Cântare de laudă la Preacuviosul Părintele nostru Pimen cel mare

 

Avva Pimen
fântână este a înțelepciunii,
Și făclie aprinsă cu
lumina Domnului Hristos.

De când el în spate deșarta lume o a lepădat,
Nimănui aspru n-a mai grăit,
Nici un reproș cuiva făc ând.

Odată frații de față cu el s-au certat,
Pe când Avva a rămas tăcut.
Atunci ei către el s-au întors și l-au certat:
„ Cum stai și taci ca și când nici un rău s-a fâcut?!"
Avva Pimen le-a zis: „Eu demult am murit. "

Un altul l-a întrebat: „ Cum să mă mântui,
Cum amintirea răului din mine s-o scot? "
Avva Pimen i-a zis: „La căldarea ce fierbe
Muștele nu vin,
Nici se apropie dracii
De-un suflet ce arde-n rugăciune. "

„Dar ce e mai bine, " a întrebat un altul,
„A grăi cu frații sau a păstra tăcere? "
„Prin una și alta Dumnezeu se slăvește,
Spre a Lui slavă, judecă și fă. "

„ Cum să mă apăr de rău? "
„Nici într-un caz cu răul.
Ci bine să-i faci celui ce ție-ți face rău,
Ai grijă inima lui bolnavă
să nu i-o aprinzi mai mult.
Nu-ți vei clădi casa pe cenușa ceilalte,
Căci de vei face așa se bucură Satan. "

„Două patimi rele pe om îl otrăvesc,
Al lui suflet e sclav, stând în a lor putere:
Plăcerea trupească și-a lumii deșartă slavă.
Doar acela e liber, ce aste le-a zdrobit. "