CAZANIA DUMINICII A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre păcatul neiertării greșeli lor fraților noștri)

 

Frați creștini,

Fiindcă scopul pildei din Evanghelia de astăzi privește numai pe aceia care nu iartă niciodată greșelile fraților lor, socotim că este foarte potrivit să vorbim acum despre păcatul neiertării greșelilor fraților noștri, care este un păcat atât de mare și de neplăcut lui Dumnezeu, încât cel ce nu iartă pe fratele său, nu mai are nici o nădejde de mântuire. Când eu urăsc pe fratele meu, pentru că m-a păgubit de avutul meu, sau m-a dușmănit pentru cinstea mea, sau a omorât pe cineva din neamul meu, sau s-a dovedit vânzător al vieții mele, atunci ura mea are o pricină trupească și lumească; dar când urăsc pe fratele meu pentru că a mustrat greșeala mea, a scăpat din gura lui un cuvânt greu, sau din neluare aminte a făcut vreo amenințare, sau numai pentru o bănuială care s-a născut în gândul meu, atunci ura mea nu are nici o pricină. Cel ce urăște pe fratele său, totdeauna dorește să-i facă rău, însă de multe ori își ascunde vrăjmășia, fiindcă sau că nu poate, sau că se teme să treacă la faptă. Altul însă, urând pe fratele său și fiind puternic și fără frică, îl vrăjmășește și-i face tot răul, arătându-i pe față ura inimii lui și că îi este vrăjmaș. De aceea să fugi, cât poți, de săgețile lui cele ucigașe. Cel mai rău însă este acela care își ascunde ura în adâncurile inimii sale, și, fățărnicind prietenia, îți pregătește curse, ca să te doboare printr-însele. Dar ura cu pricină, ca și cea fără pricină, cu inima sau cu fapta, pe față sau în ascuns, sau în orice chip va fi, îndepărtează definitiv nădejdea mântuirii, pentru că toată legea veche, cu toate proorociile și toată Evanghelia sunt întemeiate pe temelia dragostei. De aceea, nici un lucru nu este bun și nici nu folosește la ceva, când îi va lipsi dragostea. „De voi da de mâncare săracilor toată averea mea, zice Apostolul Pavel, și dacă mi-aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește... Dragostea nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul“ (I Corinteni 13, 3-5). Într-adevăr, orice păcat, întunecă dragostea, dar ura o smulge din rădăcină. După cum acolo unde lipsește lumina este numai întuneric, tot așa și acolo unde lipsește dragostea este numai ură. Și după cum de unde pătrunde lumina fuge întunericul, tot așa și de unde înflorește dragostea ura dispare cu desăvârșire. Căci întunericul și lumina nu stau niciodată împreună. Ura și dragostea nu sălășluiesc niciodată laolaltă. De aceea „cel care urăște pe fratele său este în întuneric și în întuneric umblă. Și nu știe unde merge, căci întunericul a orbit ochii lui“ (I Ioan 2, 11). Cel ce urăște este lipsit nu numai de dragostea față de aproapele său, ci și de dragostea către Dumnezeu, căci „dacă cineva zice: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească“ (I Ioan 4, 20)

Deci, frați creștini, cei ce sunteți lipsiți de dragoste și stăpâniți de ură, ascultați cele hotărâte de Dumnezeu, când zice: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta vouă. Iar de nu veți ierta oamenilor greșelilor lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu vă va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 14-15). Chiar dacă voi vă socotiți drepți și fără păcate, și credeți că nu aveți trebuință să vă ierte Dumnezeu păcatele voastre, să iertați totdeauna, din dragoste, greșeala fratelui vostru. Dar, dacă este grea de purtat sarcina păcatelor voastre, cum veți mai putea nădăjdui iertare de la Dumnezeu, dacă voi nu veți voi, la rândul vostru, să iertați din toată inima greșelile fratelui vostru?

Noi nădăjduim, ziceți voi, să schimbăm hotărârea lui Dumnezeu, aducându-i daruri scumpe, jertfe și prinoase la sfântul Lui altar. Însă vă amăgiți, căci iată ce zice Dumnezeu despre acestea: „Iar de vei aduce darul tău la altar, și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi de te împacă întâi cu fratele tău, și apoi venind, adu darul tău“ (Matei 5, 23-24). Dacă Dumnezeu își întoarce fața Sa de la darurile noastre, nu când noi urâm pe fratele nostru, ci chiar și numai atunci când el este mâniat pe noi, cu atât mai mult își va întoarce fața Sa de la ele, când noi vom avea ură asupra fratelui nostru! Deși inima noastră este plină de răutate, noi nădăjduim să îmblânzim pe Dumnezeu, ori rugându-ne, ori cerând mila Lui; dar ne înșelăm amarnic, pentru că cea dintâi rugăciune, temelia tuturor rugăciunilor, este rugăciunea „Tatăl nostru“, pe care ne-a dat-o nouă Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. În această sfântă rugăciune, rugându-ne, zicem: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“. Rugăm astfel pe Dumnezeu ca, pornind de la pilda noastră, de iertare a fraților noștri, așa și El să ne ierte greșelile noastre „precum și noi iertăm greșiților noștri“ (Matei 6, 12), adică fraților noștri. Acestea le grăiesc buzele noastre, dar ura față de fratele nostru stăpânește inima noastră și cugetul vrăjmășiei se învârtește în inima noastră, nădăjduind totuși ca rugăciunea noastră să se suie la cer și să ne pogoare nouă iertarea păcatelor noastre. Frații mei, să nu ne înșelăm! Aceasta nu este rugăciune, ci îndrăzneală nerușinată și vorbire deșartă. Cât timp nu iertăm greșelile fraților noștri, să nu rostim niciodată rugăciunea „Tatăl nostru“, pentru că ne osândim pe noi înșine. Să nu nădăjduim vreodată iertarea păcatelor noastre, cât timp nu iertăm greșelile oamenilor, semenilor noștri! „Dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu vă va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 15). Gura Domnului Iisus Hristos a grăit acestea, iar cuvântul Domnului este adevărul!

Dar cum voi ierta, zici tu, pe cel ce m-a bătut? Cum voi ierta pe cel ce m-a bârfit, m-a vândut, m-a nedreptățit? Să nu faci aceasta, fiindcă singur Dumnezeu este răsplătitor. El va pedepsi pe cel ce te-a nedreptățit. „Eu voi răsplăti“ zice Domnul. El, ca un drept Judecător, va răzbuna nedreptatea ce ți s-a făcut, după cum ne spune Apostolul Pavel, când zice: „Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul“ (Deuteronomul 32, 35). Deci să nu faci nici un rău, nici să urăști pe cel ce ți-a făcut ție strâmbătate, ci să-l ierți, iubindu-l și făcându-i bine, cum te îndeamnă același Sfânt Apostol Pavel, zicând: „Dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă-i este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele“ (Romani 12, 20-21).

Ca să înveți cum să ierți pe cei ce te-au nedreptățit, sau ce să faci atunci când vine semănătorul păcatului și caută să semene în inima ta neghinele urii, deschide îndată ochii sufletului tău și privește la Iisus Hristos, începătorul și plinitorul credinței. Fariseii L-au clevetit zicând că cu domnul demonilor scoate pe demoni. Iuda, ucenicul Lui, L-a dat la moarte pentru 30 de arginți. Când îți vine gândul răzbunării, deschide ochii inimii tale și vezi pătimirile Domnului Iisus Hristos cu pălmuirile, bătăile, scuipările, haina cea mohorâtă peste umerii Săi. cununa cea de spini pe cap și trestia din dreapta. Când vei voi să te răzbuni asupra celor ce te-au nedreptățit, înalță mintea ta către dealul Golgotei. Acolo vei vedea pe Domnul Iisus răstignit în mijlocul a doi tâlhari și rănit de la cap, până la picioare. Acolo vei vedea sângele curgând din răni, pe ucenicul Lui cel iubit stând alături, și Maica Lui rupându-și inima, tânguindu-se și plângând. Acolo vei vedea fierea și oțetul. Acolo însă vei vedea și cum se răzbună Domnul Iisus asupra ocărâtorilor, clevetitorilor, trădătorilor, batjocoritorilor, chinuitorilor și răstignitorilor Lui. Deschide urechile tale și ascultă chipul răzbunării rostit de Hristos: „Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac!“ (Luca 23, 34).

Iisus Hristos, zici tu, nu era numai om, ci era și Dumnezeu adevărat. Așa este. „Dar El a pătimit, zice Apostolul Petru, pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui“ (I Petru 2, 21). Dar pentru aceasta nu ai numai pilda Domnului Iisus, ci ai și pildele apostolilor, care erau oameni, dar care, ocăriți fiind, binecuvântau, goniți fiind, răbdau, huliți fiind, mângâiau. Oameni erau mulțimea cea multă a mucenicilor, dar ei au iertat pe cei ce îi chinuiau cu chinuri cumplite, omorându-i fără milă. Om era Ștefan, întâiul mucenic, când și-a plecat genunchii și s-a rugat pentru cei ce îl ucideau cu pietre, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și grăind acestea, a adormit“ (Fapte 7, 60) Dacă pildele acestea le vei avea totdeauna înaintea ochilor tăi, vei ierta cu ușurință pe cei ce te nedreptățesc.

Apostolul Pavel cunoscând că ura, cu cât trece vremea, se întărește mai mult, și știind că ceasul morții vine pe neașteptate, a poruncit ca să ne împăcăm cu cei ce ne-au supărat, înainte de apusul soarelui din ziua în care ne-am supărat, zicând: „Soarele să nu apună peste mânia voastră“ (Efeseni 4, 26). Dar cel stăpânit de ură, niciodată nu are grijă să se împace cu cel ce l-a supărat, ci ura crește și se întărește în inima lui. Dacă moartea îi va da vreme de pocăință, el totuși nu va putea, în ceasul morții, să dezrădăcineze ura din sufletul lui, iar dacă moartea îl va lua pe neașteptate, moare în răutatea lui și neiertat de celelalte păcate ale lui, căci, după spusele Apostolului dragostei, „cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte“ (I Ioan 3, 14).

Frica ne cuprinde pe noi când citim hotărârea lui Dumnezeu, prin cele scrise de Sfântul Apostol Ioan, când zice: „Oricine urăște pe fratele său este omorâtor de oameni și știți că orice omorâtor de oameni nu are viață veșnică, dăinuitoare întru el“ (I Ioan 3, 15).

Doamne al milei, miluiește-ne pe noi! Dezrădăcinează din inima noastră ura cea stricătoare de suflet și sădește dragostea Ta cea mântuitoare, cu milostivirea cea către frații noștri, prin care ai zis că vei curăți păcatele noastre și ne vei învrednici slavei și fericirii Tale celei fără de sfârșit, spunându-ne: „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 14). Amin!