Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa)


 



​Această icoană a Maicii Domnului este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini”, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” sau Icoana Maicii Domnului „Trihirussa”.

​Conform tradiției, această icoană a Maicii Domnului era zestrea de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin (4 decembrie), păstrată cu mare cinste în casa din Damasc.

​În secolul al IX-lea, în timpul iconoclaștilor, Sfântul Ioan, ținea cuvântări și scria apologii pentru apărarea icoanelor.

​Din acest motiv, împăratul iconoclast, Leon III Isaurul (717-740), a uneltit astfel încât Califul Damascului să creadă că Sfântul Ioan comitea acte de trădare împotriva lui. Aflând Califul, umplându-se de mânie, l-a înlăturat din funcție și a poruncit să i se taie mâna dreaptă consilierului său Ioan, iar mai apoi să fie spânzurată în piața din mijlocul cetății.

​După ce a fost împlinit ordinul Califului, Sfântul Ioan a fost condus la casa sa. Îndrăznind, el a cerut de la tiran mâna cea tăiată și, a primit-o.

​Spre seară, luând mâna tăiată a intrat în camera sa de rugăciune și, căzând înaintea sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, care avea în mâinile sale Pruncul, a lipit dreapta cea tăiată la locul ei. Apoi a început a se ruga Maicii Domnului din adâncul inimii ca să-l vindece. După rugăciune îndelungă, sfântul a adormit și a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el, promițându-i vindecare rapidă.

​După ce s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a constatat că mâna lui era nevătămată. Drept mulțumire, a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână din argint, în partea de jos, astfel încât dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână.

​Conform tradiției, după această minune Sfântul Ioan a scris un imn de mulțumire Maicii Domnului: „De tine se bucură, ceea ce ești plină de har…” ce se cântă în loc de „Cuvine-se cu adevărat” în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

​După aceasta, Ioan a împărțit săracilor toată averea sa, care era foarte mare și a liberat pe toți robii săi și, intrând în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit a dăruit icoana făcătoare de minuni Lavrei.

​Icoana a fost păstrată în Lavra Sfântului Sava până în secolul al XIII-lea când Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei (14 ianuarie) a venit în pelerinaj, iar părinții mănăstirii i-au dăruit-o ca binecuvântare. Acesta a luat icoana în Serbia.

​În timpul unei invazii a turcilor în Serbia, unii creștini au dorit să protejeze icoana, încredințând-o Maicii Domnului ca să o păstreze în siguranță. Ei au așezat icoana pe un măgar și l-au lăsat liber. După o vreme, măgarul ce purta icoana Maicii Domnului a oprit în fața Mănăstirii Hilandar (Sfântul Munte Athos).

​Bucurându-se, călugării au așezat icoana în katholikon - biserica principală a mănăstirii.

​O minune săvârșită de icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” a avut loc în momentul în care, rămas vacantă funcția de egumen, monahii au început să se certe pentru a ocupa postul. În acel moment, icoana Maicii Domnului „Trihirussa” s-a deplasat singură din locul în care se afla și, s-a așezat în scaunul egumenului din biserică. De atunci, la Mănăstirea Hilandar este ales doar un vicar, iar călugării merg la Sfânta Icoană să ia binecuvântare pentru fiecare ascultare.

​O copie a icoanei de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos se află la Mănăstirea Neamț. Această copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „cu trei mâini” a fost adusă în țară de Cuviosul Paisie de la Neamț.

​Repere Biografice și Istorice (Sursă Publică)

  • ​Sfântul Ioan Damaschin († 749) – Teolog apologet, imnograf și mare apărător al sfintelor icoane în fața prigoanei iconoclaste; cel care a trăit minunea refacerii mâinii sale tăiate prin mijlocirea Maicii Domnului.
  • ​Sfântul Sava, Arhiepiscopul Serbiei († 1236) – Întemeietorul și ocrotitorul spiritual al Bisericii Sârbe, cel care a primit relicva sfântă de la Lavra Sfântului Sava cel Sfințit din Țara Sfântă și a transferat-o în Balcani.
  • ​Cuviosul Paisie Velicicovski de la Neamț († 1794) – Stareț și înnoitor al monahismului isihast românesc, cel care a adus copia făcătoare de minuni a Icoanei Trihirussa de la Athos în Moldova, unde se păstrează și astăzi.

​Text adaptat în spirit teologic și jurnalistic de Daniel Caranda pe Revista Viața Spirituală.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina