În acea clipă de cumplită strâmtoare, Mitropolitul Ciprian a trimis soli la Vladimir să aducă Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Pe tot drumul, mii de oameni au îngenuncheat în noroi, strigând cu lacrimi: „Maică a Domnului, scapă pământul nostru!”

​În aceeași noapte, cortul lui Tamerlan era plin de planuri de război. Hanul adormise visând la dărâmarea zidurilor și la comorile ce aveau să devină pradă. Deodată, în miezul nopții, Tamerlan s-a trezit urlând de groază, trezindu-și toate gărzile. În visul său, din vârful unui munte înalt, cobora un alai de ierarhi cu cârje de aur, iar deasupra lor plutea o Femeie învăluită într-o lumină de foc, mai strălucitoare decât soarele, înconjurată de o oaste nenumărată de îngeri cu săbii de flăcări. Femeia l-a privit cu o căutare atât de înfricoșătoare, încât hanul a simțit că inima i se oprește.

​Spre dimineață, Tamerlan și-a chemat cei mai înțelepți sfetnici și vrăjitori, întrebându-i cine este Acea Împărăteasă care l-a amenințat în vis. Unul dintre bătrânii prinși din ținuturile creștine i-a răspuns cu sfială:

— Stăpâne, este Ocrotitoarea creștinilor, Maica lui Hristos Dumnezeu, a Cărei icoană a fost adusă ieri la Moscova.

​Atunci, cumplitul Tamerlan, cel care nu dăduse niciodată înapoi în fața niciunei armate pământești, a pălit la față și a poruncit:

— Strângeți corturile! Să ne întoarcem de unde am venit, căci împotriva acestei Împărătese nu avem arme!

​Și așa, fără ca vreo sabie omenească să fie scoasă din teacă, oastea invadatoare s-a retras în grabă. Moscova fusese salvată nu de ziduri de piatră, ci de un zid nevăzut de rugăciune și dragoste sfântă.