TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII MIRONOSIȚELOR

 

Frați creștini,

ÎNGROPAREA trupului și învierea cea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos au fost mai dinainte vestite de prooroci. Minunea lui Iona în pântecele chitului a însemnat mormântul în care s-a îngropat trupul cel de viață purtător al Domnului. Afundarea chitului cu Iona, în adâncurile mării, a însemnat pogorârea în iad a Mântuitorului nostru. Ieșirea lui Iona după trei zile din pântecele chitului a arătat că după trei zile Cel Unul Născut Fiul lui Dumnezeu va învia din morți. Semnul acesta cu Iona, Fiul lui Dumnezeu l-a tâlcuit, zicând: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului, trei zile și trei nopți” (Matei 12, 40).

Despre îngroparea și învierea Domnului scrie Apostolul Pavel în Epistola sa către Corinteni, „că Hristos a murit pentru păcatele noastre și că s-a îngropat și a înviat a treia zi, potrivit Scripturilor“ (I Corinteni 15, 3-4), iar Biserica lui Hristos, cea Sobornicească și Apostolească, învață în articolul al patrulea al Simbolului credinței, spunând: „Și s-a răstignit pentru noi în vremea lui Ponțiu Pilat și a pătimit și s-a îngropat“; iar în al cincilea articol: „Și a înviat a treia zi după Scripturi“.

Povestirea acestei îngropări și învieri, cu toate întâmplările ei, o găsim în Evanghelia de astăzi, care ne arată și fapta cea bună a minunatului Iosif și a Sfintelor Mironosițe, spunând că:

„În vremea aceea a venit Iosif din Arimateea, sfetnic cu mare vază, care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu și îndrăznind,a intrat la Pilat și a cerut trupul: lui Iisus“. (Marcu 15, 43)

Iosif s-a învrednicit să îngroape trupul Domnului. Despre dânsul n-au mai scris evangheliștii în alt loc. Pentru aceasta, se vorbește aci mai pe larg despre el. Numele lui era Iosif și se zice din Arimateea, pentru că era din patria proorocului Samuil. Era „cu mare vază“, adică cinstit și cucernic și „sfetnic“, adică unul din bătrânii din sfat. Bogăția lui Iosif o arată Sfântul Evanghelist Matei, zicând: „Venit-a un om bogat din Arimateea, numele lui Iosif“ (Matei 27, 57); iar Sfântul Evanghelist Marcu arată credința lui, zicând: „care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu“ (Marcu 15, 43), adică era un israelitean adevărat și fără vicleșug, așteptând venirea Mesiei, „căci și el era ucenic al lui Iisus” (Matei 27, 57), după cum spune Sfântul Evanghelist Matei, dimpreună cu Sfântul Evanghelist Ioan, când zic: „Iosif cel din Arimateea, ucenic fiind al lui Iisus, însă în ascuns, de frica iudeilor“ (Ioan 19, 38).

Toate acestea le-au arătat sfinții evangheliști despre Iosif pentru încredințarea și întărirea adevărului povestit de dânșii. Deci Iosif din Arimateea a îndrăznit, și intrând la Pilat a cerut trupul lui Iisus Hristos ca să-L îngroape. Dar pentru ce zice evanghelistul că Iosif a îndrăznit? Pentru că era o adevărată îndrăzneală cererea trupului răstignit al unui osândit ca să-l îngroape cu cheltuială mare și cu cinste; îndrăzneală, fiindcă a voit să cinstească pe Acela pe care toți iudeii L-au batjocorit, L-au defăimat și L-au osândit la moarte pe cruce. Dar Iosif fiind ucenic al lui Hristos, în ascuns, de frica iudeilor, a lepădat toată teama și, alungându-și toată frica, s-a descoperit că este ucenic al lui Iisus Hristos, și îndrăznind, a cerut de la Pilat trupul Învățătorului său.

„Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult“; (Marcu 15, 44)

S-a mirat Pilat când a auzit de la Iosif că Hristos a murit. N-a crezut cuvintelor lui Iosif. Pentru aceasta a chemat pe sutaș și l-a întrebat dacă Hristos a murit de mult. Pilat era îndreptățit să se mire, fiindcă la al șaselea ceas a fost răstignit Hristos, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan, zicând: „Și era în vinerea Paștilor, cam pe la ceasul al șaselea“ (Ioan 19, 14). Deci atunci L-a dat pe El lor să-L răstignească, și la ceasul al nouălea a murit. Iar dacă Sfântul Evanghelist Marcu scrie că „era ceasul al treilea, și L-au răstignit pe El“ (Marcu 15, 25), nu este nicidecum împotriva cuvintelor Sfântului Evanghelist Ioan. Sfinții evangheliști spun același lucru, căci Sfântul Marcu a scris de ceasul în care Pilat a hotărât să fie răstignit Hristos, iar Sfântul Ioan de ceasul în care a fost răstignit. Așa mărturisește și purtătorul de Dumnezeu Ignatie, zicând: „Deci vineri, la ceasul al treilea, a primit hotărârea de la Pilat, după slobozirea tâlharului; la al șaselea ceas s-a răstignit și la al nouălea și-a dat duhul“. Și s-a mirat Pilat, auzind că după trei ceasuri a murit Hristos pe cruce. Fiind om tânăr și sănătos, putea să fie în viață pe cruce mai multă vreme, ca și cei doi tâlhari care au fost răstigniți împreună cu Dânsul. S-a mirat, de vreme ce nu a crezut că Iisus, ca Fiu al lui Dumnezeu, cu aceeași putere și stăpânire, a dat lui Dumnezeu Tatăl, când a voit, dumnezeiescul Său suflet, strigând cu glas mare și zicând: „Părinte, în mâinile Tale dau Duhul Meu“. (Luca 23, 46)

„Și aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul mort; atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in și pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt, care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului“. (Marcu 15, 45-46)

Înțelegând Pilat de la sutaș că a murit Iisus Hristos, i-a dăruit lui Iosif trupul mort, iar Iosif a cumpărat giulgiu de in, a pogorât trupul de pe cruce, l-a înfășurat cu giulgiul, l-a pus într-un mormânt săpat în stâncă și prăvălind o piatră mare, a acoperit ușa mormântului, așa cum ne spune Sfântul Evanghelist Marcu. Sfântul Evanghelist Ioan povestește și alte întâmplări vrednice de știut, și anume că la îngroparea Domnului a venit și Nicodim, care a adus amestecătură de smirnă și ulei ca la o sută de litre; a uns cu aromate și a legat cu cearceafuri trupul Domnului, după obiceiul iudeilor la îngroparea morților, și l-au îngropat într-un mormânt în care n-a fost înmormântat niciodată vreun alt mort; iar mormântul era într-o grădină (Ioan 19, 39-41). Sfântul Evanghelist Matei arată că iudeii, din porunca lui Pilat, au pecetluit mormântul Domnului și au pus ostași împărătești ca să-l păzească, de teamă ca trupul să nu fie furat din mormânt (Marcu 27, 62).

Acestea toate s-au făcut cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pentru încredințarea și adeverirea învierii din morți a lui Hristos. Piatra ce s-a pus deasupra mormântului era foarte mare și avea o greutate neobișnuită, iar paza ostașilor împărătești era o teamă mare pentru răufăcători. Smirna și uleiul cu miresme, cu care au lipit cearșafurile și giulgiul de preacuratul trup al Mântuitorului, au înlăturat orice bănuială de furtișag, pentru că cine poate să creadă că furii au înșelat pe ostașii care cu atâta grijă păzeau? Că au răsturnat o piatră atât de mare și grea de pe ușa mormântului și, intrând într-însul, au avut vreme să dezlipească de pe trupul Domnului cearșafurile lipite și giulgiul, așa cum le-a aflat Petru, când a intrat în mormânt? Deci cu dumnezeiască purtare de grijă s-a îngropat în mormântul atât de păzit trupul cel purtător de viață al Domnului Iisus.

„Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosie, priveau unde L-au pus“. (Marcu 15, 47)

Maria Magdalena este femeia din care Domnul a scos pe cei șapte demoni. Se numea Magdalena pentru că era din localitatea Magdala. Maria, mama lui Iosie pe care același Evanghelist Marcu o mai numește în altă parte și Maria, mama lui Iacob, este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că Iosif, logodnicul, avea doi fii de la femeia lui dintâi: pe Iosie și pe Iacob. De aceea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se numea și mamă a fiilor lui Iosif, după cum, pentru logodire, este numită și femeia lui Iosif. Precum se vede, Iosie și Iacob erau cunoscuți la evrei. Prin acest nume, adică Maria mama lui Iosie și a lui Iacob, era cunoscută de dânșii Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Din cauza aceasta, Sfinții Evangheliști Marcu și Matei au numit-o pe dânsa astfel. Deci aceste două Marii, împreună cu alte femei, precum ne spune Sfântul Evanghelist Luca, venite din Galileea, priveau locul în care L-au îngropat pe Domnul, având îndatorirea lor să aducă miruri și să-L ungă.

„După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena și Maria mama lui Iacob și Salomeea, au cumpărat miresme ca să meargă să ungă trupul lui Iisus“. (Marcu 16, 1)

După ce a trecut ziua sâmbetei, zi de sărbătoare la evrei, Maria Magdalena și Maria mama lui Iacob și Salomeea, mama fiilor lui Zevedei, au cumpărat miresme ca, venind la mormânt, să ungă trupul Domnului. Neștiind sfintele femei că Hristos va învia din morți, din dragostea și evlavia ce aveau pentru Dânsul, voiau să ungă trupul Lui cu aromate și cu miruri, ca să împlinească obiceiul cel de atunci pentru morți, și să păstreze trupul Domnului, nu numai bine mirositor, ei și nestricat. De aceea,

„Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, pe când răsărea soarele“. (Marcu 16, 2)

Ceea ce spune Sfântul Evanghelist Marcu: „Dis-de-dimineață în prima zi a săptămânii“ este tot una cu ceea ce zice Sfântul Evanghelist Matei: „Târziu sâmbătă noaptea, când se lumina de ziua întâi a săptămânii“ (Matei 28, 1); este tot una cu cele zise de Sfântul Evanghelist Luca: „Iar în cea dintâi zi a săptămânii dis-de-dimineață“ (Luca 24, 1) și cu ceea ce spune Sfântul Evanghelist Ioan: „În cea dintâi zi a săptămânii, dis-de-dimineață, pe când era încă întuneric“ (Ioan 20, 1); este tot una, pentru că sâmbătă numeau evreii și săptămâna. De aceea, același lucru îl povestesc sfinții evangheliști, anume că „într-una din sâmbete“, adică în prima zi a săptămânii, ceea ce la creștini este duminica, de dimineață, au venit femeile mironosițe la mormântul Domnului „pe când răsărea soarele“, adică la începutul luminii zorilor zilei de duminică.

Mironosițele femei au venit la mormânt, unde îngerul le-a grăit: „a înviat, nu este aici!“ (Marcu 16, 6), după învierea lui Iisus Hristos. Deci în ziua duminicii, dis-de-dimineață, când Soarele dreptății, Iisus Hristos, înviind din morți și ieșind din mormânt a răsărit lumii, atunci au venit la mormânt mironosițele femei îngrijorate.

„Și ziceau una către alta: cine ne va răsturna nouă piatra de pe ușa mormântului“? (Marcu 16, 3)

Cinstitele femei veneau la mormânt ca să ungă trupul Domnului Iisus; dar de vreme ce piatra, care acoperea ușa mormântului, era foarte mare, iar ele erau femei slabe și neputincioase, pe bună dreptate, în drumul lor, ziceau una către alta: cine, oare, ne va răsturna piatra de pe ușa mormântului, ca să putem intra într-însul și să ungem trupul Domnului Iisus?

„Dar ridicându-și ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, deși era mare foarte“. (Marcu 16, 4)

Evanghelistul Marcu spune că „piatra era răsturnată, deși era mare foarte“, dar cum s-a răsturnat nu ne spune. Acest lucru ni-l spune Sfântul Evanghelist Matei, zicând: „Și iată cutremur mare s-a făcut, iar îngerul Domnului pogorându-se din cer și venind a răsturnat piatra de pe ușă“ (Matei 28, 2). De altfel și Sfântul Evanghelist Marcu spune mai departe că Sfintele femei Mironosițe,

„Intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb și s-au spăimântat“. (Marcu 16, 5)

Pentru că Sfântul Evanghelist Marcu spune că, intrând ele în mormânt, au văzut un tânăr, adică pe înger în chip de tânăr, șezând în partea dreaptă a mormântului, iar Sfântul Evanghelist Matei zice că îngerul „a răsturnat piatra de pe ușă și ședea de-asupra ei“ (Matei 28, 2), din această pricină, unii au zis că altele erau femeile de care vorbește Matei și altele erau acelea de care grăiește Marcu, iar vederea îngerului n-a fost una, ci două, în vremi deosebite și că la amândouă a fost de față Maria Magdalena. Dar, sfinții evangheliști vorbesc amândoi despre aceleași femei și despre una și aceeași vedere a îngerului, fiindcă aceleași femei au văzut întâi pe înger șezând pe piatră, cum povestește Evanghelistul Matei, iar după aceea, același înger vorbind cu dânsele, a intrat în mormânt, unde și ele intrând, L-au văzut șezând în dreapta mormântului, cum povestește Evanghelistul Marcu, completând pe Evanghelistul Matei.

De asemenea, și Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre aceleași femei mironosițe, deși zice că doi bărbați s-au arătat femeilor și că unul dintr-înșii le-a zis: „Aduceți-vă aminte cum a grăit vouă, încă fiind în Galileea“ (Luca 24, 6). Doi îngeri s-au arătat, dar Matei și Marcu povestesc numai despre cel ce a vorbit cu femeile. Sfântul Evanghelist Luca amintește și pe celălalt înger, care n-a vorbit, fiindcă Sfântul Luca a scris Evanghelia sa mai pe urmă, după Sfinții Evangheliști Matei și Marcu. Pentru aceasta, el a și împlinit ceea ce ei au lăsat nespus. S-au minunat și s-au spăimântat fericitele femei, când au văzut piatra cea mare răsturnată de pe mormânt și fața îngerului strălucind ca fulgerul, iar hainele lui albe ca zăpada. Au văzut lucruri nenădăjduite și au auzit graiuri de vestiri minunate. Drept aceea, au fost cuprinse de spaimă și uimire.

„El însă le-a zis lor: nu vă spăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe El“. (Marcu 16, 6)

Îngerul potolește tulburarea sufletului lor, grăindu-le: nu vă tulburați, nu vă spăimântați! Văzând spaima și uimirea lor, le amintește de Cel pe care Îl căutau, zicându-le: Voi căutați pe Iisus Nazarineanul, cel răstignit, dar El nu este aici: a înviat! Apoi, ca să nu socotească ele că este nălucire ceea ce văd, îngerul le-a zis iarăși: Vedeți locul unde L-au îngropat pe EI; locul este gol; nu este într-însul trupul lui Iisus, pentru că El a înviat din morți. Povățuirea îngerului nu rămâne aici. El continuă spunându-le:

„Mergeți de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge mai-nainte de voi în Galileea; acolo îl veți vedea pe El, precum a zis vouă“. (Marcu 16, 7)

Îngerul trimite pe sfintele femei ca vestitoare ale Învierii, zicându-le: „Mergeți de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru“. Dar pentru ce anume pomenește de Petru? Fiindcă Petru, după ce s-a lepădat de trei ori de Iisus Hristos, a căzut din ceata ucenicilor. Dacă îngerul nu ar fi pomenit anume pe Petru, ci ar fi zis numai cuvintele „spuneți ucenicilor“, iar femeile ar fi zis către apostoli numai aceste cuvinte, Petru știindu-se lipsit de harul Apostoliei, ar fi socotit că nu este și pentru dânsul cuvântul acesta și nu ar fi îndrăznit să meargă în Galileea cu ceilalți Apostoli. Pentru aceasta, îngerul a pomenit anume pe Petru, ca auzind el aceasta, din gura mironosițelor, să capete îndrăzneală și să înțeleagă că pentru lacrimile lui cele amare, îl cheamă din nou Domnul ca să-l învrednicească iarăși de harul apostoliei, așa cum s-a și făcut, când, prin întreita întrebare, Iisus Hristos a îndreptat întreita lepădare a lui Petru. Dar de ce îngerul trimite, prin femeile mironosițe, pe ucenici în Galileea și le făgăduiește că acolo vor vedea pe Domnul, cum de altfel și Iisus Hristos, după învierea din morți, a poruncit sfintelor femei: „Mergeți și spuneți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea” (Matei 28, 10)? Domnul s-a arătat ucenicilor în Ierusalim chiar în ziua în care a înviat, „fiind seară în ziua aceea, întâia din săptămână, și ușile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunați de frica iudeilor, a venit Iisus, a stătut în mijloc și a zis lor: pace vouă“ (Ioan 20, 19) Și iarăși, după opt zile, Iisus s-a arătat ucenicilor Lui în același loc, de față fiind și Toma. Pentru ce îi dar, atât îngerul cât și Domnul dau întâietate întâlnirii ucenicilor cu Iisus în Galileea? Fiindcă aceasta avea să fie cea mai slăvită și cea mai însemnată decât toate celelalte întâlniri. Acolo, Hristos cel înviat, s-a arătat, nu în casă cu ușile încuiate, ci în munte, în loc deschis, unde ucenicii, văzându-L s-au închinat Lui, iar El le-a arătat stăpânirea cel s-a dat Lui de Tatăl, zicând: »Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ“ (Matei 28, 18), De acolo, din Galileea i-a trimis pe Apostoli să propovăduiască Evanghelia în toată lumea. De altfel, nici îngerul n-a zis că numai acolo „îl vor vedea pe El“ și nici Domnul n-a zis că numai „acolo Mă vor vedea pe Mine“, S-a arătat însă Hristos ucenicilor Săi, în Ierusalim, mai înainte de întâlnirea din Galileea, pentru ca să mângâie mai de grabă inima lor cea întristată și să-i încredințeze cât mai îndată despre învierea Sa din morți. Dar ce au făcut sfintele femei?

"Ele, ieșind din mormânt, au plecat de acolo, că le cuprinsese cutremur și spaimă, și nimănui n-au spus nimic, căci se temeau”. (Marcu 16, 8)

De cine se temeau sfintele femei? De iudei, sau vedenia îngerului atât a înfricoșat inima lor, încât au rămas înfricoșate și uimite? Cum însă Sfântul Evanghelist Marcu spune: "că nimănui n-au spus nimic", iar Sfântul Evanghelist Luca zice, "că, întorcându-se ele de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți” (Luca 24, 9), unii au spus că Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre o altă vedenie; însă amândoi vorbesc despre aceeași vedenie, căci și Sfântul Evanghelist Marcu, când spune, că femeile "nimănui n-au spus nimic" de frică, înțelegem că n-au spus nimănui din cei ce nu erau ucenici ai lui Hristos și că n-au spus nimic străinilor în drumul lor. Când au ajuns însă acolo, unde erau ucenicii adunați, atunci au vestit câte au văzut și au auzit, atât celor unsprezece Apostoli, cât și tuturor celorlalți ucenici ai Domnului Iisus Hristos. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!