​Luna aprilie în 21 de zile: pomenirea Sfântului, sfințitului Mucenic Ianuarie episcopul și cei împreună cu dânsul: Proclu, Soson, și Faust diaconii, Dezideriu citețul, Eutihie și Acution (+305)


 



Toți aceștia au grăit în zilele împăratului Dioclețian și ale lui Timotei, dregătorul Campaniei, din Italia. Sfântul Ianuarie s-a născut în Neapole și era episcop de Nola, când Dioclețian a aprins focul prigoanei împotriva creștinilor. Deci, la Putiole au fost închiși mulți credincioși, printre care și diaconii Soson, Proclu, precum și doi mireni, Eutihie și Acution, care au mărturisit dreapta credință, cu mult curaj. Sfântul episcop iubea mult pe Soson și avea mare încredere în el, pentru înțelepciunea și sfințenia sa și, adesea, se împărțea bucuros din lumina învățăturilor lui.

A mers, deci, episcopul la Putiole să vadă pe cei închiși, ducându-le cele de trebuință. De aceasta auzind, dregătorul Timotei a dat porunca să fie prins și fericitul Ianuarie și să fie purtat în lanțuri, până la locul de chinuire. În drum, au venit să-l vadă, Faust diaconul, dimpreună cu Dezideriu citețul, și au fost prins și ei, împreună cu episcopul lor.

După multe chinuri, din porunca împărătească, toți acești creștini și episcopul lor au fost osândiți să fie dați la fiare, în circ, locul de petrecere al păgânilor. Și fiarele i-au cruțat, neatingându-se de ei.

Socotind că numai prin vrăjitorie creștinii scapă de la această cruntă moarte, s-a dat poruncă să li se taie tuturor capetele. Și așa, a primit Sfântul Ianuarie, împreună cu ceilalți creștini, cununa muceniciei pentru Hristos.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina