Pomenirea Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului

 

Sfântul Sofronie s-a născut la Damasc din părinți slăviți. Dobândind toată înțelepciunea științei omenești, el a rămas nemulțumit de ea și a dorit mai mult, a dorit înțelepciunea cea dumnezeiască a mântuirii sufletului, în lavra Sfântului Teodosie.
El și-a ales ca învățător pe un monah foarte îmbunătățit, Sfântul Ioan Moschu. Împreună cu el a călătorit în pelerinaje pe la toate mânăstirile și nevoitorii din Egipt care puneau în practica vieții înțelepciunea cea duhovnicească.
Dorința și cuvântul după care își călăuzea viața era: În fiecare zi învață tot mai mult despre înțelepciunea cea duhovnicească. Toate cele învățate cei doi pelerini le-au scris pe hârtie și mai pe urmă le-au dat la iveală într-o carte numită Livada duhovnicească.
Ei după aceea au călătorit la Roma, unde Sfântul Ioan Moschu a și murit, lăsând în testament lui Sofronie ca să fie luat de acolo și dus fie în Muntele Sinai, fie la Lavra Sfântului Teodosie. Sfântul Sofronie a împlinit dorința învățătorului său și i-a mutat sfintele moaște la Mânăstirea Sfântului Teodosie, iar el însuși a rămas la Ierusalim care în acea vreme nu mai era sub stăpânirea persanilor.
El a fost de față la aducerea din exilul persan a Cinstitei Cruci, pe care împăratul Heraclie a purtat-o pe umerii săi, desculț și în haine sărăcăcioase, în Cetatea Sfântă a Ierusalimului.
Vârstnicul patriarh Zaharia, întors și el din același exil, s-a mutat la scurt timp după aceea la locașurile cele cerești.
În locul patriarhului Zaharia a venit în scaunul patriarhal al Ierusalimului arhiereul Modest, care a murit în anul 634, iar după el a fost ales patriarh acest binecuvântat Sofronie. El a păstorit Biserica lui Hristos timp de zece ani, cu multă râvnă și minunată înțelepciune.
El s-a ridicat în apărarea Ortodoxiei pe atunci atacată de erezia monotelită, erezie pe care a dat-o anatemei la un Sinod convocat la Ierusalim, înaintea anatemizării ei mai răsunătoare de la Sinodul al șaselea Ecumenic de la Constantinopol (din anul 680 d. Hr.).
Acest Sfânt patriarh a scris Viața Sfintei Maria Egipteanca și a alcătuit rânduiala Sfințirii Apei Celei Mari, el a pus de asemenea multe imne și cântări în diferitele slujbe ale Bisericii.
Când califul arabilor a cucerit Ierusalimul, Sfântul Sofronie l-a rugat să cruțe viețile creștinilor luați captivi, ceea ce califul Omar a făgăduit în mod fățarnic. Căci el după aceea a început îndată un jaf sălbatic al cetății Ierusalimului, împreună cu uciderea creștinilor ce trăiau în ea.
Sfântul Sofronie s-a rugat atunci cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-l ia dintre cei vii, ca să nu vadă profanarea Mormântului Sfânt. Dumnezeu a ascultat ruga alesului Său și l-a luat la Sine în locașurile cele cerești la anul 644 după Hristos.