Secretul fericirii

 

A fost cândva, cândva demult,

În vremi îndepărtate,

O cioară, mândră de-al său cânt

Și cum din aripi bate!

Scurma, cu ciocul ei bătrân,

Prin fel și fel de vise

Și colinda peste pământ,

Prin veri și ierni prea ninse!

Mândră era de soarta ei

Cea liberă, zglobie...

Tot ce-aducea, în anii grei,

Era doar bucurie!

Chiar de părea că-i este greu,

Cutreiera prin șesuri,

Cânta, așa, cu glas "de zeu",

Povești și doine-n versuri!

Și toate-au fost minuni de vis,

Pân' ce-ntr-o zi, pustie, 

Văzu plutind, pe-un lac deschis,

Un înger alb, prins în magie!

Și se-ntreba în al său gând:

Ce-o fi astă minune?

O fi ferice pe pământ?

O fi un vis? Genune?

Și merse cioara lângă lac

Să-ntrebe, cu adinsul,

Cine ești tu? Tu – înger drag!

Ferice-ți este visul?

Atuncea îngerul cel alb

Precum lumina pură,

Îi spuse:-s lebădă pe lac,

Dar viața-mi este dură...

Eu nu-s ferice! Precum vezi,

Nu am culori mărețe,

Eu nu am mugurii cei verzi,

Nu am nici pene crețe...

Nu pot cânta cântări de vis,

Nu pot vorbi în versuri,

Doar lacu-mi este paradis,

Nu plec în multe locuri...

Dar am văzut, în drumul meu,

Un papagal ferice!

Avea culori precum un zeu,

Iar glasul lui, prea dulce,

Spunea povești și vorbe dragi,

Vorbea cu-al său stăpân!

Cred că-i făcut de bătrâni magi,

Și-i fericit în drum!

Atuncea cioara se gândi

La lebăda cea dragă

Și-i spuse-apoi, făr-a clipi,

Că merge, ca să vadă

Cu ochii ei, tot ce i-a spus,

Acea dulce minune!

Ea și-a luat zborul și s-a dus

În locul, cel anume,

Unde trăia, ca-ntr-un palat,

O pasăre ferice;

Un papagal, cam colorat,

Ce vorbe știe-a zice.

Ajunse cioara la palat

Și caută în curte,

În pomii-nalți, în vârf de brad,

Dar nu găsi niciunde

Pe mândra pasăre, vestită

Pentru culori și vers...

Atuncea intră, cam grăbită

Și cată-n palatul imens!

După un timp, îi apăru

În față-o colivie

Din drumul ei, se abătu...

Poate aici să fie?

Merse ușor, cu pas stingher,

Să vadă mai de-aproape,

Spre-acel întunecat ungher,

Cu inima-i ce bate

Să-i spargă pieptul ei bătrân!

Și mare-i fu surpriza 

Văzând cum doarme-un trup străin,

Un papagal, ca briza

Cea albastră! Era frumos,

Plin de culori mărețe,

Cu trup firav, prins în lăptos

Cer azuriu, cu pete

De aur, ca un soare în amurg!

Minune între păsări,

Creată de un Demiurg

Cuprins în vis de flăcări!

Și-ar fi dorit așa culori

Pe aripile-i negre,

Puțin din soarele din zori,

Sclipiri de vis în plete...

Și tot privind, făr-a clipi,

Cu gândul în tăcere,

Doar respirând, făr-a gândi

Ce sufletul îi cere,

Crezu într-adevăr, grăind,

Ce lebăda îi spuse,

Că-i cel ferice pe pământ

Din vremi demult apuse!

Rămase prinsă-n gândul ei

Și sufletul și-l umple

Cu vis frumos, cu calde ploi,

Cu vieți de mult pierdute!

Pe când gândirea-i era-n toi

Și aștepta-n tăcere,

Aude-un foșnet, glas vioi,

Cine ești tu, măi vere?

Ce-mi tulburi somnul liniștit?

Ce mă trezești din vise?

Gândești cât sunt de obosit?

Îmi vezi pletele ninse?

Rămase cioara amuțind

De vorbele-i corecte,

Dorind să-i soarbă prinse-n gând

Cuvintele mărețe!

Îi povesti cum auzi ea, într-o zi cu soare,

Că-i cea mai fericită-n drum

Pasărea vorbitoare,

Încununată de culori precum

E cerul plin de stele!

Cum strălucește în amurg

Cu vise peste iele,

Cum e creat de-un Demiurg

Cu străluciri de viață,

Cum știe a vorbi, cu sârg

Și cum, el dă povață

Chiar oamenilor care plâng!

Ascultă bietul papagal

Uimit de-a sa poveste

Și cu un glas, puțin regal,

Prinde și-i dă de veste

Că undeva, peste cărări,

Închis într-o celulă

Se află un păun ce-n zori

E-un zbor prins în căldură!

Are culori în mii și mii

De stele strălucinde,

Cum sunt și florile-n câmpii

Și cum nu vezi niciunde...

Vin oameni, peste mări și țări,

Să îl privească, muți

De așa minuni, de-așa culori

Cum nu vezi și n-asculți

Cântare ca a lui nicicând...

Un țipăt lung de te sfâșii

De îl auzi, rămâne-n gând 

Și peste munți, câmpii...

E fericit și-mpăunat

Ca un flăcău voios

Că-i cel mai mândru om din sat,

Că-i tânăr și fălos!

Stă cioara noastră și ascultă

Așa poveste mare

Și apoi pleacă, neagră, mută,

Și prinsă-n gând de jale.

Oare o fi adevărat 

Ce papagalul spune?

O fi păunul împărat

Peste întreaga lume?

O fi el cel mai fericit

Din toate câte sunt?

O fi în lume cel iubit

Prin colorit și cânt?

Și tot zburând cu gândul dus,

Văzu șuvoi de oameni 

Ce merg, ca de un vis conduși,

Spre-un loc cu multe temeri!

Nu mai văzuse așa loc,

Cu multe animale

Prinse-n celule, făr' noroc,

Și doar cu gânduri goale...

În spate, mai ferit, subtil,

Era un șir fără sfârșit:

Părinți, copii, bunici umili

Din drumuri s-au oprit 

Să vadă ce n-au mai văzut...

O pasăre de soi 

Cu străluciri de nevăzut,

Cu pene lungi și moi...

Stă cioara pe un gard, privește

Fără vreun mic stingher

Se minunează, se uimește

Cum orișice ungher

E repede umplut de oameni

Ce vin și îl admiră

Pe cel ce este fără seamăn:

Păunul cu a sa aliură

De împărat distins!

Ea îl privește ore-n șir

Vrând ca să afle cum s-a prins

Așa-n al vieții fir.

Cînd ultimii vizitatori

Își văd de drumul lor,

Când nu mai sunt admiratori,

Când noaptea-i prinsă-n nor,

Pășește cioara spre păun

Și-ntreabă fără chef,

De este fericit în drum

Fiind al vieții-i șef...

Păunul șade, o privește

Și ne-nțeles de gândul său,

El prinde și-i vorbește

Cu glasul ca din hău:

Cine ești tu de îndrăznești

Să-mi tulburi visul plin?

Ce vrei să știi, ce intuiești

În viața-mi de pelin?

Cum poți să crezi că-s fericit

Închis între zăbrele?

Cum crezi că așa mi-am dorit

Să-mi fie visele?

Du-te de unde ai venit,

Tu, cioară fericită!

Ai viața-n față de trăit

Și nu ești îngrădită!

Fii mulțumită cu ce ai,

Fii bucuria vieții,

Cutreieră în anii tăi

Tot ce au scris poeții!

Pe tine nimeni nu te-nchide

În colivii sau gratii

De tine nimeni nu se-ascunde,

Tu ești în fața porții.

Poți merge liberă în loc

Cu soare și verdeață,

Tu poți cuprinde marea-n joc,

Tu ești a ta viață!

Secretul fericirii este

Să fii liber în gând,

Să fii în viață-a ta poveste,

Să strălucești în rând

Cu soarele, cu luna,

Cu cerul plin de stele,

Să faci ce vrei, întotdeauna

Să-ți urmezi visele!

Drepturi de autor rezervate Adina Florea