VECETNIA DIN SFÂNTA ȘI MAREA MIERCURI


 

Prorocia lui Iezechiel 2, 3-10; 3, 1-3

3 Și mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la casa lui Israel, la cei ce s'au răzvrătit împotriva Mea; la ei, care s'au răzvrătit împotriva Mea, ei și părinții lor, până'n ziua de astăzi. 4 Și fiindcă ei sunt copii neobrăzați și cu inima împietrită, Eu te trimit la ei, iar tu le vei spune: Așa grăiește Domnul: 5 Doar-doar vor auzi ori se vor teme - fiindcă ei sunt un neam de răzvrătițib - și vor cunoaște că profet ești tu între ei. 6 Iar tu, fiul omului, să nu te temi de ei, și nici să te înspăimânți de fața lor - fiindcă ei își vor ieși din minți și se vor ridica împotrivă-ți de jur-împrejur, iar tu locuiești în mijlocul scorpionilor -, de vorbele lor să nu te temi și de fața lor să nu te înspăimânți, fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiți. 7 Și tu le vei grăi cuvintele Mele; doar-doar vor auzi ori se vor teme, fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiți. 8 Iar tu, fiul omului, ascultă-L pe Cel care-ți grăiește; tu să nu te răzvrătești, așa cum face casa răzvrătirii; deschide-ți gura și mănâncă ce-ți dau Eu“. 9 Și m'am uitat; și, iată, o mână întinsă spre mine; și în ea, o carte făcută sul. 10 Și El a desfăcut-o în fața mea: era scrisă și pe dinlăuntru, și pe dinafară; și erau scrise în ea plângere și bocet și vai.

1 Și mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă această carte și du-te și grăiește către fiii lui Israel!“ 2 Astfel mi-a deschis el gura și m'a făcut să mănânc cartea. 3 Și mi-a zis: „Fiul omului, gura ta va mânca și pântecele tău se va sătura cu această carte care ți se dă!“ Așa că am mâncat-o; și-n gura mea era dulce ca mierea.              Nnnnn.                                                                        Iov 2, 1-10


1 Și a fost că'n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la'nfățișare înaintea Domnuluia, venit-a și Diavolul în mijlocul lor să I se'nfățișeze Domnului. 2 Și Domnul i-a zis Diavolului: „De unde vii?“ Iar Diavolul a zis în fața Domnului: „Străbătând prin cele de sub cer și hoinărind de-a lungul și de-a latul, iată c'am venit“. 3 Și Domnul i-a zis Diavolului: „Luat-ai tu aminte la robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, drept, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot răul. Și măcar că prin zisele tale ai făcut ca pe nedrept să-și piardă averile, el încă se ține statornic în neprihana lui!“ 4 Și răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Cojoc pentru cojoc!b Că dacă-i vorba de viața lui, dă omul tot ce are. 5 Nu așa ne-a fost vorba! Dimpotrivă, ia întinde-ți mâna și atinge-te de osul și de carnea lui, și vezi dacă nu te va blagoslovi'n obraz!...“. 6 Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, ți-l dau ție pe mână; numai de viața lui să nu te-atingi!“ 7 Diavolul a plecat de dinaintea Domnului și l-a lovit pe Iov cu bubă reac din tălpi până'n creștet. 8 Și a luat Iov un ciob ca să-și radă puroaiele și s'a așezat pe gunoi, în afara cetății.d 9 Și dac'a trecut o vreme și înc'o vremee, zis-a către el femeia lui: „Până când oare te vei mai răbda, zicând: - Iată, încă puțin să mai aștept întru nădejdea mântuirii mele!?... Că iată, amintirea ta s'a șters de pe pământ, și chiar aceea a feciorilor tăi și a fiicelor tale, pe care'n dureri și chinuri iam purtat în pântece și pentru care'n zadar cu osteneli m'am nevoit. Iar tu, tu zaci aici în putregaiul viermilor, nemișcat sub cerul deschis, în timp ce eu rătăcesc ca o slujnică și umblu din loc în loc și din casă'n casă, așteptând să scapete soarele ca să mă odihnesc de ostenelile și de durerile ce mă cuprind acum... Ci zi ceva, o vorbă către Domnul, și mori!“f 10 Iar el, uitânduse lung la ea, a grăit: „De ce vorbești tu ca o femeie fără minte? Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, oare nu le vom răbda și pe cele rele?...“. Și'n toate aceste întâmplări ce s'au petrecut asupră-i, nimic n'a greșit Iov cu buzele sale'n fața lui Dumnezeu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina