Pomenirea Sfântului Apostol Vartolomeu


 


Întru această zi prăznuim aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Apostol Vartolomeu, săvârșirea lui mucenicească și viața lui pomenindu-se în unsprezece zile ale lunii iunie.
După ce acest Sfânt apostol martir a fost răstignit la Albanopolis în Armenia, creștinii au luat trupul lui și l-au așezat într-un sicriu de plumb. La mormântul Sfântului Apostol au început să se lucreze mulțime de minuni mari, mai ales asupra celor grav bolnavi, înmulțindu-se acestea și sporind mereu numărul creștinilor care alergau la Sfântul pentru vindecare, păgânii au apucat racla de plumb cu moaștele Sfântului Apostol și au aruncat-o în mare. Ei au făcut așa și cu celelalte patru racle care se mai aflau acolo, în acestea se aflau sfintele moaște ale Sfinților Papian, Lucian, Grigorie și Acachie. Prin Dumnezeiasca Purtare de Grijă însă aceste cinci racle de plumb nu s-au dus la fundul mării, ci au plutit ca și niște corăbii, precum a mers curentul apei: Acachie a ajuns în cetatea Askalon, Grigorie în Calabria, Lucian la Messina, Papian de cealaltă parte a Siciliei, iar Sfântul Apostol Vartolomeu în insula Lipara.
Prin vedenie dumnezeiască, Agaton, episcopul Liparelor, a văzut mai înainte venirea moaștelor Sfântului Apostol Vartolomeu. Însoțit de cler și popor, episcopul Agaton a venit la țărmul mării și a primit sfânta raclă cu bucurie mare. Acolo și atunci s-au lucrat minuni multe la sfintele moaște ale Apostolului lui Hristos. Ele au fost luate și așezate întru o sfântă biserică închinată anume Hramului Sfântului Apostol Vartolomeu, unde au rămas până în vremea împăratului iconoclast Teofil.
Cam pe la anul 839, insula Lipara a fost amenințată de atacurile musulmanilor și atunci credincioșii au dus moaștele Sfântului Vartolomeu la Benevento.
Așa l-a proslăvit Dumnezeu pe Sfântul Lui Apostol și în timpul vieții și după a lui moarte.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta