Cuvânt la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Ioan Gură de Aur

 

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor și răcoarea apelor, își simte lină și netulburată cugetarea minții și se arată cu fire blândă, către toți oamenii, așa și noi, în zilele trecute, fiind mângâiați de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie. Iar când Evanghelia ne vorbește despre nebunia lui Irod, înverșunarea femeilor, ospățul barbarilor nebuni și masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios și îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiților, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte și nu ucideri, ale celui ce a făcut niște lucruri ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: "În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morți, și de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). Mărturisește uciderea Proorocului și nu poate minți, că a știut, pe cel ce l-a omorât că este Prooroc și bărbat drept. Că, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis că el s-a ridicat din morți și pentru aceasta se fac minuni printr-însul. Și, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru că acesta a fost propovăduitorul adevărului. Și voia, prin vădire și mustrare, să curme fapta cea fără de lege și să fie, precum i se cădea, ca împărat, păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteală cea desfrânată a dulceților, strică legile. Că acela este împărat, care dă legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi el însuși, iar nu schimbându-le. Că, în ce alt chip s-ar fi putut pune rânduială, în lumea pe care o stăpânea, dacă nu prin legile cele după dreptate, înfrânând neamul oamenilor, cel greu de ținut în frâu. Dar Irod era împărat, nu al popoarelor, ci al desfătărilor și rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strică, ci și ucidere pe nedrept făcea. Și pe cine a ucis? Pe un bărbat drept, decât care, mai mare între cei născuți din femei, nu s-a ridicat, precum și Domnul a mărturisit. Pe un bărbat care locuia în pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele și scârnave ale lor.

Pe acesta prinzându-l, Irod îl ținea legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada. O, lucru străin. Ioan vroia, prin mustrare, să dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lanțul păcatului, iar el lega pe cel ce-l dezlegă. Era legat Ioan și, cu toate acestea, grăia, era închis și, în temniță fiind, mustră. Că nu se temea Ioan de moarte, ci îi era frică să tacă și să nu spună adevărul. Pe acesta l-a ucis Irod și nu numai o singură ucidere a făcut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atâția pe câți i-ar ar fi putut face vii, prin cuvântul său, de ar fi trăit. O, zi, de prăznuire a unei nașteri, care mărturisește din sine ucidere de prooroc. Că, deși vasul de lut al acestuia se risipea în mormânt, făclia de lumină a duhului său purta în ea lumina credinței.

Pe acesta l-a ucis Irod. Și cum l-a ucis? În vremea când se prăznuia, ziua nașterii lui când, jucând fața Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit această plată. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povățuită fiind de maica sa a zis: "Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Că, dacă l-ar fi cerut, pentru ca să-l cinstească, capul lui Ioan ar fi prețuit cu adevărat, mai mult decât tot aurul și argintul și pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credință, din evlavie, ci că, după ce îl va ucide pe Mustrător, să dăruiască mamei sale slobozenie, fără oprire, pe calea păcatului. Deci, auzind, împăratul s-a întristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, ca toți îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Și era sufletul lui Irod ca o corabie în mare, care se clătină, când de o parte când de alta; să facă ucidere, se temea de popor, să nu facă ucidere, nu-și putea ierta jurământul, față de cei ce erau împreună cu el. Deci, îngreuiat de dulceața cea cu multe văpăi, pe care o avea femeia, trimițând, a tăiat capul lui Ioan în temniță. O, rău lucru este jurământul! Ascultați pe Domnul, care zice: "Să nu vă jurați nicidecum" (Matei 5, 34). Că ticălosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit să facă ucidere.

Ce mână a îndrăznit a apropia sabia de sfântul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, în pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, șerpii și balaurii s-au înfiorat, albinele cele sălbatice, pentru sfințenie îl hrăneau, lucrând mierea pe care i-o dăruiau? Pe acesta mână de călău, l-a tăiat, neînspăimântându-se de fața lui de înger, nici cutremurându-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Îmi vine să cred, că, întunecat de beția lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Că Dreptul, și după moarte, trăia și capul lui, tăiat fiind, glasul îi era încă viu. O, cruzime și asprime a omului! O, tiranule fără de lege! Nu este oare destul înjunghierea pruncilor, uciși în Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Când plângerile maicilor erau mai ascuțite decât sângele, când picăturile lacrimilor biruiau izvoarele, când pieptul maicilor, cu lapte, albea pământul? Care fiară n-a lăcrimat atunci? Nu a fost destulă neomenia acelui Irod, ci ai tăiat și tu pe Ioan, împlinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de păr al lui nu ești vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi ție milostiv, zice Domnul? O, cetate a sângelui, în care Irod a împărățit, iar fiul a desăvârșit, cel deopotrivă cu numele și asemănarea cu năravurile!

Vai nouă, că cei ce par sprijinitori bunei rânduieli, s-au făcut povățuitori neorânduielii. De unii ca aceștia, povățuiți fiind și învățați a ucide, toți, spre uciderea lui Hristos, au căzut la înțelegere. Pe Isaia l-au fierăstruit, pe Ieremia l-au omorât, pe Nabot l-au împroșcat cu pietre pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos l-au răstignit. Cu toate acestea plânsul și tânguirea, pentru cele rele, lăsându-le lor, să alergăm la lumina învățăturii de taină, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slavă se cuvine, în vecii vecilor! Amin.