Tot în această zi, sfânta Glafira, cu pace s-a săvârșit.

 

Fecioara Glafira era slujnica soției împăratului Licinius, Constanția. Acesta s-a rănit de frumusețea ei și căuta apropierea ei. Fecioara a cerut ajutorul împărătesei, ca să scape de împăratul curtezan. Îmbrăcând-o în haine bărbătești și dându-i bani de călătorie, împărăteasa a trimis-o la Pontus împreună cu un alt slujitor credincios. Împăratului i-au spus că Glafira a înnebunit și că este pe moarte. Pe drum spre Armenia, Sf. Glafira s-a oprit la Amasea, unde a fost găzduită de episcopul locului, Sf. Vasile.
La vremea aceea sfântul construia o biserică în oraș. Sf. Glafira a donat toți banii de la Constanția pentru construcția bisericii și i-a scris împărătesei să-i mai trimită alții ca să poată termina construcția. Împărăteasa i-a îndeplinit rugămintea dar scrisoarea a căzut în mâinile lui Licinius, care înfuriat, i-a ordonat guvernatorului orașului să-i trimită pe ierarh și pe fecioară la el. Însă Sf. Glafira a murit înainte să ajungă edictul în Amasea iar Sf. Vasile a fost dus la împărat. Doi diaconi, Partenie și Teotim l-au urmărit pe Sf. Vasile și s-au stabilit într-un loc aproape de închisoarea unde era acesta ținut.
Evlaviosul creștin Elpidefor l-a mituit pe gardian și în fiecare noapte mergea cu Partenie și Teotim să-l viziteze pe sfânt. Cu o seară înainte de proces, el a început să cânte Psalmi rostind "și dacă m-aș sălășlui la marginea mării și acolo ...mâna ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta" (Psalmi 138, 9-10). Acelea erau cuvinte profetice.
De trei ori sfântul a căzut în lacrimi și diaconii se temeau că nu va putea îndura chinurile dar el i-a liniștit.
La proces sfântul a refuzat cu tărie să se lepede de credință și să devină preot păgân, așa încât a fost condamnat la moarte. Elpidefor le-a dat bani soldaților ca să-l lase pe Vasile să se roage și să vorbească cu prietenii săi înainte de execuție. Apoi sfântul i-a spus călăului: "Prietene, du la îndeplinire ce ți s-a spus" și liniștit și-a plecat capul ca să-l taie sabia.
Elpidefor a vrut să cumpere cu bani de la soldați rămășițele pământești ale sfântului dar soldaților le-a fost frică de împărat și au aruncat trupul și capul sfântului în mare. După acestea un înger al lui Dumnezeu i-a apărut lui Elpidefor în vis de trei ori spunându-i: "Episcopul Vasile este la Sinope și te așteaptă."
Auzind mesajul, Elpidefor și diaconii au mers pe mare până la Sinope, unde au angajat niște pescari care să-i ajute cu plasele de pescuit. Când au aruncat năvoadele acolo unde au spus cei doi diaconi, nu au găsit nimic. Atunci Elpidefor le-a spus să arunce plasele în numele Domnului Dumnezeului său, pe Care el Îl proslăvea și abia atunci năvoadele au scos la suprafață moaștele Sf. Vasile care avea capul alipit de corp și numai urma loviturii de sabie se mai vedea pe gât. Sfintele moaște ale Sf. Vasile au fost duse la Amasea și îngropate în biserica construită de el însuși.