Apostolul Toma a fost necredincios?

Apostolul Toma nu trebuie numit necredincios. El nu a negat dumnezeirea lui Hristos. E adevărat că atunci când ceilalţi Apostoli i-au marturist că Hristos a înviat ("Am văzut pe Domnul"), el le-a spus: "Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede" (În. 20, 25). Acest "dacă" arată că nu era împietrit la inimă, că nu era asemeni fariseilor. Dacă s-ar fi asemănat acestora, el ar fi grăit: "Orice mi-aţi spune, eu nu voi crede".

Toma nu L-a văzut pe Hristos ca fiind un simplu om, o persoană care de vreme ce a murit, nu se mai poate ridica din moarte. El doar s-a îndoit. Iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune că el nu se îndoieşte de faptul că Hristos a înviat, ci de faptul că El se mai poate afla după învierea Sa într-un trup vizibil.

Iar dacă nu am da crezare cuvintelor Sfântului Chiril, şi am spune că Toma s-a îndoit de învierea Domnului, e bine să precizăm că nu doar el s-a îndoit. Când femeile mironosiţe au văzut piatra ridicată de la mormântul Său, nu s-au gândit că Hristos a înviat, ci au spus "Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Apostolii, după ce au primit mărturisirea Mariei Magdalena, "auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut" (Marcu 16, 11). Apostolul Toma nu este singurul care a dorit o dovadă concretă. Să ne amintim că Petru şi Ioan nu se mulţumesc cu vestirea femeilor mironosiţe, ci au alergat la mormânt şi au văzut "giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut" (Ioan 20, 6-8).

Dacă duminică seara, în ziua Învierii Domnului, Mântuitorul nu ar fi avut iniţiativa de a le arăta celor zece ucenici semnele răstignirii Sale, cu siguranţă şi aceştia s-ar fi arătat îndoielnici. Pentru că Toma nu s-a bucurat de gestul Mântuitorului - arătarea semnele cuielor din palme şi semnul din coasta Sa, locul în care a fost împuns cu suliţa, Hristos Se arata din nou şi îl chema pe Toma să vadă trupul Său şi să creadă că a înviat cu un trup care nu a fost desfiinţat prin Înviere. După opt zile, când Se arata din nou Apostolilor, îi spune lui Toma: "Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios". (Ioan 20, 27)

Scriptura nu ne spune dacă Toma a atins trupul Domnului. Dar cântările Bisericii din a doua săptămână de după Paşti ne vestesc că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta Mântuitorului: "Cine a păzit mana ucenicului nearsa, când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipăi osul cel de văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci, dacă n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile care au zguduit şi cele de sus şi cele de jos?". Aşadar, Apostol Toma a împlinit ceea ce i-a zis Hristos - "pipăie", s-a încredinţat prin atingere: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 10, 28).

Deci nu Apostolul Toma este necredincios, ci necredincioşi suntem noi pentru că nu ne încredem în mărturisirea lui: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 10, 28). Faptul că Toma Îl atinge, arată că din unirea cu El vine adevărata cunoaştere. Cu siguranţă sunt şi astăzi multe persoane care Îi cer dovezi lui Dumnezeu, Îi cer să Se arate. Dar dacă Dumnezeu le-ar arăta semne, ar rămâne în continuare exterior. Ori Dumnezeu vrea unire. Pentru creştini, Hristos cel Înviat nu este o simplă informaţie istorică, este o persoană care ne cheamă la unire. Apostolul Toma este invitaţia de a depăşi măsura firii. Cum? Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Domnului. Aşa vom ajunge să ne iubim vrăjmaşii, să-i binecuvântăm pe cei ce ne blesteamă, să facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne vătăma şi ne prigonesc. Numai împărtăşindu-ne putem spune că Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile.