Matei 25, 1-13


 

1 Atunci asemăna-se-va împărăția cerurilor cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit întru întâmpinarea mirelui. 2 Dar cinci dintre ele erau nebunea și cinci înțelepte. 3 Cele nebune, luându-și candelele, n'au luat cu ele și untdelemn. 4 Iar cele înțelepte, odată cu candelele și-au luat și untdelemn în vase. 5 Dar zăbovind mirele, au ațipit toate și au adormit. 6 Iar la miezul nopții s'a făcut strigare: Iată, vine mirele!, ieșiți întru întâmpinarea lui!. 7 Atunci s'au sculat toate fecioarele acelea și și-au împodobit candelele. 8 Iar cele nebune le-au zis celor înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că nouă ni se sting candelele. 9 Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați-vă. 10 Deci, plecând ele să cumpere, a venit mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s'a închis. 11 Mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne! 12 Iar el, răspunzând, le-a zis: Adevăr vă spun, pe voi nu vă știu! 13 Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua și nici ceasul în care Fiul Omului va veni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta