Vieața și scrierile lui

 Ioan Casian este întemeietorul monachismului în Apus, înainte de Benedict. Fiind cel mai citit dintre scriitorii duhovnicești de acolo, cu tot semipelagianismul său, învățătura sa a nutrit nenumărate generații de monachi, influențând scrisul pios până în zilele noastre. Aceasta se datorește faptului că scrierile sale sunt cea mai bună sinteză a evlaviei vechiului monachism răsăritean, deși nu una perfectă, iar el a fost puntea de legătură între monachismul răsăritean și cel apusean.

Ioan Casian s'a născut la anul 360, însă nu se știe sigur in care parte a lumii. Cei mai mulți istorici socotesc că e originar din Scythia minor (Dobrogea), alții din Franța de Sud.

Încă din fragedă tinerețe s'a făcut monach în Vifleem, după ce își adunase o frumoasă cultură.Pe la anul 385primi, împreună cu prietenul său Gherman, îngăduința să viziteze în două rânduri patria anahoreților, Egiptul. Cea dintâi călătorie a durat 7 ani, a doua aproape tot atâta. Pe la anul 400 se duc la Sf. Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolei, care pe Casian hirotonește întru diacon.La anul 405 cei doi prieteni se află la Roma,unde apără cauza Sf. Ioan Gură de Aur, care în 404 fusese trimis a doua oară în exil. De aci înainte de Gherman nu se mai știe nimic. Casian, devenit între timp preot, se duse laMarsilia, unde întemeie pe la 415 o mănăstire pentru bărbați și alta pentru femei. Acolo viețui până la moartea sa, întâmplată, la anul 435.

La dorința episcopului Castor din Apta Julia (în Franța), care de asemenea întemeiase o mănăstire în dieceza lui, Casian a alcătuit pe la 420 scrierea sa: „Despre rânduielile chinoviilor și despre vindecarea celor 8 patimi de căpetenie", ¹ în 12 cărți. În primele 4 cărți, cari formează partea I, se ocupă cu îmbrăcămintea monachilor din Palestina și Egipt (cartea 1), cu rugăciunile și psalmii de noapte(cartea 2),cu slujbele zilnice (cartea 3) și cu condițiile de primire a novicilor(cartea 4). ² În cele 8 cărți din partea II se ocupă cu cele 8 patimi, în fiecare carte cu o patimă în următoarea ordine: lăcomia pântecelui (gastrimargia), curvia, iubirea de argint (philargyria), mânia, întristarea, lenea (acedia), slava deșartă (cenodoxia), mândria. În aceste 8 cărți Casian nu face decât să-și însușească teoria celor 8 patimi, care era în preocuparea monachismului răsăritean din veacul IV și căreia prima formulare scrisă i-a dat-o Evagrie Ponticul. Cele 4 nume grecești folosite de Casian pentru patima 1, 3, 6, 7 (cele din paranteză), arată că el n'a făcut decât să treacă în Apus o teorie din Răsărit. Din această scriere s'a păstrat în limba greacă un extras, care era cunoscut încă lui Fotie în veacul 9. Se pare că acest extras e dintr'o traducere grecească a întregei scrieri, care datează încă din veacul 5. Extrasul are și el partea I și partea II, după cum e împărțită și scrierea în întregime. Ambele părți ale extrasului sunt puse sub numele lui Atanasie cel Mare, ca prima și a doua epistolă către Castor. ³ Prima scriere a lui Casian din Filocalia greacă nu e decât partea II a acestui extras (sau epistola a II-a), adecă cel care rezumă învățătura din cele 8 cărți despre cele 8 patimi. ⁴

La scurtă vreme după aceea Casian a compus a doua scriere, mult mai întinsă, cu titlul: „Convorbiri cu Părinții". ⁵ Sunt 24 de convorbiri pe cari el cu prietenul său Gherman le-au avut cu pustnicii din Egipt în cele 2 călătorii. Scrierea are trei părți. Cea dintâi cuprinde primele 10 convorbiri, avute în a doua călătorie cu Părinții din pustia sketică. Partea a doua cuprinde convorbirile 11-17 cu Părinții din ținutul Panefisis, iar a treia convorbirile 18-24 cu Părinții din ținutul Diolcos. Prima parte este dedicată episcopului Leontie, un frate al lui Castor, întru cât cel din urmă,care îi ceruse și această scriere,murise între timp; de asemenea unui monach - mai târziu episcop - Heladie. A doua și a treia altor episcopi.

A doua scriere a lui Casian cuprinsă în Filocalie nu este decât un extras grec al primelor două convorbiri avute cu Ava Moise.

Dacă în prima scriere Casian s'a ocupat cu lucrarea de curățire de patimi, în a doua se ocupă cu ținta pozitivă a vieții duhovnicești, cu felul în care se poate ajunge la desăvârșire. Cu multă stăruință arată aci că asceza negativă are numai o însemnătate relativă. Sărăcia, postul, privegherea sunt numai unelte pentru dobândirea desăvârșirii, nu sunt scop în sine. Corpul se mortifică nu pentru mortificare, ci pentru a-l face unealtă ascultătoare a duhului. Idealul este de-a face ca mintea să aibă necontenit gândul la Dumnezeu. Contemplația este pentru Casian tocmai această îndeletnicire cu Dumnezeu. Iar desăvârșirea este contemplarea permanentă. Ea este o rugăciune necontenită. Piedeca cea mai mare în calea ei sunt gândurile străine de Dumnezeu. Împotriva lor trebue să lupte ascetul.

S'a spus despre Casian că descrie cu atâta pricepere mișcările pătimașe ale sufletului, încât aproape silește pe cetitor să-și descopere greșelile și să le ocolească,de unde înainte nu le vedea decât ca printr'o ceață.

În ce privește rugăciunea, Casian cunoaște mai presus de rugăciunea obișnuită „o rugăciune a focului", pe care numai puțini o cunosc din experiență proprie. Este o rugăciune fără cuvinte ce întrece înțelegerea și care urcă la Dumnezeu prin revărsarea luminii cerești în inimă. ⁶