​Întru această zi, Sfinții Mucenici Maxim și Quintilian (+303)

 

Aceștia au trăit pe vremea lui Dioclețian și Maximian, împărații și a dregătorilor Tavrinie și Gavinie, când a fost mare prigoană asupra creștinilor. Că, neplecându-se Sfinții aceștia a aduce jertfă în fața idolilor, au fost pârâți, către dregătorul Tavrinie. Deci, îndată, prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea în lucru și în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanțuri de fier și degrabă i-au dus pe ei la cetatea Dorostului, fiind acolo amândoi dregătorii, care le-au zis Sfinților: "Spuneți-ne, mai întâi, numele vostru." Și, spunându-și fiecare numele său, cuvintele lor le-a scris un notar. Apoi le-a zis Tavrinie: "Iată, viața voastră este în mâinile mele: deci, de voiți să trăiți, mergeți de aduceți jertfa mamei zeilor și veți fi preoții ei, că a murit preotul ei și s-a dus către marele Zeu, împăratul, ca să-i slujească lui acolo." Iar Sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: "Cum îndrăznești, nerușinatule, să-l numești împărat pe Zeus desfrânatul, cel prea spurcat? Cunoașteți, deci, oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are grijă de toate și în palmă le ține, toate câte sunt, iar noi, la idoli făcuți de oameni, nu ne vom închina."

Iar Gavinie dregătorul a chemat la dânsul pe Dadă și pe Quintilian vorbind multe vorbe de defăimare, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare. Deci, neplecându-se ei, i-au dus în temniță, unde prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Apoi, scoțându-i la judecat, i-au dezbrăcat de hainele lor și, legându-i, i-au întins pe pământ și i-au bătut cumplit. Și ducându-i, iarăși, în temniță, i-au scos, din nou, și i-au dus la mai sus-numitul lor dat, Ozovia, și, acolo, le-a tăiat capetele, dându-și sufletele în mâna lui Dumnezeu, în douăzeci și opt de zile ale lui aprilie.