Șapte văi varianta din 2021

 A sufletului ofrandă prin cele șapte văi spre a Iubirii nemuritoare cupă

În a CĂUTĂRII VALE spre Cupa vieții omului ofrandă

Răbdarea quijotian cavaler acestei văi speranță-n floare;

fără răbdare, neostenitul călător nu simte sufletul ce doare 

niciun stâncos țel cu-a inimi floare de dor ce viu îi moare

Nici deznadejdea-l inimii rege uns nu înalța-va-n viu soare;

Dacă o sută de mii de ani Sisiful călător strădui-se-va-n ardoare

ale strămoșilor de imitație urme cu soare curăța-le-va de culoare

cu grabă al prieteniei și al iubirii etern portal înflori-va viu dor

sorbind din a sufletului cupă a dușmăniei ușă fereca-va cu ivor

spre ale tuturor ființelor ai albastrei planete alb-aurii suflete nor.

a inimii floare slujitoare țintă a divinelor iubirii tezaure-n izvor

a iubitului Prieten contemplare-a Frumuseții nu-i moară-n vânt,

de neclintit stâncă-i nu șovăitoare trestie dansând-n vânt de cânt.

Slava lui Dumnezeu

In al Iubirii Majnún fractal al morilor de vânt căutări judecată tipar

pe Majnún într-o zi întâlnitul-au sideralul auriu praf cernând amar

și din a sufletului cupă lacrimile-i sângerii cu zor curgând dor jar.

- „Ce faci?”...„O caut pe Mithra”...

Al Mithrei spirit pur e și tu în țărână o cauți! E vai de tine! 

O caut peste tot;să o găsesc!. mă doare gândul ce-mi vine!

Adevăratul căutător altceva nu poate căuta cu vie vâltoare 

decât al dorinței sale obiect cu viu dor cânta-va-n sudoare

iubitul altă dorință nu are... unirea cu Dulcineea, iubita sa.

La fel căutătorul ținta cu dor nu atinge - va cumva, cândva

doar dacă lucrurile toate cu detașare zeiască sacrifica-le-va.

tot ce cu drag văzut-a, cu fiori auzit-a și cu sufletul înțelesu-a,

în gol totul pune-va, în al tărâmului sublim spirit intra putea-va,

în a bunului Dumnezeu, a Păcii Sufletului eternă Cetate-n soare.

de sisif muncă, dacă s-o căutăm dorința-i trebuință nemuritoare;

de ardoare, dacă din mierea reîntâlnirii cu El să bem voim-vom plin dor

iar din a Creatorului cupă dacă gusta-vom, cu zor lumii pune-vom zăvor.

În fiecare univers neostoitul călător simultan locuiește prin dor-zbor

și în fiecare galaxie instant cu bucurie deodat poposește-n dor- ușor

În fiecare chip, el a Prietenului frumusețe mereu cu viu dor căuta-va;

în fiecare a totalității solară lume pe Iubită de zor el cu dor căuta-v

În fiecare chip, el a Prietenului frumusețe mereu-n dor căuta-va;

fiecărei companii El cu grabă alătura -va -se -n viu dor dansa-va

și cu fiecare suflet părtășie cu drag căuta- va, prin timp valsa-va

al Prietenei sale secret în vreo minte, pal descoperi-v-ar culoare

A Celei Iubite Frumusețe într-un chip,lin contempla-v-ar floare

 Doar cu ajutorul măreției cupei iubirii a bunului Creator oare?

o urmă a Prietenului fără urmă în această călătorie găsitu-va

al lui Iosif parfum, din solul ceresc demult pierdut, inhala-va

el deîndat păși- va...

În a IUBIRII VALE spre a trupului suflet cupă ofrandă

în al iubirii foc să fii de dor topit, de dor cu zor aruncat de vecie

În astă cetate, al extazului gurei de rai ușor e-nălțat-n vecernicie

al lumii doritor soare strălucește-n dor neîncetat dor călător

al iubirii rubiniu nebun jar în rezonanță aprins e, viu fior!

al iubirii trandafiriu foc în dulce armonie aprins e, viu dor!

pân la cenușă arde, pân la a rațiunii violet secerare, viu moare.

Acu fericitul călător conștiența de sine nu mai are, nu-l doare.

și de nimic în afară de El însuși, curcubeul dansează-n soare.

nici dalbă ignoranță și albastria cunoaștere, nu simte savoare.

nici mugurie îndoială, nici vioria certitudine nu mai adulmecă;

a dimineții aurie călăuzire din a noapții cețoase greșeli nu gustă.

de bruna necredință, și de alb- auria credință, fuge pe-un nor

iar melodia din cupa otravei, floral balet balsam e dulce zbor.

al acestei văi orb Drept în veci de veci durerea-i surdă

Ea Regina ce cioplitu-ia-n suflet cu spor puterea-i mută

și dacă aburindă durere cântând nu fi-va cu putință,

Dulcineea călătorie niciodată nu găta-se-va-n biruință

În sângerândul popas, în afară de Iubita, pe iubit alt gând nu-l doare

și în afară de multiubita Prietenă, nici un refugiu nu-i poate fi soare

o sută de vieți pe calea Celei Iubite, cu veselie sacrifică-n foc

la picioarele Iubitei, cu fiece pas o mie de capete aruncă-n joc.

O, Tatăl meu! Până în Egiptul iubirii, niciodată nu intra-vei

la Iosif al Prietenei Frumusețe n-o savura-vei, adulmeca-vei

și până când, precum Iacov, ochii din afară, nu părăsi -vei,

ochiul ființei interioare portal, tu niciodată nu deschide-vei,

și până când cu focul dragostei, de viu dor-zbor nu arde-vei

cu Iubitorul Dorului niciodată prin suflet tu nu comunica-vei,

Un iubit de nimic nu se teme și niciun rău apropia de el nu poate

rece în al sufletului foc și uscat în al mării sân, pe Cupidon scoate.

Un iubit, cel ce rece în focul iadului se simte etern reînviat,

Un cunoscător, cel care uscat în mare se simte etern scăldat.

Iubirea existența în brațe n-o strânge și viață nu cerșește

Viața în moarte vede și în rușine slava o caută el regește,

Nebunia iubirii, a bea pentru a nu muri de dor merita-va

omul în marea de sănătate scufunde-se, din plin merita-va

Plină de spirit cupa vieții Prietenului,  veșnic fi-va

gâtul în lațul Său prins, Binecuvântat, etern fi-va.

Fericit capul ce în praf pe calea iubitei, mereu fi-va

Și dacă, de Creator legat și confirmat cu milă fi-va,

iubitul din ghearele vulturului iubirii, scapava, intra-va...

 

În a CUNOAȘTERII VALE spre a  OMULUI SUFLET cupă ofrandă

și din cernită îndoială în de nea certitudine ieșiți cu beatitudine!

și de la al întunericulului iluziei, lumina primiți în plenitudine

a iubirii de Dumnezeu curcubeie divină lumină călăuzitoare, 

Ochii lui interiori deschide-se-vor curcubeu de raze de soare

și în secret cu Preaiubitul său îndelung în suflet discuta-va,

el poarta cristalinului adevăr portal  în suflete  deschide-va.

și a evlaviei și a imaginărilor deșarte, ale inimii porți închide-va

al sufletului om popas, cu-al lui Dumnezeu decret mulțumi-se-va

iar războiul ca pe pace el singur  prin fractali vedea-va pictând

în moarte ale vieții veșnice secrete prin suflet găsi-va curgând!

Cu ochii dinăuntru și din afară, cu tainele -i dansava

la învolburata înviere în ale creației tărâmuri asista-va

și din înminresmata sufletelor omului cupă sorbi-va etern,

cu o inimă curată, divina-i înțelepciune absorbi-va etern,

în ale lui bunului Dumnezeu manifestări nesfârșite găsi-va.

într-o picătură de apă ale oceanului secrete contempla-va.

Inima atomului Împarți-va și iată minune!

În el un soare suflet găsi-va pe dată minune!

Odată un îndrăgostit fost-a, ce de iubita sa despărțindu-se

de ani buni, cu dor tot ofta în al depărtării foc risipindu-se.

De la a iubirii stăpânire grea, inima-i de răbdare goală era

viața fără ea o batjocură era, odihnă în dorul ei nu-și găsea;

timpul mistuitu-l-ar, socotea, câte zile, câte nopți durerea,

de duhul său trupul obosit, departe de somn el țintuitu-l-a

trupu-i uzat de nesomn îi era, a inimii rană țipăt dor valsa

a cupei prezenței ei, el dăduse o mie de vieți pentru a gusta

dar de folos nu-i fuse, perle de durere în râu îl preschimbase.

Vracii nici un leac pentru el, nu știau, lacrimi-n dor nestoarse;

doftorii pentru un bolnav de dragoste, leacuri de doruri n-au

decât dacă favoarea celui iubit îl salvează, fiori de jar îi dau

al dorului său pom rodul disperării dădu, de trăit nu putu-n noapte

și al speranței sale foc în cenușă căzu, să fugă vru, în violet șoapte.

Din casă deodată ieși și spre piață, cu zor îndreptatu-s-a deodată

un paznic îl urmă, într-o fugă, urmărindu-l izbucnit-a el pe dată;

apoi alți paznici către cel obosit adunatu-s-au, ici-colo fugit-a

fiecare trecere interzis-au ei, gemut-a el, din rărunchi plâns-a,

„Cu siguranță acest paznic este‘ Izrá’íl, al morții înger cântă,

asupra mea; sau al oamenilor tiran, ce rău să-mi facă el caută”

celui sângerând cu săgeata dragostei și sufletul plânsu-i-a-n dor .

ale lui Picioare mai departe dusu-l-au la grădină ajuns-a în zbor

la un zid de grădină, mare zidul fiind, îl urcă cu mult zor și spor

și-n grădină, cu nespusă durere, uitându-și viața s-aruncă-n dor.

Și acolo iubita cu o lampă în mână, își zări al inimii inel dorit,

căutând, când iubitul sărutat de inimă, dragostea viu și-a privit.

Aer in piept trase și mâinile în rugăciune și le-a ridicat pe loc

strigând: „O Doamne! Dă slavă paznicului, ce m-a apărat de foc,

bogății și viață lungă căci paznicu Gabriel era, pe acest oropsit

îndrumându-l; ori Isráfíl era, dând viață acestui biet nenorocit! ”

Într-adevăr, cuvintele lui adevărate erau, dreptate secretă găsise,

în a paznicului o fata morgana, mare de tiranie, prin văl el zărise.

Câte secrete în spatele vălului pitite stăteau pe a iubitei ocultă vale

și noaptea întunecată a absenței-l lumina departe de a grădinii cale

cu lumina reuniunii, conduse un suflet bolnav la vindecătorul inimi

Din mânie, gardianul pe cel care setea-l conduse în deșertul iubirii

Îl ghidase. Acum, dacă iubitul înainte putut-fi-l-ar privi, pe paznic

de la început l-ar fi binecuvântat, în numele său s-ar fi rugat veșnic

acea tiranie drept dreptate ar fi apreciat; sfârșitul acoperit fostu-i-a,

ca luminile Preaiubitei să atingă el gemut-a și la început mult plâns-a 

Cei ce în grădina țării cunoașterii călătoresc, sfârșitul de la început văd,

ai comuniunii și rugăciunii, pacea în război și prietenia în mânie prevăd

pe aripile asistenței din partea Sufletelor Sfinte, ca ale Prietenului oculte

taine dinainte să le vezi și luminile Preaiubitului să le poți atinge ridică-te!

„Adevărat, suntem de la Dumnezeu și la El ne vom întoarce-n palat”.

După ce prin Valea cunoașterii trecut-a, al limitării ultim plan revelat,

călătorul vine...

 

În A UNITĂȚII VALE spre a  Planetei albastre Suflet cupă ofrandă

și din al Absolutului pahar bea și la ale Unității Manifestări privește

În acest popas, ale pluralității văluri străpunge, de aur zori  vestește

din lumile cărnii fuge și în cerul alb auriei singurătății lin se înalță.

cu urechea lui Dumnezeu, El aude cu al lui Dumnezeu ochi pe viață

mâna adevărului din a Absolutului mânecă întinde; Adevăr grăiește

ale puterii secrete dezvăluie, tainele creației divine cu nesaț privește.

ca intim altarul Celui Iubit împarte în al Prietenului sanctuar pășește

El în sine nici nume, laudând pe Dumnezeu, propria laudă își găsește.

nici faimă, nici rang, în numele său nu vede, pe al lui Dumnezeu vede;

pentru el, „toate cântecele de la Rege sunt ”și fiecare melodie purcede.

Pentru Eminența ta clar este în tărâmurile ființei, toate ale sale călătorii

plăsmuiri văzute, din propria sa viziune provin, al văzutului soare bucurii

cu o singură strălucire asupra tuturor lucrurilor deodat luciri dăruiește

și, la dorința Regelui Manifestării, întregii creații lumină oferă regește,

în fiecare loc, se manifestă și recompensa în armonie cu ale potențialelor

acelui loc își aruncă într-o oglindă propriul disc și forma își reflectă ușor

 

într-un cristal focul să apară face, doar oglinzii datorează- se, foc obelisc

Iar în alte lucruri doar efectul strălucirii sale arată, nu al său complet disc.

prin porunca Creatorului, după cum tu observi culorile în fiecare obiect

ce văzute devin în armonie și rezonanță cu a sufletului natură din obiect.

într-un galben glob razele galben strălucesc, într-unul alb razele albe sunt

iar într-unul violet sau unul roșu, razele violet ori cele roșii manifeste sunt

Aceste felurite fețe de la obiect sunt, nu de la strălucitoarea divină lumină

Și dacă un loc de lumină închis fi-va, de acoperiș sau de pereți fără lumină

în întregime lipsit de splendoarea luminii fi-va, soarele nu străluci-va pe ele

La fel, suflete invalide ținuturile cunoașterii în al sinelui și al pasiunii zid, ele 

închis-au și cu ignoranță și orbire înnoratu-le-au și acoperite de a soarelui

mistică lumină fost-au și-a misterelor Preaiubitului etern; a lucidei Domnului

credințe a Mesagerilor, de înțelepciunea bijuterie s-au îndepărtat din a Celui

Frumos sanctuar și alungați din Ka’bih de splendoare închiși fost-au ochiului.

Iat-a oamenilor valoare din această epocă e!

O, iubitul meu! O inimă pură ca o oglindă-i; cu strălucirea dragostei

și a despărțirii de toți curăț-o, pe Dumnezeu, mântuiește-l!a adevăratei

 

lumini solare în el să strălucească și în ai dimineții zori veșnici-n al meu

suflet clar semnificația vedea- vei „Nici Pământul meu, nici cerul Meu

nu mă conțin, ci inima slujitorului Meu credincios Mă cuprinde curcubeu”

Și în mâna lor viața-și vor lua și cu dor infinit în fața noului Iubit, arunca-o-vor

Secretele multe sunt dar străinii nenumărate sunt,tomuri suficiente nu mai fi-vor,

misterul Celui Iubit a păstra și nici nu pot fi sfârșite în stihuri adevarul singur

deși nu mai mult decât un semn. decât un cuvânt, nu vor fi, un punct singur.

„Cunoașterea este un singur punct, dar ignoranții au multiplicat-o sigur.”

Călătoriile pe calea iubirii sunt doar patru:

De la creaturi la Adevărat; de la Adevărat la creaturi;

de la creaturi la creaturi; de la Adevărat la Adevărat.

Un munte ale vizionarilor înflorite ramuri din al  vieții- pom 

și ai vindecătorilor mistici muguri din toate erele omului-pom

nu le-am pomenit aici,copioasă citare din spusele trecutului; greșit plăcea-mi-ar

căci citatul din cuvintele altora dovedește dobândită învățare, nu pur divin dar

Chiar atât cât am citat aici este din a obiceiurilor oamenilor respectare

dincolo de curtea acestei epistole și sunt după a prietenilor vie așteptare

a noastră neacceptarea de a povesti spusele lor, din mândrie nu provine,

mai degrabă a înțelepciunii manifestare și din a harului demonstrație vine.

Și călătorul, după ce planurile înalte ale acestei călătorii supreme, traversat-a intră

 

În a MULTUMIRII VALE spre a Universului suflet  cupă ofrandă

În această vale, vânturile mulțumirii divine el simte din planul spiritului suflând

și, cu ochiul interior și cel exterior, în interior percepe vălurile lipsei ceței arzând

și fără toate lucrurile ziua:

„Dumnezeu pe fiecare din abundența Sa, din plin îi va compensa”.

Din tristețe în fericire, din angoasă în bucurie transforma-va durerea și jalea.

Lui spre încântare și răpire cedează deși, dinspre exterioara vedere, acestei văi

călători pe praf pot locui dar în interior în înălțimile sensului mistic, tronați văi

Căci în acest plan călătorul la frumusețea Prietenului în toate, uimit martor e

din nenumăratele recompense cu semnificații interioare se hrănesc, din sfinte

cupe ale spiritului beau, până în grădina unor astfel de mistere, nu intra - vei

niciodată buzele pe a vinului nemuritor cupe din această vale, tu nu pune - vei

dacă din el gusta-vei, ochii de toate cele proteja-vei și din al mulțumirii vin bea-vei

și de toate cele dezlega-vei-te și de El lega-vei-te și în calea Lui viața-ți arunca-vei

și sufletul tău arunca-vei, nu este alta în această lume de care să ai nevoie să uiți:

„A fost Dumnezeu și nu a fost nimic în afară de El”.

 Slava lui Dumnezeu

Vede fața Preaiubitului. chiar și în foc în iluzie secretul realității privește

Căci vălurile cu oftatul său arsu-a și din atribute enigma Esenței citește

și învelișurile cu o singură privire desfăcut-a cu o pătrunzătoare privire,

la noua creație uită-se cu inimă lucidă verități subtile înțelege cu uimire

„Și ți-am făcut privirea ascuțită în această zi”.

După ce prin planurile de mulțumire pură, călătorit-a, vine

 

În A MINUNĂȚIEI VALE - a Sufletului Unicosului cupă ofrandă

în a măreției oceanelor este aruncat și vede a libertății esență ca impotență

forma bogăției ca sărăcia însăși și clipă de clipă minunea-i crește-n esență.

Acum cu frumusețea Atot-Gloriosului; sufletul epuizat-a de muțenie lovit e

Câți mistici rădăcini de copaci acestui vârtej de mirare, au smuls, obosit e

din nou cu propria sa viață căci în această vale călătorul în confuzie, aruncat e

deși în ochii celui care atins-a, așa minune, din suflet îndrăgită și uriaș iubită e

o lume minunată, o nouă creație el privește și de la uimire la uimire trece

și în uimire față de lucrările Domnului Unicității mereu - mereu pierde-se

dacă ne gândim la fiece lucru creat, la ocean de perfecte înțelepciuni asista-va

și un munte de adevăruri noi și lumi minunate ale Absolutului sublim învăța-va

Unul dintre fenomenele create visul este. Iată câte secrete acolo, ascunse sunt

câte înțelepciuni păstrate, câte lumi ascunse cum dormiți și ușile blocate sunt

dintr-o dată într-un oraș îndepărtat, te găsești în care intri fără ca picioarele

să-ți miști sau trupul să-ți obosești, fără ochii să-ți folosești,vezi curcubeiele

fără urechile să-ți ciulesti, auzi, fără limbă, tu vorbești, guști din sufletele

Posibile, când zece ani,  dispărea-vor în lumea exterioară chiar la imaginile

visate în această seară, asista-vei, acum multe înțelepciuni de gândit în vis,

pe care nimeni, în afară de oamenii din această vale, în adevăratul lor abis

nu le poate înțelege, ce este această lume, unde fără ochi, mână, ureche,

și limbă un om le folosește pe toate acestea? O, ce minune făr de pereche!

cum se face că în exterioara lume văzut - ați astăzi efectul unui vis trecut,

vizionat în lumea somnului în urmă cu zece ani? Este minune de necrezut.

în considerare luați diferența dintre aceste două lumi și misterele ascunse,

astfel încât la confirmări divine să puteți cumva ajunge la mistere pătrunse

și la cerești descoperiri și-n regiunile sfințeniei să intrați-n aceste planuri

la perfecțiunea creației omului reflectați și la faptul că toate aceste planuri

și stări sunt îndoite și ascunse în el. Tu doar o formă slabă, nu te risipiv-ei

Când în tine universul este pliat?Atunci pentru-a animalului stare risipiv-ei

să lucrăm până când semnificația umanității la iveală, la mal ieși-va.

inima locuința misterelor eterne e, casa fanteziilor trecătoare; nu fi-va

comoara vieții tale prețioase în muncă cu această lume ce repede trece!

Tu vii din a sfințeniei lume- nu-ți lega inima de pământ!-ea repede nu trece.

Un locuitor în curtea apropierii tu ești - nu alege patria prafului!

După ce vârfurile înalte ale uimirii, escaladat-a călătorul ajunge...

 

În A SĂRĂCIEI ADEVĂRATE ȘI NIMIC ABSOLUT VALE - a Iubirii veșnice a  sufletului Creatorului cupă ofrandă

Acest popas moartea de sine e și în Dumnezeu, ființa săracă în sinele create

și bogată în Cel Dorit, Sărăcia înseamnă sărac a fi în lucrurile lumii create,

ale lumii lui Dumnezeu bogate în lucruri, căci atunci când adevăratul iubit

și devotat prieten la prezența Preaiubitului, ajunge frumusețea Celui Iubit

și focul inimii iubitului aprinde-va, un jar și vălul cu multe fețe arde-va

de la inimă la piele, tot aprins fi-va, arde-va tot, doar Prietenul rămâne-va!

Când splenditele calități ale Vechiului Zilelor, pe loc s-au dezvăluit,

Trecătoarele calități ale lucrurilor pământești Moise arsu-le-a subit.

Cel care această poziție atins-a de tot ce de lume ține este sfințit.

dacă cei care la marea prezenței Lui venit-au la-l soarelui asfințit.

Niciunul dintre ale acestei lumi perisabile lucruri limitate să nu posede!

Fie de bogăție exterioară este vorba sau personale opinii, să nu posede!

Căci orice limitate creaturi de propriile lor limite sunt

și tot Adevăratul sfințit din limite fără de sfârșit sunt;

să fie profund meditat ca intenția Clarifica putea-vor

„Cei drepți o cupă de vin, la fântâna de camfor bea-vor”

O, prietene, cu suflet și inimă cântecele spiritului ascultă

și ca ochii tăi păstreze-le, cereștile înțelepciuni ce-ncântă

că cerul primăverii, pe pământene inimi veșnic nu ploua-va

și harul Celui Atotputernic niciodată liniștit în veci nu fi-va

și pentru fiecare epocă o porțiune este destinată

și o recompensă separată, în egală măsură dată!

O, fiule! Nu orice mare perle are;

nu orice ramură înflori-va-n soare

și nici vie privighetoare pe ea nu cânta-va

înainte ca-n paradisul mistic repara-se-va.

în grădina lui Dumnezeu, întai ea cânta-va

și ale dimineții cerești raze sinuos dansa-va

ale misticului paradis la-l Adevărului Soare

să se întoarcă-n centrul din Abisu-n Mișcare

Ca în a lumii muritoare grămadă de praf

un parfum din grădina veșnică viu vraf

veșnic trăiască-n umbra oamenilor praf.

Această haltă cea mai înaltă atinge-vei

și la cel mai puternic plan ajunge-vei,

atunci la Iubit te uita-vei,orice uita-vei,

Un văzut sfârșit n-au, în lumea timpului pogoară

confirmarea nevăzută asupra călătorilor coboară

Păzitorul Cauzei-i ajută ca aceste șapte cupe-văi 

în șapte pași, să poată traversa în șapte respirații,

sau în una singură, Dumnezeu voi-va și dori-va, El!

Și acesta-i

„harul Său pentru slujitorii Săi pe care îi place El”.