Pomenirea Sfinților Anichit și Fotie

 

Împăratul Dioclețian s-a dus odată să cerceteze cetatea Nicomidiei, cu intenția ascunsă și rea de a îi lichida pe toți creștinii de acolo. Dar atunci când a declanșat torturile lor publice, Anichit, unul dintre demnitarii de rang înalt ai cetății L-a mărturisit cu tărie pe Hristos înaintea împăratului și a mulțimii de popor prezent în piață. El a mai denunțat și prostia închinării la obiecte de lut și piatră, închinare nedemnă de ființa rațională care este omul.
Împăratul a poruncit ca lui Anichit să îi fie tăiată limba, însă cu puterea lui Dumnezeu, el a continuat să vorbească.
Ei apoi au dat drumul unui leu, cu gândul că acesta se va repezi la Mucenic ca să îl sfâșie, dar leul dimpotrivă, s-a gudurat blând pe lângă Anichit. În acea clipă s-a prăbușit și templul lui Hercule.
Fotie, o rudă a lui Anichit, văzând minunea aceasta și tăria lui Anichit, a strigat către împărat: „O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!"
Împăratul atunci a poruncit decapitarea neîntârziată a lui Anchit și uciderea pe loc a lui Fotie. Dar călăul, în loc să îl omoare pe mucenic, s-a lovit fără să vrea pe sine și a murit pe loc.
După torturi prelungite, amândoi Mucenicii, Anichit și Fotie, au fost aruncați în temniță, unde au zăcut timp de trei ani. După scurgerea acelui timp s-a poruncit cu privire la ei aprinderea unui foc puternic, în care au fost aruncați.
Mulți creștini atunci, bărbați, femei și copii, le-au urmat mucenicilor, intrând în acel foc. Din mijlocul flăcărilor cuptorului cântarea de laudă a mucenicilor către Dumnezeu se auzea până departe.
Ei au luat cu toții mucenicia cam pe la anul 305.
Sfinții Anichit și Fotie sunt invocați la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei.