Pomenirea celor doisprezece Sfinți Mucenici uciși în timpul împărăției lui Dioclețian

Pamfilie, primul dintre aceștia, era presbiter al bisericii din Cezareea Palestinei. El a fost un om învățat și credincios care a îndreptat textul Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști. El însuși copia cu mâna lui această carte mântuitoare și o dădea celor care o doreau.
Al doilea a fost diaconul Valentin, bătrân cu vârsta și alb de înțelepciune. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoștea pe de rost.
Al treilea a fost Pavel, un cetățean de frunte, care în timpul unei persecuții anterioare fusese aruncat în foc pentru credința lui în Hristos.
Pe lângă aceștia se mai aflau cinci frați după trup și după duh, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în patria lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia. La porțile Cezareei ei au declarat că sunt creștini și au fost aduși în fața judecății.
La întrebarea: „Care sunt numele voastre și din ce neam sunteți?" - ei au răspuns: “Numele păgâne date de maica noastră noi le-am lepădat și ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil și Daniil. "
La întrebarea „Care este patria voastră?" - ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus. "
Toți acești opt au fost decapitați, iar după ei a fost ucis încă și tânărul Porfirie, care a căutat trupurile mucenicilor ca să le îngroape. Pe Porfirie l-au îngropat de viu ca și pe Seleuc, care mai înainte fusese ofițer și care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor înainte să cadă sabia peste capetele lor; de asemenea ucis a fost vârstnicul Teodul, o slugă a judecătorului roman, care în timpul înmormântării mucenicilor le-a sărutat sfintele lor moaște; iar la sfârșit mucenicie a primit și Iulian, care s-a închinat și el și a luat sfintele trupuri cele fără de viață ale mucenicilor. Și așa, dând ceea ce este mic și puțin pentru ceea ce este mult, de mare preț și veșnic, ei cu toții s-au mutat la Domnul la anul 308 după Hristos.