Prorocia lui Isaia 61, 10; 62, 1-5



10 și cu veselie se vor veseli întru Domnul.
- Să se bucure sufletul meu întru Domnul,
că în haină de mântuire m'a îmbrăcat
și în veșmânt de veselie;
ca unui mire mi-a pus mie cunună
și ca pe o mireasă m'a împodobit cu podoabă.e

1 De dragul Sionului nu voi păstra tăcere
și de dragul Ierusalimului nu Mă voi da odihnei,
până când dreptatea lui ca o lumină va ieși
și mântuirea Mea ca o făclie va arde.a 2 Și neamurile vor vedea dreptatea ta
și regii îți vor vedea mărirea
și toți cu nume nou te vor chema,
pe care Domnul l-a numit. 3 Cunună de mândrețe vei fi tu în mâna Domnului
și diademă 'mpărătească în mâna Dumnezeului tău. 4 Și nu te vei mai numi „Părăsită“
și pământul tău nu se va mai numi „Pustiu“,
fiindcă numele tău va fi „Bunăvoirea-Mea“
și pământul tău se va numi „Locuit“;
că Domnul a binevoit întru tine,
iar pământul tău locuit va fi. 5 Și'n felul în care un tânăr locuiește cu o fecioară,
așa vor locui fiii tăi cu tine;
și va fi că precum se veselește mirele de mireasă,
așa se va veseli de tine Domnul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta