Pomenirea Sfântului Mucenic Constantin Brîncoveanu Voievod, cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Ianache, rudenia sa, care au fost tăiați cu sabia de turci la 15 august 1714

 

Acest binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești s-a născut la anul 1654 din părinți de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Șerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română.

Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înțelepți spre a primi învățătură aleasă. Pentru iscusința și înțelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinerețe.

După moartea voievodului Șerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruințele tuturor boierilor și dregătorilor țării, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Țării Românești, fiind uns de către mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit țara cu adâncă pricepere și înaltă priveghere, cu blândețe și răbdare creștinească.

Luând în ajutor pe Hristos, Împăratul veacurilor și având pildă pe vrednicii săi înaintași, Constantin voievod, își începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mânăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde și-a pregătit și loc de veșnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile și mânăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul și evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Țării Românești.

Dărnicia și purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însă la hotarele Țării Românești, ci se vor întinde și la frații români din Moldova și din Transilvania, fiind vrednice de pomenit și multele ajutoare trimise dreptcredincioșilor creștini aflați în suferință pe meleagurile siriene, caucasiene și arabe, precum și la toate locurile sfinte ale Răsăritului.

"Se întâmplă deci că în Săptămâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, mulțime de ostași de l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii și ginerii săi și în jalea tuturor locuitorilor orașului București l-au dus la Înalta Poartă. Aici creștinul Voievod și fiul său cel mare au fost chinuiți cumplit de către necredincioși vreme de patru luni, fiind supuși la amarnice suferințe".

După aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, să-și încununeze fruntea, el și cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și sfetnicul său, Ianache, cu coroana sfântă a muceniciei pentru credința ortodoxă, pe care au mărturisit-o și nu au părăsit-o nici în fața călăului păgân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârșitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul său, Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredincioși în mare, de unde au fost culese de creștini milostivi, care le-au îngropat în taină și cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânăstirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod mucenic au fost aduse în țară la anul 1720 de către doamna Marica, soția sa și înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa, unde de atunci și până în zilele noastre veghează lumina candelei care amintește locul de odihnă al Voievodului.

La 20-21 iunie, 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii și rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august.

Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.