Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Andronic și a Atanasiei, soția lui

 

Andronic a fost cetățean al Antiohiei celei mari, pe vremea împăratului Teodosie cel mare. El era de meserie aurar. Și el și soția lui erau oameni foarte credincioși, luptând pururea să împlinească cu fapta, cu gândul și cu cuvântul poruncile Mântuitorului Hristos și Sfintei lui Biserici.
Din veniturile lor, ei o treime o împărțeau săracilor, altă treime o dădeau spre chiverniseala Sfintelor biserici, iar a treia o păstrau pentru nevoile casei lor.
După ce li s-a născut lor și al doilea fiu, ei s-au sfătuit să ducă mai departe o veițuire mai înaltă, ca frate și soră. Viețuind ei astfel timp de doisprezece ani, prin nepătrunsa purtare de grijă a lui Dumnezeu, amândoi fiii au murit în aceeași zi, spre plânsul părinților lor și mai ales al mamei lor, Atanasia.
Copiii au fost înmormântați amândoi în Biserica Sfântului Iulian, iar Atanasia, covârșită de durere, nu mai voia să plece de lângă mormintele fiilor ei.
Atunci însuși Sfântul Mucenic Iulian a venit lângă Atanasia sub chip de monah, certând-o pentru suferința ei prea mare și apoi mângâind-o. El i-a arătat că fiii ei sunt în Raiul lui Hristos, unde nu duc lipsă de nimic și sunt mai fericiți decât au fost pe pământ lângă părinții lor.
Plină de bucurie, Atanasia a mers la casa ei, descoperindu-i soțului ei Andronic vedenia ce o avusese în Biserica Sfântului Mucenic Iulian.
Ei îndată au lăsat casă și averi spre chiverniseala săracilor și au plecat către Egipt, unde au primit amândoi îngerescul chip: Sfântul Andronic la Skit, ca ucenic al marelui Avvă Daniel, iar Sfânta Atanasia într-o mânăstire de femei tabenisiotă. Plăcând lui Dumnezeu cu nevoințele lor bune de ani îndelungați, ei s-au săvârșit cu pace către Domnul, Care i-a așezat în Locașurile Sale Cerești. Mai întâi s-a săvârșit Sfânta Atanasia, iar opt zile mai târziu și Sfântul Andronic.
[La doisprezece ani de la tunderea lor în monahism, Sfântul Andronic, cu binecuvântarea Avvei Daniel, a ieșit să se închine la Sfintele Locuri. El pe cale s-a întâlnit cu Monahul Atanasie, în care nu a recunsocut-o pe soția lui, Atanasia, îmbrăcată în straie monahale bărbătești. Atanasia însă l-a recunoscut pe bărbatul ei. Atanasia călătorea și ea către Ierusalim, să se închine la Sfintele locuri.
Chipul ei era cu totul de nerecunoscut, topit de marile nevoințe: "Unde mergi, Avva Andronic?
Răspuns-a Andronic: Mă duc la Sfintele Locuri să mă închin. Dar tu unde mergi și cum îți este numele?
Iar ea a zis: Mă duc și eu la Sfintele Locuri și numele îmi este Atanasie (pentru că așa își schimbase numele).
Și a zis Andronic: Să mergem, dar, împreună.
Iar Atanasie a zis: De voiești să mergi cu mine, să pui pază gurii tale ca în tăcere să călătorim.
Iar el a zis: Bine, să fie precum voiești.
Grăit-a Atanasie: Să mergem, dar și rugăciunea Sfântului tău Stareț să călătorească cu noi. " Andronic a mers împreună cu Atanasia neștiind că aceasta este soția lui și s-au închinat la Sfintele Locuri.
Întorcându-se la Alexandria, Atanasia l-a întrebat pe Andronic dacă voiește să viețuiască mai departe împreună la aceeași chilie, cu condiția păstrării aceleiași desăvârșite tăceri.
Cu binecuvântarea Avvei Daniil, monahii Andronic și Atanasie au împreună-viețuit în aceeași chilie la Skit, timp de alți doispreze ani, fără ca în tot acest timp Andronic să cunoască cine este de fapt monahul Atanasie.
El a văzut aceasta doar după moartea Atanasiei, printr-o scrisoare pe care ea i-a încredințat-o Avvei Daniel, cu cerința de a fi înmânată Monahului Andronic după moartea ei. Și au venit frații să îngroape trupul lui Atanasie și aflară că era femeie cu firea. Iar Avva Daniil [. . . ] i-a dat scrisoarea lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic că femeia lui era și toți au lăudat pe Dumnezeu. Și s-a auzit aceasta în toate lavrele și trimițând Avva Daniil, a chemat pe toți părinții cei din Egipt și pe cei din pustiul cel mai dinăuntru și toți s-au adunat și au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasia, mărind pe Dumnezeu Cel Ce i-a dat o asemenea răbdare.
Iar după îngroparea ei, a petrecut starețul cu Andronic până la a șaptea zi și în ziua a șaptea, făcând pomenirea celei ce se mutase, a voit să ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: Lasă-mă aici, Părinte, ca și eu să mă îngrop cu doamna mea, Atanasia. Și, lăsîndu-l starețul, s-a dus și, încă nesosind el până la chilie, l-a ajuns din urmă un călugăr, zicându-i: Părintele Andronic se duce către Domnul.
Și a trimis Starețul în urma Părinților celor ce plecaseră, zicând: întoarceți-vă cu mine la Părintele Andronic! Iar ei, întorcându-se, l-au aflat încă viu și au luat binecuvântare de la dânsul. Iar săvârșindu-se cu pace Părintele Andronic, l-au îngropat cu fericita Atanasia, lăudând pe Dumnezeu Cel minunat întru Sfinții Săi, Căruia se cuvine mărirea în vecii vecilor, Amin. » - Din Sinaxarul Mineiului pe Ocotmbrie (București: Ed. Inst. Bibi. și de Misiune al B. O. R. , 2004). ]