MOȘII DE TOAMNĂ SUPERSTIȚII ȘI TRADIȚII


 Moșii de toamnă 2023 sau Sâmbăta Morților este o zi importantă pentru credincioșii creștini, fiind ziua de pomenire a celor care nu mai sunt printre noi. De Moșii de toamnă sunt legate multe tradiții, dar și multe superstiții.

Ce semnificație au Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților

De Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților în biserica ortodoxă are loc ceea ce este numit parastas colectiv. Numele de parastas vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva. Potrivit tradiției creștine, numele vine de la faptul că noi, cei vii, mijlocim către Dumnezeu pentru cel mort.

Parastasul se face, așadar, în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Tot potrivit tradiției, când cineva primeşte ceva slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte sau Bogdaproste. Bogdaproste înseamnă slăvit să fie Domnul.

Tradiţia creştină spune că ofrandele pentru sufletul celor adormiţi au putere de mijlocire pe lângă Dumnezeu pentru iertarea păcatelor săvârşite de către ei, cu gândul sau cu fapta, în timpul vieţii. În amintirea celor adormiţi, urmaşii merg la cimitir pentru a le curăţa mormintele şi a le aşeza flori şi lumânări aprinse la căpătâi.

În timpul unui an calendaristic, în Biserica Ortodoxă există mai multe rânduieli privind parastasele colective, existând deci mai multe zile stabilite pentru acest lucru.

Peste an, românii de rit ortodox respectă cam 20 de zile de Moși. Cele mai importante sunt Moșii de primăvară, celebrați odată cu cei 40 de Mucenici, Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Moșii de Toamna, între 26 octombrie și 8 noiembrie, și Mosii de iarna, înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului.

Tradiții și obiceiuri de Moșii de Toamnă sau Sâmbăta Morților 2022

Ca și în ceilalți ani, tradiția spune că în această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați. Potrivit ritualului și rânduielii bisericii, în această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.

De Sâmbăta Morților sau Moșii de Toamnă 2022 se aprind lumânări la mormintele celor decedați. Tradiția spune că este bine să se aprindă cel puțin două lumânări, pentru a încălzi sufletele celor decedați. Pe vremuri, se obișnuia pe la sate să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.Tradiţia, de care puțini mai țin cont în 2022, mai spune că de Moșii de Toamnă e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit

Ce se împarte de Moșii de toamnă Potrivit rânduieli ortodoxe, la biserică este indicat să aduci o sticlă mică de vin, colivă și bucate pregătite înainte, pentru a putea fi împărțite.

Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Pachetele trebuie pregătite înainte de acasă și împărțite după terminarea slujbei, împreună cu o lumânare.În fiecare pachet trebuie adăugat și câte un colac, dar și un prosop. Odată cu pomelnicul, preotului i se va da și un prosop, tămâie și cărbuni. Nu trebuie uitate nici lumânările. E nevoie de una pentru fiecare vas împărțit și pentru fiecare colac sau prescură.

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Vezi cum se face coliva cea mai bună.

Superstiții legate de Moșii de toamnă

În tradiţia populară există credinţa că la Moşii de toamnă sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Gospodinele pregătesc sarmale, prepară cele mai bune deserturi şi scot din cămări vinul cel mai de soi.Aşa cum la Moşii de vară s-au păstrat din bătrâni o serie de superstiţii pentru liniştea răposaţilor, şi la cei de toamnă se respectă datinile populare.

În această perioadă nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat. Cel mai periculos este să mergi în noaptea din ajun şi de Mosi, când sufletele se întorc la mormite şi aşteaptă să meargă la cer.

Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor.

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele.Nu este bine să faci vizite în ziua Moşilor, decât dacă mergi să dai alimente de pomană.

De asemenea, tradiția spune că nu trebuie să ieși din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii.



 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta