Paraclisul Sfântului Mucenic Ipatie al Gangrelor


 


Alcătuirea pururea-pomenitului

Gherasim Monahul Micraghiannanitul,

Imnograful Bisericii celei Mari a lui Hristos;

tălmăcit din grecește cu acrivia podobiei.

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;

strana: Amin; și numaidecât

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta. Și să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Că a gonit vrăjmașul sufletul meu, smerit-a la pământ viața mea, așezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morții cei din veac. Și s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără de apă Ție. Degrab auzi-mă, Doamne; slăbit-a duhul meu. Să nu întorci fața Ta de la mine și să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mie dimineața mila Ta, că spre Tine am nădăjduit. Arată mie, Doamne, calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmașii mei, Doamne; la Tine am scăpat. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povățui la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via; întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz sufletul meu; și întru mila Ta sfârși-vei pe vrăjmașii mei și pierde-vei pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

apoi cântăm

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

cu Stihurile acestea:

Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Toate neamurile m-au înconjurat, și în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

De la Domnul s-a făcut aceasta, și este minunat întru ochii noștri.

și Troparul Paraclisului. Glasul al 4-lea.

Ό ύψωθείς εν τω Σταυρώ (Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce).

Arhiereule al Domnului slavei și Mucenice lucrător-al-minunii, nu conteni, Ipatie, rugând pe Hristos din toată primejdia și ispita și boala și toate-ncercările să scăpăm, fericite, cei ce solirea ta am dobândit și cu credință venim la lăcașul tău.

Slavă. Același sau Troparul hramului.

Și acum. Al Născătoarei de Dumnezeu.

Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce.

Nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, de a grăi noi stăpâniile tale; că pentru noi de n-ai fi stat solind la Hristos, cine ne-ar fi izbăvi dintr-atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit erobiți pân-acuma?; nu vom lipsi, dar, de a te ruga, că mântui pururi, Stăpână, pe robii tăi.

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu curățește-mă. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și vicleșug înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptățești întru cuvintele Tale și să biruiești când vei judeca Tu. Că iată, în fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. întoarce fata Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor întărește-mă. Învăța-voi pe cei fără-de-lege căile Tale și cei necinstitori la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă din sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, aș fi dat; arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu - duhul zdrobit; inimă zdrobită și smerită Dumnezeu nu va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului și zidească-se zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, ridicare și arderi de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Canonul

Peasna I-a. Glasul al 8-lea. Ύγράν διοδεύσας (Apatrecând-o).

stihul: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Pe Mântuitorul și Dumnezeu roagă-L să ne scape dintru toate nevoile pe cei ce cu dragoste și râvnă te lăudăm, ierarhe Ipatie.

Al Domnului slavei arhiereu aflându-te, sfinte, Lui și cere-ne, ca un bun, de toată greșala dezlegare și izbăvire de patimi, Ipatie.

Slavă.

Plin de strălucirea sfintei Treimi fiind, fericite ierarhe Ipatie, cu a ta solire luminoasă tot întunericul minții alungă-mi-l.

Și acum.

Fântână a milei dumnezeiești, Cu-har-dăruită, Născătoare-de-Dumnezeu, cu ploaia mijlocirilor tale stinge-mi aprinșii cărbuni cei ai patimii.

Peasna a III-a Ούρανιας άψΐδος

(Cel ce bolta cerească).

Dintru toată nevoia și din necaz scapă-ne și din neputință și boală, sfinte Ipatie, cu mijlocirea ta bineprimită la Domnul ștergere greșalelor pururi solindu-ne.

La lăcașul tău pururi toți alergând, bunule, grabnic izbăvire din scârbe luăm cu harul tău cu mijlocirea ta de bucurie cerească sufletul umplându-ne, sfinte Ipatie.

Slavă.

Harul tămăduirii de la Hristos dobândind ca un mucenic, fericite sfinte Ipatie, sufletul, bunule, deopotrivă cu trupul de boală și patimă tămăduiește-ne.

Și acum.

Strălucit-a în lume în chip de om muritor dintr-atale sângiuri curate Cuvântul Tatălui, scăpând pe cei ce te știu de-Dumnezeu-născătoare și te cântă pururea, Maică a Domnului.

și aceste două tropare

Primejdia și strâmtorarea alungă-le Ierarhe, scăpându-i pe robii tăi, slăvite Ipatie, preagrabnic izbăvitorule din necazuri.

Îndură-te, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, și chinul meu cel trupesc degrab contenește-mi-l, și vindecă-mi sufleteasca durere.

Preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

(la fiecare cerere strana cântă Doamne miluiește de 3 ori).

Încă ne rugăm pentru binecinstitorii și dreptslăvitorii creștini.

Încă ne rugăm pentru Arhiepiscopul și Patriarhul nostru (...).

Încă ne rugăm părintele și egumenul nostru (...)

și pentru toată obștea noastră cea întru Hristos.

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu (... și) a tuturor binecinstitorilor și drept-slăvitorilor creștini, a evlavioșilor închinători ai sfintei Mănăstirii acesteia, a ctitorilor, dăruitorilor și binefăcătorilor ei.

Încă ne rugăm și pentru frații noștri care sînt în ascultări și pentru toți cei ce ne miluiesc, ne-au miluit, ne slujesc și ne-au slujit nouă în sfântă Mănăstirea aceasta.

și Ecfonisul:

Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Sedealna. Glas 2. Πρεσβεία θερμή.

Frumos păstorind aleasă turma Domnului, întreg te-ai slăvit întru mărturisirea ta, solitor, Ipatie, la Hristos, părinte, vădindu-te celor ce strigă: Sfinte, nu-nceta iertare a ne cere greșalelor.

Peasna a IV-a. Είσακήκοα Κύριε

(Auzit-am, Doamne).

Preafierbinte solirea ta din nevoia toată grabnic ne mântuie; mulțumire, dar, și laudă îți aducem, sfinte, cu osârdie.

Întărire și pavăză a Ortodoxiei, sfinte Ipatie, arătatu-te-ai cu faptele; de necazul mare izbăvește-ne.

Slavă.

Alergăm ca la un liman neînviforat, sfinte, la lăcașul tău, izbăvindu-ne, Ipatie, din furtuna mare a necazului.

Și acum.

Mort cu totul mi-e cugetul; la a ta solire alerg, Stăpâna mea și pe mine înviază-mă, ceea ce-ai născut Viața veșnică.

Peasna a V-a. Φώτισον ημάς

(Luminează-ne pe noi).

Caută spre cei ce aleargă la solirea ta și tuturora dă-le, preabunule, toată cererea, Ipatie, cu harul tău.

Sfarmă și acum cu toiagul mijlocirilor toată săgeata, sfinte Ipatie, cea asupră-ne zvârlită de diavolul.

Slavă.

Picură-mi de sus, ca un bun, dulceața harului și tot amarul curmă! al patimii ce mă ține încleștat, sfinte Ipatie.

Și acum.

În împresurări pe toți robii tăi acoperă-i, împărăteasă, Maica lui Dumnezeu, și smintelile vicleanului alungă-le.

Peasna a VI-a. Την δέησιν

(Rugăciunea voi vărsa către Domnul).

Necazul care ne vine asupră îndulcește-l cu a ta ocrotire și la liman liniștit, Mucenice, călăuzește-ne cu mijlocirea ta, că solitor la Dumnezeu te avem, ierarhe Ipatie.

De toată împresurarea și răul mai presus ne păzește, Părinte, și a poruncilor sfinte lucrare și părtășia curată a harului cere-ne de la Dumnezeu, Mucenice-sfințite Ipatie.

Slavă.

Pe calea bunei-cinstiri alergat-ai și cununa cerească luând-o ocrotitor și tărie și pază de la Hristos ni te-ai dat, fericitule; cu și acum și pururea dăruiește-ne, bunule, harul tău.

Și acum.

Lumina lumii, Fecioară, Născând-o, întunericul alungă-mi-l, Maică, și cu a ta strălucire îndreaptă sufletul meu la lumina poruncilor Fiului tău și Dumnezeu, să te laud, Stăpână, de-a pururea.

și aceste două tropare

Alungă-ne, Preafericite, necazul și toată boala, pe toți, cu solirea ta, slăvite Ipatie, scăpându-i de osânda cumplită.

Născut-ai netâlcuit pe Cuvântul, Fecioară-maică, pe Carele prin cuvânt în pântece L-ai luat, lucrând mântuire la toată lumea.

Preotul zice ectenia Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule,

și pomenește iarăși ca după Peasna a III-a, cu același ecfonis;

Condacul. Glas 2. Τοις των αιμάτων σου.

De-Dumnezeu-proslăvite Ipatie Arhieree cinstite al Gangrelor, a noastră scăpare preagrabnică, din vătămare și boală ridică-ne pe cei ce-ți cântăm cu osârdie.

Și numaidecât Prochimenul. Glas 4.

Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și Cuvioșii Tăi cu bucurie se vor bucura.

a treia oară cu Stihul:

Minunat Dumnezeu întru Sfinții Săi.

Preotul: Domnului să ne rugăm.

(Strana: Doamne miluiește.)

Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin. Toată suflarea să laude pe Domnul (de trei ori, cu încheiere).

Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie....

și Evanghelia după Luca (XII, 8-12).

Slavă.

Pentru mijlocirile Ierarhului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum.

Pentru mijlocirile Născătoarei-de-Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stihul: Milostive, miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Și Podobnica aceasta. Glas 6.

Όλην άποθέμενοι. (Toată nădejdea).

De taină cunoscător Dumnezeieștii Troițe, Părinte, făcându-te, lucrarea minunilor ai luat în dar și plinești cererea credincioșilor pururi, izbăvindu-i din primejdie; pentru aceasta, dar, strigăm către tine, preabunule: din toate-mpresurările scapă-i pe cei care te laudă, Ipatie sfinte, scăparea și nădejdea tuturor și solirea nezăbavnică la Domnul minunilor.

Preotul zice rugăciunea Litiei:

Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău.

Strana: Doamne miluiește (de 12 ori).

Ecfonis: Cu mila și cu îndurările.

Peasna a VII-a. Oί έκ τής Ίουδαίας

(Feciorii lui Israil).

La cărarea cea strâmtă îndreptat-ai, Părinte, pe păstoriții tăi; așijderea ne-ndreaptă, Ipatie slăvite, să strigăm cu osârdie: bine ești cuvântat, Dumnezeul Părinților noștri.

Strălucit-ai, Părinte, întru dogmele harului la Soborul dintâi; ci dă-ne pe piatra credinței a rămâne întăriți cu solirea ta la împăratul Hristos, sfințite Mucenice.

Slavă.

După lege luptat-ai, rușinând rătăcirile lui Novat oarecând, Ipatie slăvite; păruta-nțelepciune de la cei ce te laudă îndepărtează-o, dar, și toată flecăreala.

Și acum.

Dă-mi putere, Curată, a călca uneltirile luptătorului și toată viclenia aceluia, Stăpână, s-o abat întărește-mă și minții mele îi dă lumina pocăinței.

Peasna a VIII-a. Τον Βασιλέα

(Pe împăratul Ceresc).

De sus, Părinte,1 dă ajutorul tău grabnic, mântuindu-i din toată nevoia pe cei ce sărută icoana ta cinstită.

Dă sănătate trupească și sufletească celor ce la lăcașul tău, sfinte, aleargă cu râvnă, cerându-ți mijlocirea.

stih: Lăudăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Domnul.

Darul minunii de la Stăpânul luându-l, Mucenice, de chinuri și boală vindecă-mă grabnic, Ipatie slăvite.

Și acum.

Ticăloșitul sufletul meu, Preacurată, de-al vrăjmașului rău izbăvește! și pune! de strajă dumnezeiasca frică.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-L și preaînălțându-L întru toți vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care ÎI laudă Oștile îngerești, lăudați-L și preaînălța-ți-L întru toți vecii.

Peasna a IX-a. Întâi Irmosul, fără stih.

Fecioară Preacurată, cei mântuiți prin tine de-Dumnezeu-Născătoare te mărturisim, cu netrupeștile Cete pe tine mărindu-te.

Apoi troparele.

Κυρίως Θεοτόκον (Cu adevărat de-Dumnezeu-Născătoare),

Al celor ce aleargă la a ta solire ajutătorule, sfinte Ipatie, pururi păzește-i, Părinte, pe cinstitorii tăi.

A apelor pierzării repejune seac-o, ce-mi potopește de-a pururea inima, și lacrimi de pocăință dă-mi, fericitule.

Slavă.

Din ceruri, ierarhe, cererea primește-o celor ce pururi cu râvnă te laudă și tuturora plinește-o, sfinte Ipatie.

Și acum.

A Fiului tău, Maică, dragoste aprinde-o în ticăloasa mea inimă, rogu-te, arzând păcatul dintr-însa, și mântuiește-mă.

Și, tămâind Preotul, cântăm:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, de-Dumnezeu-Născătoare, cea pururea-fericită și cu-totul-fără-prihană și Maica Dumnezeului nostru. Pe cea mai cinstită decât Heruvimii și mai proslăvită făr-de-asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

apoi Megalinariile Sfântului.

Glasul al 8-lea. Την τιμιωτέραν

(Pe cea mai cinstită).

Bucură-te, sfinte Ipatie, părtașule vrednic al slujirii apostolești; bucură-te, râul cel mare al minunii și lauda aleasă a Mucenicilor.

Bucură-te, chivotul harului, Ipatie sfinte, și făclie a dogmelor; bucură-te, sfeșnicul Gangrelor cel mare, și al Ortodoxiei sprijin și pavăză.

Razele minunilor strălucind, vestești, Ierarhe, la al lumii Sobor dintâi pe Fiul cu Tatăl a fi de-o-ființă și de-o-închinare, sfinte Ipatie.

Puterea luând-o de la Hristos, lucrezi, Ierarhe, sumedenie de minuni și fiara cea mare, cea din vistierie, zicând doar cu cuvântul, omori, Ipatie.

Pe cei ce silesc la lăcașul tău, păzește-i, Părinte, întru totul nevătămați, iar celora care cer sfânta ta solire, Ipatie, dezleagă-i de toată patima.

Celor ce venim cu evlavie, o, preafericite, la cinstită icoana ta cererile toate plinește-le, Părinte, și binecuvântarea dă-ne, Ipatie.

De toată urgia păzește-ne și toată năpasta și nevoia nevătămați, pe cei ce scăpare te-am dobândit, Părinte, iertare de la Domnul pururi cerându-ne.

Cu toate Oștirile îngerești, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Stăpână, Fiului tău te roagă, toți să ne mântuim.

Apoi Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este împărăția; și

Troparul Sfântului, din Minei. Glas 4.

Ταχύ προκατάλαβε (Degrab ne întâmpină).

Slujind cu evlavie lui Dumnezeu, te-ai făcut Bisericii Gangrelor dumnezeiesc Ierarh, Părinte Ipatie; lumea, dar, luminând-o cu minunile tale, L-ai arătat pe Fiul de-un-scaun cu Tatăl, la ceruri mucenicește bucuros mutându-te.

După care Preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească sfântă mănăstirea aceasta...,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori + 3 ori),

Încă ne rugăm și pentru ca să audă Domnul Dumnezeu...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori, recitativ),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar Preotul zice ecfonisul: Că milostiv;

apoi face Otpustul mic,

fără însă a zice Pentru rugăciunile; apoi zicem acest

Tropar. Glasul al 2-lea.

Ότε έκ τού ξύλου (Când de pe lemn).

Gangrelor păstor dumnezeiesc și întăritură și reazem fost-ai, Ipatie, a toată Biserica, preaminunatule; îți strigăm, dar, rugându-ne: Din toată nevoia și împresurarea grea și din durere și boli scapă-i, Mucenice sfințite, cu a ta fierbinte solire, pe cei ce te cheamă cu osârdie.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

și acest tropar pe glasul întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei-de-Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur îndurat.

și preotul încheie zicând

Pentru rugăciunile.

Într-acest chip tălmăcit Chiliei Vatopedine a Sfântului, de către Cornel diaconul, al Bisericii Sfântului Grigorie Palama din București.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta