Fapte 3, 19-26


 

Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1)

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;

Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

19 Așadar, pocăiți-vă și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele, 20 ca să vină de la fața Domnului vremi de ușurare și să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Hristos Iisus, 21 pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremile reașezării tuturor celor despre care a grăit Dumnezeu prin gura sfinților Săi profeți din veac. 22 Pentru că Moise a zis către părinți: Prooroc ca mine vă va ridica Domnul, Dumnezeul vostru, dintre frații voștri; pe El să-L ascultați în toate câte vă va grăi. 23 Și tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi nimicit din popor. 24 Și toți profeții, de la Samuel și urmașii săi câți au grăit, zilele acestea le-au vestit. 25 Voi sunteți fiii profeților și ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinții noștri când i-a zis lui Avraam: Și întru seminția ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului. 26 Dumnezeu, înviindu-L pe Fiul Său, întâi la voi L-a trimis, să vă binecuvinteze, pentru ca fiecare să se întoarcă de la răutățile sale“.

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 148: 1, 2)

Stih 1: Lăudați-L pe Domnul, cei din ceruri. Lăudați-L pe El întru cele înalte.

Stih 2: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui. Lăudați-L pe El toate puterile Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta